Update: TAROM a anunțat că toate locurile au fost vândute pentru zborurile de 1 iunie pentru copii

TAROM a anunțat că toate locurile pentru cele zece curse au fost vândute. Compania națională TAROM a lansat pe 27 mai zboruri de 1 iunie cu modelele ATR. Cererea mare a făcut ca operatorul să suplimenteze numărul de zboruri.
Andrada Ghira - vin, 28 mai 2021, 12:24
Update: TAROM a anunțat că toate locurile au fost vândute pentru zborurile de 1 iunie pentru copii

Compania TAROM oferă zboruri de câte o oră deasupra orașelor importante din țară cu ocazia zile de 1 iunie. Cererea crescută a dus la suplimentarea zborurilor, care se efectuează cu avioanele ATR 72-600. Până acum, numărul total al locurilor este de 720, din care aproape toate au fost ocupate.

„În acest moment 90% din capacitatea celor zece zboruri este ocupată. Știm că se stă mult la call-center, sunt persoane care au stat și 50 de minute, iar angajații noștri răspund la telefoane unul după celălalt. Analizăm dacă putem introduce noi zboruri efectuate tot cu aeronave ATR”, a declarat pentru Economica.net, Marius Popescu, purtător de cuvânt al TAROM.

La eveniment pot participa copii cu vârste cuprinse între 3 și 17 ani, însoțiți de un adult. Totodată, un adult poate însoți maximum trei copii. Tarifele pentru distracția de 1 iunie sunt de:

  • 1 adult + 1 copil – 350 lei;
  • 1 adult + 2 copii – 450 lei;
  • 1 adult + 3 copii – 550 lei.

Pentru achiziţionarea biletelor, puteţi apela TAROM la numărul de tel dedicat: 0371.529.001, activ până pe 1 iunie sau puteți contacta TAROM la adresele de email [email protected] sau [email protected].

Te-ar mai putea interesa și
Loteria Română organizează duminică Tragerile Speciale Loto Aniversare, cu trageri duble
Loteria Română organizează duminică Tragerile Speciale Loto Aniversare, cu trageri duble
Loteria Română organizează duminică Tragerile Speciale Loto Aniversare, cu ocazia împlinirii a 120 de ani de activitate, iar pentru jocurile Loto 6/49, Joker şi Loto 5/40 vor avea loc câte......
Arizona dă în judecată L’Oréal pentru produse de îndreptare a părului; Compania este acuzată că a ascuns posibile riscuri de cancer
Arizona dă în judecată L’Oréal pentru produse de îndreptare a părului; Compania este acuzată că a ascuns posibile ...
Statul Arizona a dat în judecată L'Oréal şi filiala sa americană, acuzând grupul de cosmetice că ar fi ascuns dovezi ...
Şeful Anthropic cere încetinirea dezvoltării AI şi propune un plan în trei etape; Sam Altman şi Elon Musk susţin iniţiativa
Şeful Anthropic cere încetinirea dezvoltării AI şi propune un plan în trei etape; Sam Altman şi Elon Musk susţin iniţiativa
Dario Amodei, CEO-ul Anthropic, a cerut companiilor de inteligenţă artificială să încetinească în mod deliberat ritmul ...
Românii cu experiență în IT pot lucra la UE. Uniunea Europeană deschide recrutările pentru posturi în administrație
Românii cu experiență în IT pot lucra la UE. Uniunea Europeană deschide recrutările pentru posturi în administrație
Uniunea Europeană caută experți înalt calificați în domeniul IT care să devină parte din corpul funcționarilor publici ...