Yahoo!: Preşedintele Consiliului de Administraţie a demisionat

Yahoo! a anunţat că preşedintele consiliului său de administraţie (CA), Fred Amoroso, demisionează cu efect imediat dar va rămâne membru al CA până la adunarea generală a acţionarilor, programată pentru 25 iunie, informează AFP.
Economica.net - vin, 26 apr. 2013, 04:43
Yahoo!: Preşedintele Consiliului de Administraţie a demisionat

Amoroso, membru al consiliului de administraţie al Yahoo! din februarie 2012, urmează să fie înlocuit de un preşedinte interimar al CA, Maynard Webb, care este şi administrator, precizează comunicatul companiei americane.

‘Sunt recunoscător şi mândru de progresele realizate de Yahoo! în ultimul an’, a comentat Amoroso, citat în document.

‘Când am preluat postul de CEO, le-am spus membrilor CA că intenţia mea este de a sta în funcţie un an pentru a ajuta Yahoo! într-o perioadă critică de transformare’, a mai afirmat el.

‘În acest timp, Yahoo! a angajat o directoare generală formidabilă’, şi anume Marissa Mayer, ‘a adus o fantastică echipă de conducere, a revitalizat baza de angajaţi şi a început să lanseze produse de primă clasă’, a adăugat Amoroso, subliniind că ‘acum este momentul natural pentru mine ca să părăsesc’ CA.

Consiliul de administraţie va număra 10 membri, faţă de 11 în prezent, printre care Marissa Mayer.

Săptămâna trecută, Yahoo! a dat publicităţii beneficii în creştere cu 36% la 390 de milioane de dolari pe primul trimestru, însă cu o cifră de afaceri în scădere cu 7% la 1,14 miliarde de dolari, în special din cauza diminuării încasărilor din publicitate, provocând îngrijorare pe piaţa aflată în aşteptarea rezultatului modificărilor strategice întreprinse de Marissa Mayer.

Te-ar mai putea interesa și
Bolojan nu regretă că s-a întâlnit cu preşedinta CCR la Senat: A fost o întâlnire într-o instituţie publică
Bolojan nu regretă că s-a întâlnit cu preşedinta CCR la Senat: A fost o întâlnire într-o instituţie publică
Premierul interimar Ilie Bolojan a declarat vineri că nu are de ce să regrete că s-a întâlnit cu preşedinta Curţii Constituţionale, Simina Tănăsescu, la Senat, o instituţie publică în......
România, cu Guvern fără drepturi depline. Bolojan: Starea de provizorat s-a lungit prea mult
România, cu Guvern fără drepturi depline. Bolojan: Starea de provizorat s-a lungit prea mult
România are nevoie de Guvern, starea de provizorat s-a lungit prea mult, a declarat, vineri, premierul interimar Ilie Bolojan, ...
Ministrul german de finanţe îi cere lui Trump să pună capăt războiului „iresponsabil” cu Iranul
Ministrul german de finanţe îi cere lui Trump să pună capăt războiului „iresponsabil” cu Iranul
Ministrul german de finanţe Lars Klingbeil i-a cerut vineri preşedintelui american Donald Trump să pună capăt războiului ...
Ministerul Energiei a efectuat plăţi din PNRR în valoare de 233,07 milioane de euro, până la 28 august 2026
Ministerul Energiei a efectuat plăţi din PNRR în valoare de 233,07 milioane de euro, până la 28 august 2026
inisterul Energiei a efectuat, până pe 28 august 2026, plăţi către beneficiarii proiectelor finanţate prin Planul Naţional ...