Aer de relaxare în Bucureşti – rata de infectare scade la 1,30 în Capitală, a treia zi în scenariul verde

Rata de infectare la mia de locuitori, în ultimele 14 zile, în Bucureşti, a scăzut la 1,30, faţă de 1,42, cât a fost ieri. Este a 36-a zi consecutivă în care incidenţa scade în Capitală.
George Bica - J, 13 mai 2021, 10:47
Aer de relaxare în Bucureşti - rata de infectare scade la 1,30 în Capitală, a treia zi în scenariul verde

Rata de infectare a scăzut sub pragul de 1,5 pentru prima dată de când indicatorul a fost măsurat marţi, 11 mai 2021. Cea mai mare rată de infectare în Capitală a fost de 7,08, pe 31 martie 2021.  În consecinţă, Comitetul Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă se reuneşte la ora 12 pentru a decide noi măsuri de relaxare. Acestea vor intra în vigoare de vineri, începând cu ora 00:00.

Mai mult, potrivit prefectului Capitalei, Alin Stoica, atunci când rata de infectare pe întreg Bucureştiul va ajunge la 1/1.000 şcolile vor trece pe scenariul verde, iar toţi elevii vor merge la şcoală.

Rata de acoperire vaccinală în Bucureşti este de aproximativ 33,8% din populaţia rezidentă, a declarat marţi preşedintele Comitetului Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19, Valeriu Gheorghiţă.

„Aş vrea să fac o precizare. Populaţia la care facem referire este populaţia rezidentă, aşa cum este raportată de către Institutul Naţional de Statistică, aşa încât datele la zi: pentru Bucureşti avem o rată de acoperire vaccinală de circa 33,8% din populaţia rezidentă, şi dacă eliminăm populaţia sub 16 ani avem o rată de acoperire vaccinală în momentul de faţă în Bucureşti de 40%, ceea ce înseamnă o rată suficient de bună şi cred că acest lucru, cel puţin parţial, explică şi evoluţia favorabilă a pandemiei la nivel naţional”, a spus medicul militar, într-o conferinţă de presă.

Potrivit legislaţiei, dacă incidenţa cumulată la 14 zile din judeţ/localitate este mai mică sau egală cu 1,5/1.000 de locuitori, organizarea şi desfăşurarea activităţii în cadrul cinematografelor, instituţiilor de spectacole şi/sau concerte este permisă cu participarea publicului până la 50% din capacitatea maximă a spaţiului faţă de până la 30% cât este în prezent.

De asemenea, activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor, în interiorul clădirilor, cea a restaurantelor şi a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unităţi de cazare este permisă fără a depăşi 50% din capacitatea maximă a spaţiului, faţă de 30% cât este în prezent.

Totodată, la nivelul judeţelor/localităţilor unde incidenţa cumulată la 14 zile este mai mică sau egală cu 1,5/1.000 de locuitori, nu sunt interzise organizarea şi desfăşurarea spectacolelor de tipul drive-in, însă numai dacă ocupanţii unui autovehicul sunt membrii aceleiaşi familii sau reprezintă grupuri de până la trei persoane.

Organizarea şi desfăşurarea în aer liber a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice şi private sau a altor evenimente culturale este permisă, dar numai cu participarea a cel mult 300 de spectatori cu locuri pe scaune, aflate la distanţă de minimum 2 metri unul faţă de celălalt, precum şi cu purtarea măştii de protecţie.

Prefectul Capitalei, Alin Stoica, a menţionat la începutul lunii mai că în cazul în care se va ajunge la o rată de infectare de 1,5 la mie, sălile de spectacole şi restaurantele vor putea funcţiona la o capacitate de 50%.

„Următorul prag stabilit de experţii epidemiologi este de 1,5 la mia de locuitori şi acolo vor interveni o serie de relaxări, aşa cum sunt prevăzute în legislaţie, de exemplu sălile de spectacol şi restaurantele vor putea funcţiona la o capacitate de 50% şi vor putea fi permise, de exemplu, evenimentele în aer liber cu maximum 300 de participanţi, gen concerte. (…) Lucrurile sunt discutate de experţi epidemiologi. Acestea sunt scenariile după care lucrăm acum. Am văzut că dau roade, deci încrederea mea este în epidemiologi”, a precizat el.

Te-ar mai putea interesa și
Cât câştigă fiscalizat un creator digital urmărit de peste 900.000 de indivizi pe tiktok: Azaleea Necula are afaceri de peste 216.000 lei şi marjă de profit peste 61% cu 1 salariat
Cât câştigă fiscalizat un creator digital urmărit de peste 900.000 de indivizi pe tiktok: Azaleea Necula are afaceri ...
Azaleea Necula e urmărită de 95.000 de persoane pe Instagram şi are peste 55.000 de abonaţi pe Youtube. Peste 900.000 de indivizi o urmăresc pe Azaleea Necula pe tiktok. Firma sa a avut marjă......
Un obiect suspect a fost descoperit pe plaja din Eforie Nord. O posibilă dronă a fost observată în zona Portului Tomis din Constanţa
Un obiect suspect a fost descoperit pe plaja din Eforie Nord. O posibilă dronă a fost observată în zona Portului Tomis ...
Un obiect suspect a fost adus de valuri,duminică, pe plaja din Eforie Nord, iar o posibilă dronă a fost văzută în zona ...
Cod galben în 17 judeţe. Lista cu zonele unde va fi vreme extremă în următoarele zile
Cod galben în 17 judeţe. Lista cu zonele unde va fi vreme extremă în următoarele zile
Un număr de 17 judeţe din vestul, nord-vestul, sud-vestul, centrul şi nord-estul ţării se vor afla pe parcursul zilei ...
Cum va fi vremea în Bucureşti în următoarele trei zile – prognoza ANM
Cum va fi vremea în Bucureşti în următoarele trei zile – prognoza ANM
Vremea se va menţine călduroasă în Capitală în următoarele trei zile, iar temperatura maximă nu va mai depăşi 34 ...