CJ Sibiu va acorda ajutoare financiare pentru introducerea de noi rute de pe Aeroportul Sibiu

Consiliul Judeţean (CJ) Sibiu a aprobat, joi, acordarea de ajutoare financiare companiilor aeriene care introduc rute noi de pe Aeroportul Sibiu, schema de ajutor urmând să fie aplicată pentru următorii cinci ani, bugetul pentru 2013 fiind de 627.000 de euro, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Economica.net - J, 25 apr. 2013, 20:49
CJ Sibiu va acorda ajutoare financiare pentru introducerea de noi rute de pe Aeroportul Sibiu

Consiliul Judeţean Sibiu s-a reunit, joi, în şedinţa lunară, iar consilierii au aprobat acordarea de ajutoare financiare companiilor aeriene care înfiinţează noi rute de pe Aeroportul Sibiu, după ce au cerut avizul Consiliului Concurenţei şi al reprezentanţilor Uniunii Europene, cum prevede legislaţia la acordarea ajutoarelor de stat.

Preşedintele CJ Sibiu, Ioan Cindrea, a declarat că, prin implementarea acestui proiect, se vor deschide 12 noi trasee în perioada următoare.

„Consiliul Concureţei ne-a dat verde, printr-o adresă, să organizăm licitaţii pentru deschiderea de noi trasee. Este o problemă de formalitate primirea aprobării de la Bruxelles. Urmează noi trasee, companiile aviatice se vor prezenta, vom face o selecţie pe criterii clare şi există posibilitatea ca în perioada următoare să se deschidă 12 noi trasee din Aeroportul din Sibiu. Există firme interesate şi este deschisă o licitaţie publică pentru selectarea acestora”, a declarat Ioan Cindrea.

Potrivit hotărârii, schema de ajutor acordată de CJ Sibiu din fonduri proprii în următorii cinci ani are un buget estimat de 2,8 milioane de euro, pentru acest an fiind prevăzută suma de 627.000 de euro.

Banii vor fi acordaţi companiilor doar pentru cheltuielile de instalare şi de marketing şi nu pot depăşi 40 la sută din bugetul total alocat de respectivele companii acestui fel de investiţii.

Potrivit schemei de ajutoare propuse, maxim zece companii pot primi finanţare.

„Cerinţele legislaţiei comunitare impun ca ruta nou înfiinţată să fie profitabilă şi, din acest motiv, ajutorul la înfiinţare trebuie să fie degresiv şi să aibă o durată limitată, durata maximă fiind de cinci ani”, se arată în raportul care însoţeşte proiectul de hotărâre pentru aprobarea schemei de ajutoare.

Potrivit acestui document, în 2014 se vor acorda 611.000 euro, în 2015 – 595.000 euro, în 2016 – 559.000 euro, iar în 2017 – 486.000 euro.

Te-ar mai putea interesa și
Bucureşti – Schimbare importantă în Centrul Capitalei, pe malurile Dâmboviței, între Piaţa Unirii şi Podul Izvor – Cum va arăta zona (FOTO)
Bucureşti – Schimbare importantă în Centrul Capitalei, pe malurile Dâmboviței, între Piaţa Unirii şi Podul ...
Primăria Municipiului Bucureşti anunţă o licitaţie de aproape 64 de milioane de lei fără TVA pentru lucrări de amenajare a malurilor Dâmboviţei, între Piaţa Unirii şi Podul Izvor şi de......
Ce se întâmplă pe Dunăre în perioada următoare – date oficiale
Ce se întâmplă pe Dunăre în perioada următoare – date oficiale
Debitul Dunării la intrarea în ţară va atinge în următoarele zile 1.600 mc/s, apoi va fi în scădere până la valoarea ...
VIDEO – Incendiu uriaș în Bulgaria, în una dintre cele mai populare staţiuni. Zeci de turiști au fost evacuați din hoteluri în Sozopol
VIDEO – Incendiu uriaș în Bulgaria, în una dintre cele mai populare staţiuni. Zeci de turiști au fost evacuați ...
Un incendiu de amploare a distrus, vineri dimineaţă, un restaurant din Oraşul Nou din Sozopol, obligând autorităţile ...
Vine iarna – Europa se pregăteşte să intre în sezonul rece cu depozitele de gaze la cel mai scăzut nivel din ultimii 13 ani
Vine iarna – Europa se pregăteşte să intre în sezonul rece cu depozitele de gaze la cel mai scăzut nivel din ultimii ...
Europa se pregătește să intre în sezonul rece cu depozitele de gaze la cel mai scăzut nivel din ultimii 13 ani, situație ...