Alro şi ArcelorMittal Galaţi se opun începerii livrărilor de energie „verde” către populaţie

Cei doi mari consumatori de curent din România au precizat, într-o declaraţie comună, că începerea livrărilor de energie eoliană şi fotovoltaică către populaţie, asumată de producătorii din domeniu, nu va ieftini curentul, ci dimpotrivă
Economica.net - vin, 19 apr. 2013, 12:44
Alro şi ArcelorMittal Galaţi se opun începerii livrărilor de energie

Producătorul de aluminiu Alro Slatina şi combinatul siderurgic  ArcelorMittal Galaţi se opun propunerii producătorilor de energie din surse regenerabile de a vinde curent către populaţie pentru că acest lucru ar duce la scumpirea electricitităţii pentru toate categoriile de consumator română, potrivit unui comunicat.

Cei doi cei mai mari consumatori de energie din România, reuniţi în Asociaţia Marilor Consumatori Industriali de Energie, apreciază că producătorii de energie verde, în principal cei eolieni, au un regim de producţie volatil, depind de vânt, astfel încât golurile de producţie trebuie acoperite tot de termocentrale, evident la costuri mai mari.

„De exemplu, pe 16 aprilie, la ora 16:39, producţia de energie eoliană în sistem a atins vârful zilei – 1.796 MW – în acelaşi moment în care se intra în golul de zi pentru consum. Pe 17 aprilie, la ora 8:39, în momentul în care s-a ajuns la vârful de consum, furnizarea de energie eoliană a scăzut la 816 MW.

Aceste inconsecvenţe în furnizare reprezintă costuri mai mari cu electricitatea, deoarece diferenţa pe care furnizorii de energie eoliană nu o pot acoperi, trebuie livrată de termocentrale. Ca urmare, factura finală a consumatorilor casnici şi a micilor consumatori va rămâne aceeaşi, în cel mai bun caz, sau ar putea să crească în funcţie de condiţiile meteo”, se arată în comunicat.

Asociaţiile producătorilor de energie din surse regenerabile au propus Guvernului să înceapă livrările de energie ieftină pentru populaţie dacă legea privind tăierea subvenţiilor făcute prin sistemul certificatelor verzi se mai „îndulceşte”: aceştia propun să li se taie doar 0,25 certificate verzi din cele 2 pe care le primesc acum în industria eoliană şi şase în cea fotovoltaică.

Aceştia au susţinut că, astfel, se va ieftini curentul pentru populaţie.

Proiectul de lege iniţiat de Ministerul Energie este să rămână un certificat verde în eolian şi două în fotovoltaic. Proiectul este acum în dezbatere publică şi ar trebui să producă efecte din 1 iulie, după ce va primi amendamentele de  la actorii din piaţă.

Te-ar mai putea interesa și
Nuclearelectrica va vinde energie pe contracte pe 20 de ani, în valoare de miliarde de lei, prin platforma BRM, pentru a finanța retehnologizarea Unității 1 de la Cernavodă
Nuclearelectrica va vinde energie pe contracte pe 20 de ani, în valoare de miliarde de lei, prin platforma BRM, pentru a ...
Acționarii Nuclearelectrica (SNN) au aprobat strategia companiei de comercializare a energiei electrice pe termen foarte lung, pe contracte directe, pentru a se putea finanța retehnologizarea......
IMM-urile și economia invizibilă din spatele vieții de zi cu zi
IMM-urile și economia invizibilă din spatele vieții de zi cu zi
Dimineața începe, de cele mai multe ori, cu lucruri care par simple: o cafea cumpărată în drum spre muncă, un magazin ...
Ucraina are un nou premier – Preşedintele Zelenski îl desemnează pe managerul Naftogaz în funcţia de prim-ministru
Ucraina are un nou premier – Preşedintele Zelenski îl desemnează pe managerul Naftogaz în funcţia de prim-ministru
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski l-a desemnat miercuri ca premier pe Serhii Koreţkii, managerul companiei petroliere ...
S-a semnat un memorandum cu Serbia pentru hidrocentrala Porțile de Fier 3. Ce a solicitat România
S-a semnat un memorandum cu Serbia pentru hidrocentrala Porțile de Fier 3. Ce a solicitat România
Ilie Bolojan, premier și ministru interimar al Energiei și ministrul Mineritului şi Energiei din Serbia, Dubravka Dedovic ...