Listarea Pepco la Varşovia evaluează compania la cinci miliarde de euro

Conglomeratul sud-african Steinhoff International Holdings NV a stabilit vineri la 40 de zloţi (8,8 euro) preţul acţiunilor pentru listarea diviziei sale Pepco Group la Bursa de la Varşovia, astfel încât capitalizarea de piaţă a companiei se situează la 23 miliarde de zloţi (cinci miliarde de euro), transmite Reuters.
AGERPRES - vin, 14 mai 2021, 15:41
Listarea Pepco la Varşovia evaluează compania la cinci miliarde de euro

Pepco Group, care deţine mărcile Pepco, Poundland şi Dealz în Europa, are o reţea de peste 3.200 de magazine în 16 ţări, inclusiv în România, şi este condus de Andy Bond, fost director general la lanţul de supermarketuri Asda.

Preţul tinde spre limita inferioară a intervalului indicativ de preţuri, între 38 şi 46 de zloţi, scrie Agerpres.

Steinhoff, care încă nu şi-a revenit de pe urma scandalului contabil din 2017, vrea să profite de majorarea cererii pentru bunuri la preţ redus, în contextul pandemiei de coronavirus (Covid-19). Steinhoff a vândut 102,3 milioane de acţiuni existente ale Pepco, generând câştiguri brute de 4,1 miliarde de zloţi (900 milioane de euro), cu opţiunea de a vinde încă 12 milioane de acţiuni dacă va exista suficientă cerere.

În urma listării, participaţia deţinută de Steinhoff în Pepco va fi redusă la 78,9%.

Tranzacţionarea acţiunilor Pepco la Bursa de la Varşovia va începe în 26 mai.

Tranzacţia vine pe fondul unui val de listări în Europa, companiile obţinând câştiguri în urma IPO de 19,60 miliarde de dolari în primul trimestru din 2021, investitorii beneficiind de ratele scăzute ale dobânzilor.

Grupul Pepco, unul dintre lanţurile de magazine cu cea mai puternică expansiune în Europa de Est, este prezent şi în România, unde comercializează îmbrăcăminte, articole pentru casă şi produse alimentare.

La 31 decembrie 2020, compania avea 3.218 de magazine, iar în 2021 intenţiona să deschidă încă 200 de unităţi Pepco, peste 50 de magazine Dealz şi peste 20 de unităţi Poundland.

Te-ar mai putea interesa și
Cum sunt păcăliți românii să plătească sume importante. Premieră în topul fraudelor: Apelurile telefonice sunt în vârf. Cum te ferești
Cum sunt păcăliți românii să plătească sume importante. Premieră în topul fraudelor: Apelurile telefonice sunt în ...
Pentru prima dată, înșelătoriile telefonice se află pe primul loc în topul fraudelor. Din totalul incidentelor raportate de DNSC în prima jumătate a anului, 42% au fost fraude prin telefon......
La fiecare cinci tranzacții cu acțiuni, una se face acum prin ETF-uri la BVB
La fiecare cinci tranzacții cu acțiuni, una se face acum prin ETF-uri la BVB
La fiecare cinci tranzacții cu acțiuni de pe piața principală a Bursei de Valori București (BVB), investitorii mai fac ...
Un nou şoc în România – Scumpirea petrolului ar putea declanşa un nou val inflaţionist (eToro)
Un nou şoc în România – Scumpirea petrolului ar putea declanşa un nou val inflaţionist (eToro)
Reizbucnirea conflictului cu Iranul şi creşterea preţurilor petrolului riscă să alimenteze un nou val inflaţionist, ...
Românii sunt conchistadori în Spania. Suntem a doua cea mai importantă categorie de contribuabili străini la sistemul de asigurări sociale din Spania
Românii sunt conchistadori în Spania. Suntem a doua cea mai importantă categorie de contribuabili străini la sistemul ...
Numărul lucrătorilor străini înregistraţi în sistemul de asigurări sociale din Spania a atins un nou record în luna ...