Companiile care investesc în tehnologie au înregistrat creşteri de cinci ori ale veniturilor – studiu

 Companiile cu cea mai mare deschidere către tehnologii (precum inteligenţa artificială, cloud, Internetul lucrurilor - IoT) înregistrează o creştere a veniturilor de cinci ori mai rapidă în comparaţie cu organizaţiile mai conservatoare din punct de vedere al inovaţiei, arată rezultatele unui studiu derulat de Accenture.
AGERPRES - J, 06 mai 2021, 12:43
Companiile care investesc în tehnologie au înregistrat creşteri de cinci ori ale veniturilor - studiu

„Veniturile companiilor cu cea mai mare deschidere către tehnologii precum inteligenţa artificială, cloud, Internetul lucrurilor (IoT) cresc la o rată de cinci ori mai mare în comparaţie cu organizaţiile mai conservatoare din punct de vedere al inovaţiei (…) Între timp, a apărut o nouă categorie de companii denumite „Leapfroggers” (18% din întregul eşantion). Aceste companii au adoptat tehnologii avansate şi emergente pe care le-au integrat rapid, promovând în acelaşi timp schimbarea organizaţională necesară pentru a profita de aceste investiţii tehnologice. „Leapfroggers” şi-au comprimat transformările digitale într-un interval de timp mai scurt printr-o strategie tehnologică agresivă şi progresivă care a transformat provocările din ultimul an în oportunităţi de afaceri şi avantaje. Leapfroggers şi-au transformat strategiile şi priorităţile tehnologice într-un interval de timp scurt, folosind criza pentru a creşte utilizarea tehnologiilor avansate şi emergente cu 17% şi a extinde tehnologia în companiile lor. Leapfroggers au promovat, de asemenea, o schimbare organizaţională atentă pentru a profita în continuare de aceste tehnologii şi şi-au comprimat transformările de la ani la luni”, se precizează în studiu.

Potrivit sursei citate, 80% dintre Leapfroggers adoptaseră o formă de tehnologie cloud până în 2017, dar această cifră a crescut la 98%, până în 2020.

„În 2019, banca spaniolă Santander şi-a consolidat toate serviciile digitale într-o singură unitate globală, a eliminat duplicarea potenţială a aplicaţiilor şi a sistemelor şi s-a asigurat că orice platformă nouă este construită „o singură dată”. Aplicaţia băncii a fost recunoscută drept cea mai bună din Spania în 2020″, menţionează realizatorii cercetării.

De asemenea, în timpul pandemiei, peste două treimi (67%) dintre companiile care au adoptat tehnologii avansate şi emergente încearcă să crească în mod agresiv veniturile din liniile de afaceri care nu sunt esenţiale. Astfel, Grupul francez Carrefour a investit 2,8 miliarde de euro în transformarea sa digitală şi a colaborat cu cei de la Google pentru a crea laboratoare de inovaţie şi a reinventa experienţa clienţilor. În 2020, la nivel global, Carrefour a avut o creştere de peste 70% în comerţul cu alimente, ajungând la 2,3 miliarde de euro şi este pe cale să-şi atingă obiectivul de 4,2 miliarde de euro până în 2022.

Totodată, 65% dintre lideri acordă prioritate fericirii angajaţilor prin asigurarea unor modalităţi de lucru flexibile bazate pe tehnologia digitală, în comparaţie cu doar 43% dintre „Laggards” (companii care adoptă foarte greu noile tehnologii).

Conform studiului, peste 70% dintre „Lideri” au crescut investiţiile în securitatea cloud şi 68% în cloud-ul hibrid. În acelaşi timp, aceştia au aprofundat tehnologia Internetului lucrurilor (70%) şi inteligenţa artificială (59%).

Cercetarea „Make the Leap, Take the Lead” este a treia parte dintr-o serie care se bazează pe unul dintre cele mai mari sondaje tehnologice ale companiilor realizate vreodată, „Full Value. Full Stop. How to Scale Innovation and Achieve Full Value with Future Systems”, lansat în octombrie 2019 şi „Your Legacy or Your Legend? A CEO’s Guide to Getting the Most Out of New Technologies”, lansat în ianuarie 2020.

Raportul se bazează pe răspunsurile la sondaje de la 4.300 de companii şi profesionişti IT din 25 de ţări şi 20 de industrii.

Accenture este o companie globală de servicii profesionale cu abilităţi de top în domeniul digital, cloud şi securitate, cu 537.000 de angajaţi ce deservesc clienţi din peste 120 de ţări.

Te-ar mai putea interesa și
Alexandru Nazare: Am cerut la ECOFIN mai mult capital pentru companiile româneşti şi reguli europene care să funcţioneze pentru pieţele în curs de dezvoltare
Alexandru Nazare: Am cerut la ECOFIN mai mult capital pentru companiile româneşti şi reguli europene care să funcţioneze ...
România a solicitat, în cadrul reuniunii ECOFIN, ca integrarea pieţelor europene de capital să faciliteze accesul companiilor româneşti la finanţare şi să ţină cont de particularităţile......
Președintele palestinian Mahmoud Abbas amână până pe 11 septembrie 2027 desfășurarea alegerilor legislative și prezidențiale
Președintele palestinian Mahmoud Abbas amână până pe 11 septembrie 2027 desfășurarea alegerilor legislative și prezidențiale
Preşedintele Autorității Naționale Palestiniene Mahmoud Abbas a decretat sâmbătă că alegerile prezidenţiale şi ...
Republica Moldova îşi va modifica legislaţia pentru a produce drone militare, anunță preşedintele Parlamentului Igor Grosu
Republica Moldova îşi va modifica legislaţia pentru a produce drone militare, anunță preşedintele Parlamentului Igor ...
Guvernul pro-european al Republicii Moldovq intenţionează să facă demersuri pentru modificarea legislaţiei, astfel încât ...
Rezultate supriză în urma unui control la ANM. Instituția a cumpărat haine, genţi și parfumuri, inclusiv un sutien de 1.000 de lei bucata. Diana Buzoianu cere demisii și anunță că va sesiza Parchetul
Rezultate supriză în urma unui control la ANM. Instituția a cumpărat haine, genţi și parfumuri, inclusiv un sutien ...
Ministrul interimar al Mediului Diana Buzoianu a prezentat astăzi rezultatele surprinzătoare ale unui control realizat ...