Delgaz Grid investește 8,5 milioane de lei pentru modernizarea a zece posturi de transformare subterane din Iaşi

Zece posturi de transformare subterane din Municipiul Iaşi vor fi modernizate cu peste 8,5 milioane de lei, a anunţat, marţi, compania de distribuţie Delgaz Grid, într-un comunicat de presă, relatează Agerpres.
AGERPRES - mar, 08 iun. 2021, 18:42
Delgaz Grid investește 8,5 milioane de lei pentru modernizarea a zece posturi de transformare subterane din Iaşi

„Proiectul prevede lucrări de reabilitare şi hidrofobizare a construcţiilor îngropate, precum şi înlocuirea echipamentelor electrice de medie şi joasă tensiune. Până la acest moment au fost finalizate lucrările la 7 PTS-uri (posturi de transformare subterane) din zonele: Sărărie (2), Lascăr Catargi, Spital CFR, Spital „Sf. Spiridon” (2), Mitropolie, iar la alte 3 PTS-uri investiţiile sunt în derulare, urmând a fi recepţionate până la sfârşitul anului. Pentru modernizarea unui post de transformare subteran este necesar un ansamblu de acţiuni care începe cu montarea unui post de transformare suprateran, provizoriu, cu realizarea de legături electrice noi, ce asigură alimentarea cu energie a clienţilor din zonă. Ulterior, sunt îndepărtate echipamentele electrice din postul de transformare subteran: transformatoare, întrerupătoare de medie tensiune, tablouri de joasă tensiune, cabluri etc., lăsându-se astfel loc pentru intervenţii la structura clădirii, atât în interior, cât şi în exterior”, precizează compania.

Totodată, modernizarea posturilor de transformare subterane aduce elemente de noutate, cum ar fi: operaţionalizarea sistemului SCADA, ce permite manevre din Centrul Dispecer, sistem de ventilaţie automat cu nivel redus de zgomot etc. În acest fel, numărul şi durata întreruperilor de energie în cazul unor avarii va fi mult redus.

Pentru acest an, Delgaz Grid a bugetat investiţii totale de 612 milioane de lei (126 milioane de euro), prioritar pentru modernizarea şi extinderea reţelelor de distribuţie a gazelor naturale şi energiei electrice. Bugetul alocat investiţiilor este cu 11% mai mare decât cel din anul precedent şi, în acelaşi timp, cel mare din ultimii 16 ani, de la intrarea E.ON pe piaţa de energie din România.

Delgaz Grid, compania de distribuţie din cadrul Grupului german E.ON, operează o reţea de gaze naturale de 23.300 km în 20 de judeţe din partea de Nord şi de Vest a României (Cluj, Bistriţa Năsăud, Maramureş, Satu Mare, Sălaj, Timiş, Arad, Bihor, Caraş-Severin, Hunedoara, Mureş, Sibiu, Alba, Harghita, Iaşi, Botoşani, Vaslui, Suceava, Neamţ şi Bacău).

De asemenea, deţine o reţea de electricitate de 82.300 km în şase judeţe din Moldova: Bacău, Botoşani, Iaşi, Neamţ, Suceava şi Vaslui.

De la intrarea pe piaţa locală, în anul 2005, E.ON a investit circa 1,8 miliarde de euro în principal pentru modernizarea reţelelor de gaze şi electricitate şi a virat către stat impozite şi taxe de 2,5 miliarde de euro.

Te-ar mai putea interesa și
Dominic Fritz: Se doreşte refacerea guvernului Ciolacu-Ciucă, care a crescut deficitul. Noi nu vom gira aşa ceva
Dominic Fritz: Se doreşte refacerea guvernului Ciolacu-Ciucă, care a crescut deficitul. Noi nu vom gira aşa ceva
Uniunea Salvați România este dispusă să facă parte dintr-un Guvern minoritar alături de PNL, UDMR şi minorităţi, dar nu va vota un Guvern din care face parte şi PSD, a transmis, luni,......
Tudorel Andrei (INS): România ar putea ajunge, într-un orizont mediu de timp, cu o populație rezidentă sub pragul de 19 milioane și mai îmbătrânită decât în prezent
Tudorel Andrei (INS): România ar putea ajunge, într-un orizont mediu de timp, cu o populație rezidentă sub pragul de ...
România ar putea înregistra, într-un orizont mediu de timp, o populaţie rezidentă sub pragul de 19 milioane şi mai ...
Autostrada Unirii A8: Contractul pentru tronsonul de la graniță poate fi semnat cu italienii de la Itinera, după ce au fost respinse contestațiile
Autostrada Unirii A8: Contractul pentru tronsonul de la graniță poate fi semnat cu italienii de la Itinera, după ce au ...
Compania Națională de Investiții Rutiere va semna cu ITINERA SPA (Italia) contractul finanțat din Programul SAFE pentru ...
ANSVSA a deschis oficial Comandamentul Estival Regional 2026 la Constanţa
ANSVSA a deschis oficial Comandamentul Estival Regional 2026 la Constanţa
Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) a deschis oficial, luni, Comandamentul ...