Decizie CNSU: Magazinele și fermele înregistrate sanitar veterinar din afara zonelor de restricții pot comercializa păsări vii către populație

Fermele comerciale și magazinele înregistrate sanitar veterinar care vând pui de o zi și păsări vii aflate în afara zonelor de protecție și supraveghere sanitar veterinară din cauza apariției unor focare de gripă aviară își vor putea relua vânzările către gospodăriile populației.
Alina Stanciu - J, 20 mai 2021, 09:35
Decizie CNSU: Magazinele și fermele înregistrate sanitar veterinar din afara zonelor de restricții pot comercializa păsări vii către populație

ANSVSA a revenit asupra deciziei din 7.05.2021 de a interzice comercializarea puilor de o zi și a păsărilor vii pe întreg teritor României. Potrivit Deciziei 2 a Comitetului Național pentru Situații de Urgență Centrul Național de Combatere a Bolilor, din 19.05.2021, comercializarea puilor de o zi din stațiile de incubație autorizate sanitar veterinar către gospodăriile populației poate fi efectuată și de către unitățile comerciale înregistrate sanitar veterinar, iar comercializarea puilor precrescuți în cadrul fermelor comerciale înregistrate sanitar veterinar , poate fi realizată de către acestea direct către crescătorii de păsări din gospodăriile populației.

Comercializarea păsărilor vii se va face cu respectarea obligațiilor de supraveghere, prevenire, control și depistare a bolilor de către direcțiile sanitar veterinare.

“ANSVSA a făcut verificări în cele 37 de județe în care conform anchetei epidemiologuce inițiale au fost comercializați, fără respectarea prevederilor legale, pui de o zi. Controale care au fost ulterior extinse în toată țara, fiind dispuse măsuri de control, coroborate cu aplicarea măsurilor în focare, respectiv în zonele de protecție și supraveghere stabilite în jurul focarelor”, se arată în preambulul deciziei.

Amintim că ANSVSA a decis în data de 7 mai să interzică comerțul cu păsări vii, de la pui de o zi până la păsări reformă,  pe  întreg teritoriul României timp de 30 de zile.”Comercializarea va fi efectuată doar de către fermele comerciale autorizate, cu păsări a căror stare de sănătate este atestată”, preciza atunci ANSVSA care a  suspendat atunci:

–  organizarea și desfășurarea comerțului ambulant cu păsări;
–  activitățile comerciale cu păsări vii, (de la puii de o zi până la păsările de reformă) pentru toate speciile de păsări comercializate prin intermediul mijlocitorilor de afaceri, precum și a oricăror altor activități de intermediere în vederea comercializării directe către crescătorii de păsări din gospodăriile populației.

Deciziile ANSVSA vin în contextul confirmării unor focare de gripă aviară subtipul H5N8 la păsări domestice dintr-o exploatație comercială din județul Mureș, localitatea Ungheni, respectiv la păsările din 3 gospodării din Mureș și alte 2 gospodării ale populației din județul Harghita.

Citește și

 

 

Te-ar mai putea interesa și
Nazare, întâlnire cu o delegaţie americană, la Bucureşti. Ministrul Finanţelor spune că vrea mai mult capital american în România, mai multe proiecte comune de producție și tehnologie
Nazare, întâlnire cu o delegaţie americană, la Bucureşti. Ministrul Finanţelor spune că vrea mai mult capital american ...
Ministrul interimar al Finanțelor, Alexandru Nazare, a avut o întâlnire cu delegația Congresului SUA condusă de congresmanul Mike Rogers, președintele Comisiei pentru Apărare a Camerei......
Bucureşti – Schimbare importantă în Centrul Capitalei, pe malurile Dâmboviței, între Piaţa Unirii şi Podul Izvor – Cum va arăta zona (FOTO)
Bucureşti – Schimbare importantă în Centrul Capitalei, pe malurile Dâmboviței, între Piaţa Unirii şi Podul ...
Primăria Municipiului Bucureşti anunţă o licitaţie de aproape 64 de milioane de lei fără TVA pentru lucrări de amenajare ...
Ce se întâmplă pe Dunăre în perioada următoare – date oficiale
Ce se întâmplă pe Dunăre în perioada următoare – date oficiale
Debitul Dunării la intrarea în ţară va atinge în următoarele zile 1.600 mc/s, apoi va fi în scădere până la valoarea ...
VIDEO – Incendiu uriaș în Bulgaria, în una dintre cele mai populare staţiuni. Zeci de turiști au fost evacuați din hoteluri în Sozopol
VIDEO – Incendiu uriaș în Bulgaria, în una dintre cele mai populare staţiuni. Zeci de turiști au fost evacuați ...
Un incendiu de amploare a distrus, vineri dimineaţă, un restaurant din Oraşul Nou din Sozopol, obligând autorităţile ...