Producătorul brandului „Lăptăria cu caimac” se listează vineri pe piaţa AeRO

Acţiunile producătorului de lactate Agroserv Măriuţa intră vineri la tranzacţionare pe piaţa AeRO, segmentul de acţiuni al Sistemului Multilateral de Tranzacţionare (SMT) al BVB, sub simbolul bursier MILK, informează miercuri Bursa de Valori Bucureşti (BVB). Compania este recunoscută pentru brandul Lăptăria cu Caimac.
AGERPRES - vin, 21 mai 2021, 09:06
Producătorul brandului

Agroserv Măriuţa a fost înfiinţată în anul 1994 şi până în 2018 a avut exclusiv activităţi agricole, cultură mare (grâu, orz, rapiţă, porumb, lucernă şi altele, pe o suprafaţă de 3.000 ha) şi ferma de vaci de lapte (cu peste 2.500 animale). În 2018, compania a pus în funcţiune o fabrică de lactate, ce a presupus o investiţie de peste 5 milioane de euro, şi a lansat brandul Lăptăria cu Caimac, sub care produce şi comercializează lapte integral ambalat la sticlă, brânzeturi maturate, smântână, iaurt, sana etc., scrie Agerpres.

În aprilie 2021, compania a derulat un plasament privat prin care a vândut un număr de 431.020 acţiuni la un preţ de 45 lei/acţiune. Valoarea capitalizării anticipate rezultată în urma derulării plasamentului privat aferent majorării de capital este de 77.895.900 lei, valoare rezultată din înmulţirea numărului total de acţiuni al companiei şi preţul din plasamentul privat. BT Capital Partners este Consultantul Autorizat care a intermediat realizarea plasamentului privat şi listarea acţiunilor Agroserv Măriuţa la bursă.

Agroserv Măriuţa a făcut primul pas pe piaţa de capital în noiembrie 2020, când a derulat un plasament privat prin care a vândut obligaţiuni denominate în euro, în valoare de 3 milioane euro, tranzacţionate din decembrie 2020, pe SMT, sub simbolul MILK25E.

Te-ar mai putea interesa și
Wizz Air anunță relocarea temporară în luna noiembrie a zborurilor de pe Aeroportul Timișoara
Wizz Air anunță relocarea temporară în luna noiembrie a zborurilor de pe Aeroportul Timișoara
Transportatorul aerian Wizz Air a anunțat astăzi oficial că este nevoit să-și relocheze temporar zborurile din și spre Aeroportul Internațional Timișoara către Aeroportul Internațional Arad....
Cesiunea de părți sociale după art. V din Legea nr. 239/2025 – Opozabilitatea față de organul fiscal și consecințele în redactarea contractului (opinie Andrei Șărban)
Cesiunea de părți sociale după art. V din Legea nr. 239/2025 – Opozabilitatea față de organul fiscal și consecințele ...
I. Ce s-a publicat și de ce contează acum De la 12 octombrie 2026, cesiunea de părți sociale într-un SRL cu obligații ...
Flanco își redeschide magazinul din municipiul Deva, într-un spațiu de două ori mai mare
Flanco își redeschide magazinul din municipiul Deva, într-un spațiu de două ori mai mare
Flanco, primul Smart Discounter electro-IT din România, a anunțat că își redeschide joi porțile magazinului său din ...
Analiză economică de la Jooble: Impactul parcurilor industriale și al logisticii din Ploiești asupra angajărilor
Analiză economică de la Jooble: Impactul parcurilor industriale și al logisticii din Ploiești asupra angajărilor
Parcurile industriale și nodurile logistice din Prahova atrag investiții masive. Descoperă pe Jooble oportunitățile ...