Încasări record la buget din taxe şi impozite, datorită conformării voluntare – Cîţu

Prim-ministrul Florin Cîţu a declarat joi, la finalul şedinţei de guvern, că în ultimii doi a crescut gradul de conformare a românilor în ce priveşte plata taxelor şi impozitelor şi a apreciat că acest lucru se datorează predictibilităţii în politica fiscală.
AGERPRES - J, 13 mai 2021, 15:24
Încasări record la buget din taxe şi impozite, datorită conformării voluntare - Cîţu

„Avem cea mai bună strategie până acum, pentru că conformarea voluntară a crescut pentru prima oară în aceşti doi ani. Nu pot să vă dau cifrele pentru luna aprilie, dar vă spun că sunt încasări record la bugetul de stat prin conformare voluntară. Nu am crescut taxele în aceşti ani, din contră, am avut şi unele facilităţi. Nu am introdus taxe noi şi totuşi, atunci când ai predictibilitate – pentru că asta era cheia, le-am promis românilor, antreprenorilor că nu modificăm taxele -, ne-am ţinut de cuvânt anul trecut, ne ţinem de cuvânt anul acesta şi cei care contribuie îşi plătesc taxele. Deci, avem conformarea voluntară – asta este important. Vedem o creştere a gradului de conformare voluntară”, a spus acesta în cadrul unei conferinţe de presă.

Premierul a apreciat că digitalizarea este foarte importantă în vederea eliminării evaziunii fiscale, scrie Agerpres.

„În ceea ce priveşte eliminarea evaziunii fiscale – pentru că trebuie să recunoaştem că ea există – soluţia pe care am propus-o din primul moment este digitalizarea. Anul acesta au fost conectate casele de marcat la ANAF, anul acesta vom introduce şi e-Facturare. E-Facturare sau factura electronică a făcut minuni pentru o ţară cu probleme de evaziune fiscală, cum este Italia, şi veţi vedea şi pentru România că va face minuni în ceea ce priveşte reducerea acelei evaziuni fiscale sau gap-ului de TVA, colectarea la TVA”, a precizat Cîţu.

Te-ar mai putea interesa și
Alstom a investit peste un milion de euro într-un laborator din București, pentru testarea soluțiilor de semnalizare și electrificare
Alstom a investit peste un milion de euro într-un laborator din București, pentru testarea soluțiilor de semnalizare și ...
Alstom România anunță vineri inauguarea unui centru de testare extins și modernizat din București, investiție de peste un milion de euro....
Cris-Tim l-a adus pe fostul director general de la Ursus și Coca-Cola, Dan Timotin, în funcția de director operațional
Cris-Tim l-a adus pe fostul director general de la Ursus și Coca-Cola, Dan Timotin, în funcția de director operațional
Conducerea Cris-Tim Family Holding S.A. informează investitorii și acționarii de la Bursa de Valori București cu privire ...
Nazare: Obiectivul pentru 2026 este reducerea deficitului bugetar la 6,2% din PIB. Bugetul pentru anul 2027 va reprezenta un test major de responsabilitate
Nazare: Obiectivul pentru 2026 este reducerea deficitului bugetar la 6,2% din PIB. Bugetul pentru anul 2027 va reprezenta ...
Bugetul pentru anul 2027 va reprezenta un test major de responsabilitate şi trebuie construit pe venituri realiste, priorităţi ...
Grupul polonez R.Power a finalizat construcția unei centrale fotovoltaice de 55 MWp în nord-vestul României
Grupul polonez R.Power a finalizat construcția unei centrale fotovoltaice de 55 MWp în nord-vestul României
Producătorul independent european de energie R.Power anunță că a finalizat lucrările de construcție la proiectul său ...