Chiţoiu: În 2016 vom avea un ritm de creştere economică de 3-4 puncte procentuale

Bugetul pe care USL l-a construit pentru 2013 a fost gândit astfel încât să fie create premisele relansării şi creşterii economice, a declarat, sâmbătă, la Reşiţa, ministrul Finanţelor Publice, Daniel Chiţoiu.
Economica.net - S, 27 apr. 2013, 16:59
Chiţoiu: În 2016 vom avea un ritm de creştere economică de 3-4 puncte procentuale

Bugetul pe care USL l-a construit pentru 2013 a fost gândit astfel încât să fie create premisele relansării şi creşterii economice, a declarat, sâmbătă, la Reşiţa, ministrul Finanţelor Publice, Daniel Chiţoiu, potrivit Agerpres.

Potrivit acestuia, în 2012, economia românească a avut o creştere foarte mică, ce a fost influenţată atât de evoluţia economică a Europei, România fiind dependentă de aceasta în proporţie de peste 70%, cât şi de un an agricol prost.”Bugetul pe care USL l-a construit pentru 2013 a fost gândit astfel încât să fie create premisele relansării şi creşterii economice, pentru ca în 2016 să avem un ritm de creştere economică şi un ritm de dezvoltare de cel puţin trei – patru puncte procentuale. Acest lucru înseamnă că în prima parte a anului am încercat să alocăm sumele de bani către toate autorităţile publice locale, să îşi poată achita datoriile”, a afirmat Chiţoiu.

Potrivit ministrului Finanţelor, urmează ca, în a doua parte a anului, pe baza măsurilor luate de Guvern de creştere economică să fie colectaţi mai mulţi bani, pentru a putea fi alocate sume pentru proiectele de investiţii ale autorităţilor publice locale.

”Am stabilit să nu mai aruncăm banii în găuri negre, să alocăm acele sume de bani pe obiectivele de investiţii de care într-adevăr este nevoie în fiecare comunitate locală. Poate vă aşteptaţi ca, în calitatea pe care o deţin în Guvernul României, să fac promisiuni în faţa dumneavoastră, că o ducem bine, că avem bani foarte mulţi şi că fiecare preşedinte de Consiliu judeţean, fiecare primar, dacă solicită sumele de bani de care au nevoie stringentă, putem să le alocăm imediat”, a afirmat Daniel Chiţoiu.

Potrivit lui Chiţoiu, în programul de guvernare al USL, ca obiective principale, s-au regăsit restabilirea nivelului salariilor de la nivelul anului 2010, recuperarea diferenţelor de contribuţii pentru pensionari, care au fost reţinute ilegal de către guvernarea Boc, dar şi o serie de alte măsuri de natură socială.

”Toate aceste măsuri au implicat un efort bugetar, atât pentru anul 2012, cât şi pentru anii următori”, a explicat Daniel Chiţoiu.

Vicepremierul Daniel Chiţoiu a fost prezent sâmbătă, la Reşiţa, unde a participat la Conferinţa Judeţeană de Alegeri a PNL Caraş-Severin.

Te-ar mai putea interesa și
La un pas de dezastru – Dispare cea mai importantă companie de armament din România? Anunțul şefului Romarm
La un pas de dezastru – Dispare cea mai importantă companie de armament din România? Anunțul şefului Romarm
Compania Romarm nu poate deveni competitivă în actualul cadru de funcţionare şi riscă să dispară în lipsa unei reforme structurale şi a unei noi viziuni de business, avertizează directorul......
Presiune pe prețurile din benzinării: ieftinirile ajung un vis, dar noi scumpiri sunt aproape, mai ales la motorină. Petrolul s-a scumpit brusc, iar cotațiile la carburanți au explodat CIFRE și EXPLICAȚII
Presiune pe prețurile din benzinării: ieftinirile ajung un vis, dar noi scumpiri sunt aproape, mai ales la motorină. Petrolul ...
Cotațiile internaționale ale carburanților, în funcție de care se stabilesc și prețurile la pompă, au crescut puternic ...
CFR SA, contract de 5,19 milioane lei pentru o platformă de management al proiectelor de investiţii
CFR SA, contract de 5,19 milioane lei pentru o platformă de management al proiectelor de investiţii
Compania Naţională de Căi Ferate "CFR" SA a semnat un contract în valoare de 5,19 milioane de lei, fără TVA, pentru ...
Euro digital – Revolut şi UniCredit pe lista celor 36 de bănci din proiectul pilot BCE
Euro digital – Revolut şi UniCredit pe lista celor 36 de bănci din proiectul pilot BCE
Revolut Bank UAB, UniCredit SpA şi Deutsche Bank AG se numără printre cei 36 de furnizori de servicii de plată care vor ...