Cîţu: În continuare cred în ţinta de 5 milioane de persoane vaccinate până la 1 iunie. Tot Guvernul trebuie să se implice

 Premierul Florin Cîţu s-a declarat convins, luni, că ţinta de 5 milioane de persoane vaccinate până la 1 iunie va fi atinsă şi a punctat că săptămâna viitoare este posibil ca membrii Guvernului să iasă în stradă şi să se implice direct în campania de vaccinare.
AGERPRES - lun, 10 mai 2021, 12:02
Cîţu: În continuare cred în ţinta de 5 milioane de persoane vaccinate până la 1 iunie. Tot Guvernul trebuie să se implice

„Continuăm în acelaşi ritm. Avem resursele din partea Guvernului, le punem la dispoziţie şi cu mai multe campanii de vaccinare în perioada următoare pentru a ne atinge ţinta pe care am pus-o la 1 iunie de 5 milioane de persoane vaccinate. În continuare eu cred în această ţintă”, a declarat Cîţu, înainte de şedinţa Biroului Executiv al PNL.

El a anunţat o „şedinţă de Guvern în stradă” săptămâna viitoare.

„Cred că săptămâna viitoare vom avea tot Guvernul în stradă în ţară – miniştri şi secretari de stat – la centrele de vaccinare. Trebuie să se implice tot Guvernul direct în această campanie şi cred că săptămâna viitoare facem o acţiune, un fel de şedinţă de Guvern în stradă, în care toţi vom fi şi vom vorbi cu cetăţenii, le vom răspunde întrebărilor după ce ies de la vaccinare”, a afirmat premierul.

Întrebat ce se întâmplă dacă până la 1 iunie nu vor fi vaccinate 5 milioane de persoane, Cîţu a spus că ţinta va fi atinsă.

„De foarte multe ori când avem un obiectiv ambiţios foarte multe persoane îmi spun că nu se poate. Eu am spus că o să avem cea mai mare creştere economică din UE şi avem, am spus că revenim la normalitate şi vom avem doze şi avem. Suntem singura ţară din UE unde oamenii se pot vaccina fără programare. Eu zic că se poate şi trebuie să ne implicăm cu toţii. Această campanie de vaccinare este campania noastră, a tuturor, nu este doar a mea”, a afirmat premierul.

El a mai spus că, dacă este nevoie şi specialiştii vor recomanda a treia doză de vaccin, există dozele necesare.

„Avem dozele contractate, am luat în calcul vaccinarea şi pentru anul viitor. Deci dozele sunt contractate, dacă se va schimba strategia de vaccinare sunt incluse în aceste doze”, a menţionat premierul.

Te-ar mai putea interesa și
Lidl se extinde în România și deschide două magazine în acceași zi
Lidl se extinde în România și deschide două magazine în acceași zi
Lidl România continuă să își extindă rețeaua la nivel național și inaugurează joi, 27 august, două noi magazine, în orașele Buzău și Craiova, potrivit unui comunicat de presă....
Trei noi magazine-gigant în mallul Sun Plaza din București, în urma modernizării de 100 de milioane de euro
Trei noi magazine-gigant în mallul Sun Plaza din București, în urma modernizării de 100 de milioane de euro
Trei noi magazine-gigant se vor deschide în mallul Sun Plaza din București, în urma unei modernizări de 100 de milioane ...
Popeyes continuă extinderea în România și deschide un nou restaurant, la Timișoara
Popeyes continuă extinderea în România și deschide un nou restaurant, la Timișoara
Popeyes inaugurează săptămâna viitoare primul restaurant din Timișoara mergând mai departe cu expansiunea în țară, ...
Revolut și-a lansat propria monedă, EURR. Cât valorează
Revolut și-a lansat propria monedă, EURR. Cât valorează
Revolut, compania globală fintech cu peste 80 de milioane de clienți cu cont personal la nivel mondial și peste 16 milioane ...