UE intensifică o campanie împotriva propunerilor Fed privind supravegherea băncilor

Uniunea Europeană a intensificat o campanie împotriva propunerilor Rezervei Federale americane (Fed) de înăsprire a supravegherii unităţilor bancare aparţinând instituţiilor de credit din străinătate, avertizând "cu posibile măsuri de reacţie" la aceste planuri care ar duce la creşterea costurilor.
Economica.net - mar, 23 apr. 2013, 18:09
UE intensifică o campanie împotriva propunerilor Fed privind supravegherea băncilor

Comisarul pentru servicii financiare, Michel Barnier, a trimis săptămâna trecută şefului Fed, Ben Bernanke, trei pagini de critici la adresa proiectului de măsuri, afirmând că riscă să dezavantajeze băncile din Uniunea Europeană, transmite Bloomberg.

Scrisoarea a fost trimisă după o întâlnire din această lună între Barnier şi secretarul Trezoreriei SUA, Jacob J. Lew, în care oficialul european a insistat pentru schimbări.

Propunerile reprezintă o schimbare radicală a actualei politici americane şi ar putea submina eforturile de a reduce băncile mari, în cazul apariţiei unor probleme, a scris Barnier în scrisoare.

Standardele ar putea provoca o reacţie protecţionistă din partea altor jurisdicţii, care ar putea avea în ultimă instanţă un impact negativ substanţial asupra redresării economiei mondiale, se arată în scrisoare.

Conform planurilor Fed publicate în decembrie, băncile străine vor fi obligate să îşi organizeze subsidiarele în companii holding supuse reglementărilor americane şi să aibă rezerve proprii de capital şi active uşor de vândut, care să fie folosite în situaţii de criză.

Bernanke a declarat că măsura va fi un pas important în eliminarea riscului implicat de instituţiile financiare mari, interconectate, pentru stabilitatea financiară a Statelor Unite.

Barnier a arătat că standardele Fed nu trebuie să fie aplicate băncilor care sunt deja supuse unor reglementări riguroase în ţările unde sunt înregistrate.

Te-ar mai putea interesa și
Alertă pentru super-puterile lumii. Apel urgent în criza momentului – Ce spune FMI despre „gripa obligațiunilor guvernamentale”
Alertă pentru super-puterile lumii. Apel urgent în criza momentului – Ce spune FMI despre „gripa obligațiunilor ...
Fondul Monetar Internaţional a lansat miercuri un apel urgent către economiile avansate şi alte state pentru reducerea cheltuielilor guvernamentale, diminuarea deficitelor şi scăderea nivelul......
Gazele se tot scumpesc în România și au ajuns la nivelul maxim al ultimilor 4 ani. Tot mai multe voci cer amânarea momentului liberalizării, care ar dubla facturile populației
Gazele se tot scumpesc în România și au ajuns la nivelul maxim al ultimilor 4 ani. Tot mai multe voci cer amânarea momentului ...
Ultimele tranzacții cu gaze din România se fac la prețuri de peste 400 de lei/MWh, de aproape patru ori mai mari decât ...
China impresionează planeta – Gigantul asiatic a avut o creştere explozivă a exporturilor în septembrie
China impresionează planeta – Gigantul asiatic a avut o creştere explozivă a exporturilor în septembrie
Exporturile Chinei au crescut vertiginos în septembrie, conform datelor oficiale publicate miercuri, ceea ce aduce gigantul ...
BYD caută angajați în Europa. Numărul acestora va atinge „cu siguranță peste 40.000 în 2030”
BYD caută angajați în Europa. Numărul acestora va atinge „cu siguranță peste 40.000 în 2030”
Producătorul chinez de vehicule BYD a prezentat marca sa premium Denza la expoziția auto de la Paris, precum și SUV-ul ...