Șeful Bosch avertizează că situația „tensionată” de pe piața semiconductorilor auto se poate prelungi până în 2022

Directorul general al companiei Bosch, Volkmar Denner, a tras un semnal de alarmă în privința crizei semiconductorilor auto considerând că problemele ar putea continua și în 2022.
Robert Stan - mie, 19 mai 2021, 12:39
Șeful Bosch avertizează că situația „tensionată” de pe piața semiconductorilor auto se poate prelungi până în 2022

Aprovizionarea cu semiconductori a industriei auto ar putea rămâne problematică până în 2022, consideră Volkmar Denner, directorul general al Robert Bosch.

„Ne așteaptă luni dificile, iar situația ar putea rămâne tensionată până în 2022”, a declarat Denner pentru publicația germană Frankfurter Allgemeine Zeitung. Această opinie vine pe fondul speranței majorității companiilor auto că actuala criză de semiconductori se va încheia după al doilea trimestru din acest an.

Din nefericire, după problemele cauzate de pandemie lanțului de producție și vânzare, criza semiconductorilor a dat o nouă lovitură companiilor auto, iar lucrurile par să se agraveze.

Herbert Diess, CEO-ul grupului Volkswagen, a declarat la începutul acestei luni că producătorul de automobile se află în „mod de criză” din cauza lipsei continue a cipurilor auto extrem de necesare, adăugând că impactul deficitului se va intensifica și va afecta profiturile în al doilea trimestru al lui 2021.

De asemenea, în ciuda măsurilor luate deja, grupurile Renault și Stallantis se confruntă cu probleme tot mai mari. Conform AutoForecast Solutions, francezii care dețin marca românească Dacia încearcă din răsputeri să echilibreze distribuția cipurilor între uzinele grupului din întreaga lume. Cu toate acestea, estimările cu privire la impactul crizei asupra producției au mari șanse să fie depășite. Pentru uzina din România, reculul producției ar putea ajunge la 92.800 de unități, adică aproape o treime din capacitate.

AutoForecast Solutions (AFS), care realizează săptămânal o centralizare a reducerilor de producție anunțate de companii și în paralel, o estimare proprie privind impactul crizei semiconductorilor, arată că Europa va fi afectată cel mai grav. Prin comparație cu datele furnizate de companiile care asamblează în Europa, care arată o reducere cu 1,018 milioane de vehicule a producției, AFS estimează o valoare de 1,373 milioane.

Pe locul secund în raportul AFS se afă America de Nord cu o reducere anunțată de 1,020 milioane de vehicule și una estimată de 1,248 milioane. În China reculul producției ar putea atinge 429.000 de vehicule, iar în restul Asiei de 607.000 de vehicule.

Te-ar mai putea interesa și
Bolojan nu regretă că s-a întâlnit cu preşedinta CCR la Senat: A fost o întâlnire într-o instituţie publică
Bolojan nu regretă că s-a întâlnit cu preşedinta CCR la Senat: A fost o întâlnire într-o instituţie publică
Premierul interimar Ilie Bolojan a declarat vineri că nu are de ce să regrete că s-a întâlnit cu preşedinta Curţii Constituţionale, Simina Tănăsescu, la Senat, o instituţie publică în......
România, cu Guvern fără drepturi depline. Bolojan: Starea de provizorat s-a lungit prea mult
România, cu Guvern fără drepturi depline. Bolojan: Starea de provizorat s-a lungit prea mult
România are nevoie de Guvern, starea de provizorat s-a lungit prea mult, a declarat, vineri, premierul interimar Ilie Bolojan, ...
Ministrul german de finanţe îi cere lui Trump să pună capăt războiului „iresponsabil” cu Iranul
Ministrul german de finanţe îi cere lui Trump să pună capăt războiului „iresponsabil” cu Iranul
Ministrul german de finanţe Lars Klingbeil i-a cerut vineri preşedintelui american Donald Trump să pună capăt războiului ...
Ministerul Energiei a efectuat plăţi din PNRR în valoare de 233,07 milioane de euro, până la 28 august 2026
Ministerul Energiei a efectuat plăţi din PNRR în valoare de 233,07 milioane de euro, până la 28 august 2026
inisterul Energiei a efectuat, până pe 28 august 2026, plăţi către beneficiarii proiectelor finanţate prin Planul Naţional ...