PMB vrea să dea 19,6 mil. euro pentru modernizarea şi reabilitarea vechiului sediu

Primăria Municipiului Bucureşti (PMB) vrea să aloce 19,6 milioane de euro, fără TVA, pentru modernizarea şi reabilitarea vechiului său sediu din Bulevardul Regina Elisabeta, potrivit unui proiect de hotărâre, ce va fi discutat vineri în Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB).
Economica.net - mar, 23 apr. 2013, 11:35
PMB vrea să dea 19,6 mil. euro pentru modernizarea şi reabilitarea vechiului sediu

Reprezentanţii municipalităţii au declarat, luni, pentru MEDIAFAX, că lucrările de modernizarea şi reabilitare a sediului vechi al Primăriei Municipiulu Bucureşti vor costa aproximativ 19,6 milioane de euro, fără TVA, şi că banii vor fi asiguraţi din bugetul municipalităţii, lucrările urmând să fie finalizate în teremen se doi ani de la începere.

Potrivit acestora, proiectul are în vedere şi transformarea mansardei imobilului în spaţii destinate birourilor, cu o suprafaţă totală de 2.000 de metri pătraţi, amenajarea şi dotarea corespunzătoare a unei arhive în subsolul imobilului., precum şi amenajarea şi dotarea la standarde europene a sălii Consiliului General.

Proiectul are în vedere şi realizarea lucrărilor de arhitectură, refacerea spaţiilor interioare, refacerea tuturor instalaţiilor existente şi montarea unei centrale termice performante, precum şi lucrări de anvelopare exterioare de conservare şi restaurare a elementelor de faţadă având în vedere valoarea istorică a clădirii care este monument istoric de categoria A.

În expunerea de motive a proiectului de hotărâre, se arată că, în prezent, imobilul este supus lucrărilor de consolidare la partea de infrastructură prin „metoda izolării bazei”, care au fost începute în iulie 2010 şi se preconizează să fie finalizate în a doua parte a acestui an.

„Realizarea proiectului tehnic şi începerea lucrărilor de modernizare şi reabilitare este necesar să se realizeze înainte de finalizarea celor de consolidare a infrastructurii pentru a se asigura legătura şi continuitatea lucrărilor de acest tip şi pentru partea de suprastructură a imobilului”, se mai arată în expunerea de motive a proiectului de hotărâre.

Studiul de fezbilitate, elaborat de societatea Ambo Pro Design SRL, propune şi construcţia unei parcări subterane, pe trei niveluri, cu un număr total de 97 de locuri de parcare, la care se vor adăuga şi cele 42 de locuri din curtea interioară.

CGMB a aprobat, la jumătatea lunii mai a anului 2008, o investiţie de 53.470.000 de lei, respectiv 10.542.137 de euro, fără TVA, la un curs de 3,5 lei pentru un euro, pentru consolidarea vechiului sediu al PMB.

La sfârşitul lunii februarie, consilierii generali au aprobat suplimentarea cu peste 7,6 milioane de euro a fondurilor pentru consolidarea sediului municipalităţii, din Bulevardul Regina Elisabeta, banii fiind necesari ca urmare a suplimentării lucrărilor stabilite iniţial.

Potrivit proiectului de hotărâre, clădirea Primăriei Municipiului Bucureşti (PMB) a fost expertizată în 2005 de societatea Proescom SRL, care a emis şi soluţia pentru consolidarea imobilului. În acest sens, societatea Proescom a elaborat un proiect în care soluţia propusă pentru consolidare a fost aceea a „metodei de izolare a bazei clădirii”.

Realizarea lucrărilor de consolidare este făcută de firma Rotary Construct SRL, iar consultanţa tehnică de specialitate acordată pe perioada efectuării lucrărilor este asigurată de societatea European Business Consult SRL.

După începerea lucrărilor, a fost necesară completarea expertizei tehnice existente, dar şi refacerea soluţiei de consolidare pentru punere în siguranţă a imobilului din punct de vedere seismic, lucru care a dus la suplimentarea lucrărilor care trebuie efectuate, dar şi la modificarea soluţiei iniţiale propuse pentru consolidare.

Soluţia iniţială de consolidare a clădirii Primăriei Municipiului Bucureşti prin metoda izolării bazei nu este suficientă pentru punerea în siguranţă a imobilului din punct de vedere seismic pentru partea de suprastructură a clădirii (deasupra planului de izolare) dacă se respectă cerinţele din avizul Tehnic al Comisiei Tehnice din cadrul MTI, se arată în raportul de specialitate al proiectul de hotărâre.

Primăria Capitalei s-a mutat în sediul de pe Splaiul Independenţei în martie 2010, pe perioada lucrărilor de consolidare şi reabilitare a clădirii de pe Bulevardul Regina Elisabeta.

Imobilul situat în Bulevardul Regina Elisabeta nr. 47, în Sectorul 5 al Capitalei, a fost realizat între anii 1906 şi 1911 după un proiect al arhitectului Petre Antonescu. Clădirea formată din subsol, parter şi patru etaje are o suprafaţă construită la sol de 3.814 metri pătraţi şi o arie construită desfăşurată de 21.992 de metri pătraţi.

Te-ar mai putea interesa și
Vânzările mondiale de roboţi umanoizi au ajuns la 7.000 de unităţi anul trecut
Vânzările mondiale de roboţi umanoizi au ajuns la 7.000 de unităţi anul trecut
Aproximativ 7.000 de roboţi umanoizi au fost vânduţi anul trecut în întreaga lume, pentru a fi utilizaţi în sectorul industrial şi în domeniul serviciilor profesionale, potrivit datelor......
Societe Generale şi-a îmbunătăţit ţinta de profitabilitate, până la cel puţin 13%, în noul plan strategic
Societe Generale şi-a îmbunătăţit ţinta de profitabilitate, până la cel puţin 13%, în noul plan strategic
Societe Generale şi-a îmbunătăţit un important indicator de performanţă la orizontul anului 2029 şi în paralel va ...
Țara care o oprit subvențiile la carburanți și motivul pentru care a făcut-o
Țara care o oprit subvențiile la carburanți și motivul pentru care a făcut-o
Președintele bolivian Rodrigo Paz a anunțat vineri sfârșitul subvențiilor de stat pentru motorină, trecând țara la ...
Alertă în România – MApN anunţă că o dronă aeriană a fost depistată la 12 kilometri nord de Chilia, în apropierea graniţei cu România
Alertă în România – MApN anunţă că o dronă aeriană a fost depistată la 12 kilometri nord de Chilia, în apropierea ...
Sistemul de supraveghere radar al Ministerului Apărării Naţionale a detectat, luni, o ţintă aeriană ce evolua la 12 ...