Racheta europeană Vega efectuează un al doilea zbor spaţial, în noaptea de 3 spre 4 mai

Micuţa rachetă europeană Vega va lansa în cadrul celui de-al doilea zbor spaţial al său, în noaptea de 3 spre 4 mai, de la Centrul spaţial Kourou din Guyana franceză, doi sateliţi de observare a Terrei, satelitul european Proba-V şi cel vietnamez VNREDSat-1.
Economica.net - vin, 26 apr. 2013, 11:29
Racheta europeană Vega efectuează un al doilea zbor spaţial, în noaptea de 3 spre 4 mai

Cu o greutate de doar 160 de kilograme, Proba-V are misiunea de a cartografia zonele acoperite cu vegetaţie şi variaţiile acestora la suprafaţa Globului, cu un ritm aproape zilnic. Acest satelit al Agenţiei Spaţiale Europene (ESA) este echipat cu o versiune redusă şi îmbunătăţită a instrumentului „Végétation” care echipează sateliţii din gama „Spot”.

Proba-V are la bord şi alte instrumente care vor permite cercetarea spaţiului din jurul său, în căutarea particulelor de radiaţie solară, în special cu ajutorul unui cip electronic, creat iniţial pentru acceleratorul de particule administrat de CERN (Organizaţia europeană pentru cercetări nucleare).

Satelitul VNREDSat-1 a fost conceput de grupul Astrium pentru Academia de ştiinţă şi tehnologie din Vietnam. El se înscrie în programul guvernului vietnamez de creare a unei infrastructuri spaţiale care va permite ţărilor lumii să monitorizeze mai bine efectele încălzirii globale, să prevadă catastrofele naturale şi să ia măsurile potrivite, dar şi să optimizeze gestionarea resurselor. 

Având o greutate de 130 de kilograme, acest satelit va înregistra imagini cu o rezoluţie între 2,5 metri şi 10 metri.

Un microsatelit universitar estonian, de doar 1,3 kilograme, completează sarcina utilă a rachetei Vega. ESTCube-1 va testa, în spaţiu, un nor solar electric şi va contribui la programul de cercetări spaţiale al Estoniei.

Iniţial programată pentru noaptea de 2 spre 3 mai, lansarea rachetei Vega a fost amânată cu 24 de ore pentru a permite „verificări suplimentare la sistemul de rulare al porticului mobil” al rampei de lansare, a anunţat compania Arianespace.

Putând să transporte o încărcătură de până la 1,5 tone pe orbita joasă (altitudine de 700 kilometri), Vega vrea să pătrundă pe piaţa lansărilor spaţiale de sarcini utile mici, care vizează în special lansările de sateliţi de mici dimensiuni de observare a Terrei.

Acest mic lansator doreşte să asigure accesul european la spaţiu, în acest sector, dominat până în prezent de rachete strategice ruseşti reconvertite, de tipul Rockot şi Dniepr.

Vega va completa gama de lansatoare operate de la Centrul spaţial din Kourou, alături de lansatorul greu Ariane 5 ECA (încărcătură de până la 9,5 tone pe orbita de transfer geostaţionar) şi de celebrele capsule ruseşti Soyuz (încărcături de până la 3 tone), lansate de mai multe ori de la această bază spaţială din Guyana franceză.

Te-ar mai putea interesa și
Iranul închide strâmtoarea Ormuz. Noi atacuri SUA
Iranul închide strâmtoarea Ormuz. Noi atacuri SUA
Iranul a anunţat duminică închiderea Strâmtorii Ormuz "până la noi ordine" după ce forţele sale armate au tras asupra unei nave care urma o "un traseu neautorizat", iar SUA au lansat o nouă......
Fotbal – CM 2026: FIFA vinde bucăţi din gazonul finalei Cupei Mondiale, ca piese de colecţie. Cea mai scumpa Cupă mondială din istoria FIFA
Fotbal – CM 2026: FIFA vinde bucăţi din gazonul finalei Cupei Mondiale, ca piese de colecţie. Cea mai scumpa Cupă ...
Gazonul pe care se va disputa finala Cupei Mondiale de fotbal 2026, programată în data de 19 iulie pe stadionul MetLife ...
Incendiu la calea ferată din Germania, pe un ax feroviar major. Suspiciune de sabotaj, extrema stângă ar fi revendicat acțiunea
Incendiu la calea ferată din Germania, pe un ax feroviar major. Suspiciune de sabotaj, extrema stângă ar fi revendicat ...
Poliția germană investighează un nou posibil act de sabotaj asupra unei axe feroviare importante care leagă orașele ...
Ultimatum al industriei auto germane: Închiderea unor uzine sau cedarea lor parțială către companii chineze a devenit inevitabilă
Ultimatum al industriei auto germane: Închiderea unor uzine sau cedarea lor parțială către companii chineze a devenit ...
Industria auto europeană traversează o criză structurală profundă, caracterizată prin pierderea accelerată a competitivității ...