MFP a împrumutat 300 mil. lei prin obligaţiuni pe trei ani. Randamentul atinge minimul istoric

Ministerul Finanţelor Publice (MFP) a împrumutat luni 300 milioane lei prin obligaţiuni cu scadenţa reziduală de trei ani ani, la un randament mediu în scădere, de 4,9%, reprezentând cel mai redus nivel plătit la împrumuturile în lei din piaţa internă.
Economica.net - lun, 22 apr. 2013, 12:57
MFP a împrumutat 300 mil. lei prin obligaţiuni pe trei ani. Randamentul atinge minimul istoric

Valoarea indicativă a fost de 300 milioane lei, iar cererea s-a ridicat la 1,2 miliarde lei.

Randamentul titlurilor de stat în lei a scăzut constant în ultima perioadă, mişcarea fiind în linie cu evoluţia activelor de risc din pieţele globale, potrivit analiştilor ING Bank.

Interesul din precedentele două licitaţii a fost susţinut şi de recomandările analiştilor de la BNP Paribas şi Societe Generale, care indicau cumpărarea de obligaţiuni guvernamentale româneşti, anticipând o evoluţie pozitivă în piaţă şi scăderea randamentelor pentru titlurile aflate în circulaţie.

La începutul lunii martie, administratorii datoriei publice au vândut instrumente din aceeaşi emisiune, respectiv cu scadenţa în ianuarie 2016, la un randament mediu de 5,49%.

Toate licitaţiile programate de Ministerul de Finanţe în aprilie sunt pentru obligaţiuni, iar următoarea operaţiune este programată pentru joi, pentru titluri pe 10 ani, în sumă de 400 milioane lei.

De la începutul anului, Ministerul Finanţelor Publice a împrumutat de pe piaţa internă 20,52 miliarde lei, la care se adaugă 1,08 miliarde de euro şi 1,5 miliarde de dolari.

Te-ar mai putea interesa și
Alexandru Nazare: Am cerut la ECOFIN mai mult capital pentru companiile româneşti şi reguli europene care să funcţioneze pentru pieţele în curs de dezvoltare
Alexandru Nazare: Am cerut la ECOFIN mai mult capital pentru companiile româneşti şi reguli europene care să funcţioneze ...
România a solicitat, în cadrul reuniunii ECOFIN, ca integrarea pieţelor europene de capital să faciliteze accesul companiilor româneşti la finanţare şi să ţină cont de particularităţile......
Președintele palestinian Mahmoud Abbas amână până pe 11 septembrie 2027 desfășurarea alegerilor legislative și prezidențiale
Președintele palestinian Mahmoud Abbas amână până pe 11 septembrie 2027 desfășurarea alegerilor legislative și prezidențiale
Preşedintele Autorității Naționale Palestiniene Mahmoud Abbas a decretat sâmbătă că alegerile prezidenţiale şi ...
Republica Moldova îşi va modifica legislaţia pentru a produce drone militare, anunță preşedintele Parlamentului Igor Grosu
Republica Moldova îşi va modifica legislaţia pentru a produce drone militare, anunță preşedintele Parlamentului Igor ...
Guvernul pro-european al Republicii Moldovq intenţionează să facă demersuri pentru modificarea legislaţiei, astfel încât ...
Rezultate supriză în urma unui control la ANM. Instituția a cumpărat haine, genţi și parfumuri, inclusiv un sutien de 1.000 de lei bucata. Diana Buzoianu cere demisii și anunță că va sesiza Parchetul
Rezultate supriză în urma unui control la ANM. Instituția a cumpărat haine, genţi și parfumuri, inclusiv un sutien ...
Ministrul interimar al Mediului Diana Buzoianu a prezentat astăzi rezultatele surprinzătoare ale unui control realizat ...