Din 7 iunie, Spania va lăsa să intre pe teritoriul său „toate persoanele vaccinate” din lumea întreagă

Spania, a doua destinaţie turistică mondială înaintea pandemiei, va lăsa să intre pe teritoriul său, începând din 7 iunie, "toate persoanele vaccinate" oricare ar fi ţara lor de origine, a anunţat vineri şeful guvernului Pedro Sanchez, citat de AFP.
AGERPRES - vin, 21 mai 2021, 14:09
Din 7 iunie, Spania va lăsa să intre pe teritoriul său

„Începând din 7 iunie, toate persoanele vaccinate şi familiile lor vor fi binevenite în ţara noastră, Spania, indiferent de ţara lor de origine”, a declarat Sanchez în cursul unei alocuţiuni în cadrul Salonului internaţional al turismului Fitur.

Britanicii, care asigură în timpuri normale primul contingent de turişti în Spania, vor fi la rândul lor autorizaţi să vină liber începând de luni, în timp ce doar călătoriile considerate „esenţiale” le erau permise până în prezent, a indicat Sanchez.

Ei vor putea să o facă „fără restricţii şi fără exigenţe sanitare” şi „nu vor trebui să se supună controalelor sanitare”, a adăugat el, fără a preciza dacă aceasta înseamnă că turiştii britanici nu vor trebui să prezinte un test PCR negativ la sosirea lor în Spania, aşa cum este cazul pentru toţi călătorii care sosesc în această ţară.

Totuşi, Spania face parte pentru moment în continuare dintre ţările considerate de risc de Londra, care cere cetăţenilor britanici să efectueze o carantină la revenirea în ţară, precum şi un test PCR.

Această ridicare a restricţiilor vizează în total zece ţări din afara Uniunii Europene ai căror rezidenţi nu aveau dreptul până în prezent să vină în Spania decât pentru călătorii esenţiale, precum Australia, Noua Zeelandă, Israel, China şi Japonia.

Spania, care era a doua destinaţie turistică în lume după Franţa înaintea pandemiei de COVID-19, speră să atragă în 2021 circa 45 milioane de turişti străini, jumătate decât erau înaintea pandemiei.

Britanicii reprezentau înaintea pandemiei primul contingent de vizitatori străini, cu 18 milioane de turişti în 2019.

Revenirea lor pe plajele de pe Costa del Sol, între altele, este crucială pentru Spania, care obţinea din turism 14% din PIB-ul său înaintea pandemiei.

Intrările rezidenţilor din ţările Uniunii Europene nu au fost niciodată limitate, dar aceşti vizitatori trebuie să prezinte un test PCR negativ.

Te-ar mai putea interesa și
Gigantul american adus în România de doi milionari locali de top a făcut prima tranzacție. Autonom Protect al fraților Ștefan, cu Narcis Păvălașcu CEO, a emis prima poliță pentru Accelerant – CONFIRMARE
Gigantul american adus în România de doi milionari locali de top a făcut prima tranzacție. Autonom Protect al fraților ...
Accelerant, grup american cu active de miliarde de dolari, a emis prima poliță de asigurare în România, prin intermediul Autonom Protect Greece, companie fondată în Grecia de frații Marius și......
Digi atacă concurența în Spania. Anunțul companiei pentru anul 2026
Digi atacă concurența în Spania. Anunțul companiei pentru anul 2026
Digi Spania anunță că nu va majora prețurile la tarifele sale în 2026, distanțându-se astfel de principalii săi competitori, ...
Atac cibernetic asupra Apelor Române
Atac cibernetic asupra Apelor Române
Directoratul Naţional de Securitate Cibernetică (DNSC) a fost notificat duminică cu privire la un atac cibernetic de tip ...
Ciucu a prezentat la Guvern situaţia financiară ‘extrem de gravă’ de la PMB: Vor urma reforme în Bucureşti
Ciucu a prezentat la Guvern situaţia financiară ‘extrem de gravă’ de la PMB: Vor urma reforme în Bucureşti
Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, anunţă că i-a informat duminică pe premierul Ilie Bolojan şi pe ministrul ...