Gheorghiţă: Se vaccinează anti-COVID în 372 de cabinete de medicină de familie, din 38 de judeţe

Preşedintele Comitetului naţional de coordonare a activităţilor privind vaccinarea împotriva SARS-CoV-2, Valeriu Gheorghiţă, a anunţat, marţi, că, în prezent, 372 de cabinete de medicină de familie din 38 de judeţe şi din Bucureşti sunt implicate în procesul de imunizare.
AGERPRES - mar, 11 mai 2021, 10:51
Gheorghiţă: Se vaccinează anti-COVID în 372 de cabinete de medicină de familie, din 38 de judeţe

„Astăzi, 11 mai, aproximativ 738 de medici de familie au recepţionat doze de vaccin împotriva COVID-19 şi se vaccinează în 372 de cabinete la acest moment, în 38 de judeţe, plus municipiul Bucureşti. Practic, doar în Botoşani, Ilfov şi Vrancea încă nu a început efectiv activitatea de vaccinare. În total, au fost recepţionate în cabinetele de medicină de familie 30.330 de doze de vaccin, din care 26.340 sunt doze de vaccin de la compania Johnson&Johnson şi au fost administrate 5.695 de doze; 2.760 de doze de la compania AstraZeneca şi au fost administrate 733 de doze; 1.230 de doze de la compania Moderna şi au fost utilizate 321 de doze”, a precizat Valeriu Gheorghiţă, în cadrul unei conferinţe de presă, la Palatul Victoria.

93.350 de persoane s-au vaccinat anti-COVID fără programare pe plaftormă în perioada 8 – 10 mai

Preşedintele Comitetului naţional de coordonare a activităţilor privind vaccinarea împotriva COVID-19, Valeriu Gheorghiţă, a informat, marţi, că 93.350 de persoane s-au imunizat fără programare în perioada 8 – 10 mai.

„Au fost vaccinate în total 312.812 persoane (în perioada 8 – 10 mai n.r.). Atât persoane cu programare în platformă, cât şi persoane care s-au prezentat direct, din care 93.350 sunt persoane care s-au vaccinat fără programare în platformă. Ceea ce înseamnă o creştere cu 30% a persoanelor vaccinate faţă de ceea ce era programat în platformă. (…) Sunt convins că, în perioada următoare, numărul peroanelor care se vor prezenta direct în centre va creşte”, a precizat şeful CNCAV, într-o conferinţă de presă, la Palatul Victoria.

Potrivit acestuia, în cadrul maratonului de vaccinare organizat, în perioada 4 – 11 mai, în spitalele militare din Bucureşti, Braşov, Cluj, Constanţa, Craiova, Iaşi şi Timişoara s-au imunizat, până în prezent, 19.272 de persoane. Valeriu Gheorghiţă a estimat că, în cadrul acestui maraton, unde, de asemenea, nu a fost necesară programarea şi care se va încheia marţi, vor fi peste 20.000 de persoane vaccinate.

Te-ar mai putea interesa și
N-a durat decât o zi. Trump renunță la ideea de a introduce o taxă pentru traversarea Strâmtorii Ormuz și vine cu alta, în urma discuțiilor cu statele din zona Golfului
N-a durat decât o zi. Trump renunță la ideea de a introduce o taxă pentru traversarea Strâmtorii Ormuz și vine cu alta, ...
Preşedintele american Donald Trump a anunţat marţi, pe reţeaua sa Truth Social, că renunţă la ideea, făcută publică luni, de a taxa cu 20% din valoarea încărcăturii toate navele care......
Bursa de la București a închis în scădere ședința de tranzacționare de marți. Rulajul a sărit de 213 milioane de lei
Bursa de la București a închis în scădere ședința de tranzacționare de marți. Rulajul a sărit de 213 milioane de lei
Bursa de Valori Bucureşti a închis în scădere şedinţa de marţi, iar valoarea totală a tranzacţiilor s-a cifrat la ...
Uber este foarte aproape de a prelua platforma de livrări Delivery Hero – surse Bloomberg
Uber este foarte aproape de a prelua platforma de livrări Delivery Hero – surse Bloomberg
Firma americană Uber Technologies este în negocieri avansate pentru a achiziţiona platforma de livrări Delivery Hero, ...
Lia Olguţa Vasilescu: Prin aplicarea noii legi a salarizării, statul român va pierde dublu anual faţă de cât câştigă din PNRR
Lia Olguţa Vasilescu: Prin aplicarea noii legi a salarizării, statul român va pierde dublu anual faţă de cât câştigă ...
Primarul municipiului Craiova, Lia Olguţa Vasilescu (PSD), fost ministru al Muncii, susţine că prin aplicarea noii legi ...