BCR a listat cea mai mare emisiune a sa de obligațiuni, în valoare de 1 miliard de lei

Banca Comercială Română (BCR) a listat luni cea mai mare emisiune de obligaţiuni la Bursa de Valori Bucureşti (BVB), în valoare de 1 miliard de lei, potrivit unui comunicat transmis Bursei de Valori Bucureşti.
AGERPRES - lun, 31 mai 2021, 21:36
BCR a listat cea mai mare emisiune a sa de obligațiuni, în valoare de 1 miliard de lei

BCR depăşeşte astfel propriul record, stabilit în decembrie 2019, când a fost listată la BVB prima sa emisiune de obligaţiuni, cu o valoare de 600 de milioane de lei, cea mai mare la acea dată. Obligaţiunile listate luni au simbolul bursier BCR28 şi se tranzacţionează pe Piaţa Reglementată a BVB.

„Cele două emisiuni de obligaţiuni în lei în valoare totală de 1,6 miliarde de lei, realizate cu succes de echipa BCR, sunt exemple al angajamentului nostru de a contribui la dezvoltarea pieţei de capital din România. Vom continua să avem astfel de acţiuni în mod recurent. Interesul investitorilor în aceste emisiuni ne dau încredere că Bursa de Valori Bucureşti va deveni mai atractivă şi va atrage tot mai multe runde de finanţare care sa contribuie la susţinerea economiei”, a declarat Sergiu Manea, CEO Banca Comercială Română.

La rândul său, Radu Hanga, preşedintele Bursei de Valori Bucureşti, a afirmat că valoarea emisiunii de obligaţiuni BCR demonstrează, încă o dată, capacitatea pieţei de capital şi a investitorilor de a finanţa economia locală.

„În ultimii doi ani şi jumătate am avut la BVB peste 60 de runde de finanţare, acţiuni şi obligaţiuni, prin care peste 2,7 miliarde de euro au mers spre susţinerea companiilor româneşti. BCR îşi depăşeste astăzi propriul record, stabilit în urmă cu un an şi jumătate tot aici, la bursa de la Bucureşti. Ne bucurăm că BCR este un partener important al BVB şi că împreună putem finanţa economia românească”, a spus Hanga.

Obligaţiunile BCR au o maturitate de 7 ani şi o dobândă anuală de 3,9%. Emisiunea cuprinde 2000 de obligaţiuni, cu o valoare nominală de 500.000 de lei şi a fost procesată în sistemul de tranzacţionare al BVB în data de 19 mai 2021. Agenţia de rating Fitch a acordat emisiunii de obligaţiuni ratingul BBB+.

„Importanta succesului emisiunii şi a listării obligaţiunilor BCR la Bursa de Valori Bucureşti nu se rezumă doar la valoare, care de altfel este foarte relevantă pentru viitorul pieţei de capital româneşti. Emisiunea a fost procesată acum două săptămâni în sistemul bursei, fapt care demonstrează capacitatea infrastructurii pieţei de a susţine runde de finanţare de amploare ale emitenţilor, precum şi ale intermediarilor”, a declarat Adrian Tănase, CEO Bursa de Valori Bucureşti.

BCR este la a doua emisiune de obligaţiuni listată la BVB. Prima are o valoare de 600 de milioane lei şi se tranzacţionează pe Piaţa Reglementată din decembrie 2019, sub simbolul bursier BCR26.

BCR, membra a Erste Group, este unul dintre cele mai importante grupuri financiare din România, incluzând operaţiunile de bancă universală (retail, corporate & investment banking, trezorerie şi pieţe de capital), precum şi societăţile de profil de pe piaţa leasingului, pensiilor private şi a băncilor de locuinţe.

Te-ar mai putea interesa și
UE speră ca SUA să reducă taxele vamale la oţel şi aluminiu (Bloomberg)
UE speră ca SUA să reducă taxele vamale la oţel şi aluminiu (Bloomberg)
Oficialii UE cred că SUA vor modifica în curând taxele vamale la produsele care conţin la oţel şi aluminiu, o problemă care a afectat relaţiile transatlantice şi a fost un punct cheie al......
Carburanții s-au scumpit din nou în benzinării, după doar o zi. Cât costă benzina și motorina azi, 25 februarie
Carburanții s-au scumpit din nou în benzinării, după doar o zi. Cât costă benzina și motorina azi, 25 februarie
Carburanții auto s-au scumpit din nou azi la stațiile de distribuție, la doar o zi de la precedenta scumpire, și pentru ...
VIDEO – SUA (Starea Uniunii) | Trump a ţinut cel mai lung discurs din istorie. Cele mai importante declaraţii
VIDEO – SUA (Starea Uniunii) | Trump a ţinut cel mai lung discurs din istorie. Cele mai importante declaraţii
Cu o durată de 1 oră şi 47 de minute, preşedintele american Donald Trump a ţinut marţi cel mai lung discurs despre ...
Hello, BT Pay! Rămâi aproape de casă, chiar și când ești departe!
Hello, BT Pay! Rămâi aproape de casă, chiar și când ești departe!
Banca Transilvania simplifică accesul la banking pentru românii din diaspora, prin noua campanie lansată special pentru ...