Jo Jo Dan, după meciul cu turcul Aydin: Am simţit cum s-a rupt, osul mi se mişca prin gură!

Jo Jo Dan nu va uita prea curând lupta cu turcul Selcuk Aydin, în urma căruia va avea nevoie de un an de recuperare.
Economica.net - mie, 30 nov. 2011, 08:18

Jo Jo Dan a povestit pentru Gazeta Sporturilor clipele de groază pe care le-a trăit în meciul cu turcul Selcuk Aydin. Acesta a povestit cum îţi simţea osul plimbândui-se ărin gură şi că încerca să îl fixeze cu limba.

„A fost în repriza a doua, la un croşeu de stânga. M-a prins cu gura deschisă şi asta a fost. Am simţit cum s-a rupt. Mi-am dat seama că e ceva grav, îmi curgea sânge din gură fără oprire. Durerea creştea din ce în ce mai mult. Mai primeam un pumn, era şi mai rău. Orice atingere o simţeam de zece ori mai rău. Osul mi se mişca prin gură. Antrenorii m-au tot întrebat dacă sunt OK. Au simţit că ceva nu e în regulă, dar nu aveau de unde să ştie ce e pentru că nu le-am zis şi nu puteau vedea. Probabil ar fi oprit meciul, iar eu nu voiam asta şi de aceea nu le-am zis. Tot timpul am crezut că pot să-l înving, mi-am dorit prea mult să reuşesc şi de aceea nici măcar nu m-am gândit vreo secundă să renunţ! Nu voiam să am regretul că nu am făcut tot ce puteam. Acum, când mă gândesc la rece, îmi dau seama că am greşit puţin. Nu pentru că nu m-am oprit, ci pentru că am pornit prea în forţă, am atacat din prima secundă, fără sa aştept un pic, să văd cum merg lucrurile”, a povestit Jo Jo Dan.

În prezent se hrăneşte cu paiul şi chiar dacă mulţi specialişti sunt sceptici că acesta va mai putea boxa vreodată la nivel inalt, Jo JO n-are de gând să renunţe.

„Acest eşec mi-a arătat că pot, că am capacitatea de a ajunge cât mai sus. Nici nu mă gândesc să nu revin în ring, nu asta e soluţia. Boxul e viaţa mea. Nu renunţ. Peste un an, un an şi ceva vreau să lupt din nou pentru o centură importantă„, a mai pus Jo Jo Dan.

Jo Jo Dan a pierdut sâmbătă seară la puncte, după 12 runde, lupta cu turcul Selcuk Aydin, în care a fost pusă în joc centura WBC Silver la categoria semimijlocie.

Te-ar mai putea interesa și
Autorizațiile de construire se digitalizează. Cum va funcționa Ghișeul Unic Național și când e nevoie de intervenția unui avocat
Autorizațiile de construire se digitalizează. Cum va funcționa Ghișeul Unic Național și când e nevoie de intervenția ...
Noul Cod CATUC a înlocuit o parte semnificativă din vechiul cadru legislativ, inclusiv Legea nr. 350/2001 și Legea nr. 50/1991, și urmărește, printre altele, simplificarea și digitalizarea......
AI-ul începe să preia munca din companii. Diana David, SAP România, explică ce va rămâne de făcut oamenilor
AI-ul începe să preia munca din companii. Diana David, SAP România, explică ce va rămâne de făcut oamenilor
Companiile intră într-o etapă în care inteligența artificială nu mai este folosită doar pentru automatizarea unor ...
Revolut schimbă din temelii sistemul de comisoane. Cine câștigă și cine pierde
Revolut schimbă din temelii sistemul de comisoane. Cine câștigă și cine pierde
Revolut Bank UAB elimină comisioanele variabile ale brokerilor cu care lucrează clienții săi și reduce comisionul pentru ...
FOTO O mare agenție de rating pune România pe ultimul loc, sub risc substanțial. Marile industrii din regiune au probleme serioase, dependența de China crește. Harta Coface
FOTO O mare agenție de rating pune România pe ultimul loc, sub risc substanțial. Marile industrii din regiune au probleme ...
Coface, una dintre agențiile de rating de top ale Europei, a realizat o hartă a situației economice din Europa Centrală ...