1.000 de oameni vor fi concediați de la TAROM până la sfârșitul anului

Ministrul Transporturilor Cătălin Drulă a declarat joi la Antena 3 că de la operatorul aerian de stat, TAROM, au plecat deja 300 - 400 de salariaţi, iar până la finele anului se va ajunge la concedierea unui număr de 1.000 de oameni.
AGERPRES - J, 06 mai 2021, 21:59
1.000 de oameni vor fi concediați de la TAROM până la sfârșitul anului

La Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti se pune problema de şomaj tehnic, întrucât oamenii nu mai călătoresc cu avionul, iar 700 de salariaţi sunt afectaţi.

„La CNAB (…) avem un nou management executiv şi non-executiv, adică Consiliu de Administraţie, director, care au de la mine acelaşi mandat: acela de a reduce cheltuielile. Din păcate, la aceste companii, cea mai mare parte de cheltuieli sunt chetuielile cu personalul, mai ales că veniturile sunt foarte afectate la CNAB. Nu se zboară pe Otopeni. Am nişte cifre la nivelul lunii martie: 20% din traficul unui an normal. Or, ei fac bani din câţi pasageri trec, câte aeronave aterizează. Automat, dacă ajung cu veniturile undeva în zona de o cincime, trebuie lucrat şi la partea de cheltuieli, altfel produci doar pierderi. Şi acolo conducerea e într-un proces de dialog şi cu sindicatele pentru a găsi aceste soluţii de reducere a cheltuielilor cu personalul”, a susţinut Drulă.

Consiliul de Administraţie al Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti SA (CNAB) a mandatat conducerea executivă să demareze procedurile legale de implementare a şomajului tehnic la nivelul CNAB, în condiţiile în care măsurile pentru limitarea pandemiei au condus la scăderea drastică a traficului aerian de pasageri.

Conform unui comunicat remis AGERPRES la finele lunii aprilie, măsurile restrictive impuse, atât de autorităţile române cât şi de cele din majoritatea ţărilor lumii, pentru limitarea pandemiei cu virusul SARS-COV-2 au condus la scăderea drastică a traficului aerian de pasageri din 2020, cu 70% faţă de 2019, şi cu 75% în primul trimestru din 2021 faţă de primul trimestru din 2020.

„În aceste condiţii, conducerea companiei a luat o serie de măsuri de optimizare a costurilor, dintre care enumerăm reducerea cheltuielilor cu personalul prin nebugetarea unei sume de 35,12 milioane lei, renegocierea contractelor cu terţii (2,1 milioane euro), reducerea cheltuielilor cu parcul auto etc. Aceste măsuri însă s-au dovedit a fi insuficiente pentru echilibrarea situaţiei financiare, cheltuielile fixe ale unui aeroport de talia celui din Otopeni, care a trebuit menţinut deschis permanent, fiind ridicate”, se menţionează în comunicat.

„În consecinţă, au fost demarate negocieri cu reprezentanţii salariaţilor pentru a se stabili varianta optimă de acţiune până la redresarea traficului aerian şi, implicit, a veniturilor companiei, fiind propuse, atât Consiliului de Administraţie cât şi sindicatelor două scenarii de reducere a cheltuielilor de personal”, se mai spune în comunicat.

Potrivit companiei, un prim scenariu prevedea mai multe variante de reducere a programului (kurzarbeit) sau şomaj tehnic, iar cel de-al doilea scenariu prevedea, pe lângă reducerea cheltuielilor cu bunuri şi servicii, încheierea unui acord cu organizaţiile sindicale pentru neplata unor drepturi salariale prevăzute în Contractul Colectiv de Muncă şi în Contractele Individuale de Muncă, limitat la exerciţiul bugetar al anului 2021.

„În cel de-al doilea scenariu, conducerea Companiei se angaja să nu ia măsuri suplimentare care să afecteze personalul, respectiv şomaj tehnic sau restructurări. Întrucât, până la data de 27 aprilie a.c., nu s-a ajuns la un acord cu sindicatele din Companie, privind aplicarea celui de al doilea scenariu, Consiliul de Administraţie a mandatat conducerea executivă să demareze procedurile legale de implementare a şomajului tehnic la nivelul CNAB”, se mai spune în comunicat.

Te-ar mai putea interesa și
Tranzacție în brokerajul de asigurări: Cosmin Angheluță nu este implicat în planurile lui Antonio Babeti, fost Globasig, pentru înființarea unui nou broker
Tranzacție în brokerajul de asigurări: Cosmin Angheluță nu este implicat în planurile lui Antonio Babeti, fost Globasig, ...
Cosmin Angheluță, profesionist cu o experiență de peste 25 de ani în asigurări și fost director adjunct al Gothaer, neagă orice intenție de a participa în acționariatul unui nou broker de......
UE ar trebui să impună taxe mai mari pe importul de mașini din China, pentru a forța firmele din această țară să intre în parteneriate cu constructorii europeni, consideră ministrul Economiei din landul Saxonia
UE ar trebui să impună taxe mai mari pe importul de mașini din China, pentru a forța firmele din această țară să ...
Uniunea Europeană ar trebui să ia în considerare majorarea taxelor vamale la maşinile produse în China pentru a spori ...
CCR declară neconstituțională ordonanța de ugență prin care se introduce o practică unitară în soluționarea litigiilor de salarizare
CCR declară neconstituțională ordonanța de ugență prin care se introduce o practică unitară în soluționarea litigiilor ...
Curtea Constituţională, cu majoritate de voturi, a decis joi că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 privind ...
Bursa de la București a închis în creștere ședința de tranzacționare de joi. Rulajul a ajuns la aproape 1,5 miliarde de lei, în contextul preluării Biofarm
Bursa de la București a închis în creștere ședința de tranzacționare de joi. Rulajul a ajuns la aproape 1,5 miliarde ...
Bursa de Valori Bucureşti a închis în creştere şedinţa de joi, iar valoarea totală a tranzacţiilor s-a apropiat de ...