Islanda recunoaşte existenţa statului palestinian

Islanda a făcut pasul istoric de a deveni prima ţară europeană ce recunoaşte statul Palestina.
Economica.net - mie, 30 nov. 2011, 13:23

Din cei 63 de membri ai Parlamentului Islandez, 38 au votat pentru, 12 au fost fost absenţi iar 13 s-au abţinut de la vot. Nimeni nu a votat împotriva rezoluţiei, anunţă ăpublicaţia islandeză The Reykjavík Grapevine.

Rezultatul votului a fost întâmpinat cu aplauze de islandezii cu origini palestiniene ce se strânseseră în jurul sediului aleşilor de la Reykjavik. Ministrul de externe Össur Skarphéðinsson a declarat că speră ca gestul Islandei să fie „un exemplu şi pentru celelalte ţări nordice în a sprijini recunoaşterea Palestinei ca stat suveran, independent”.

Skarphéðinsson a precizat că intenţionază să contacteze diplomatic alte ţări scandinave pentru a face lobby pentru Palestina. Islanda se alătura astfel celor 80 de state ale lumii care au reconoscut oficial existenţa statului independent palestinian şi devine prima ţară europeană care adoptă această poziţie.

Votul nordicilor vine la scurt timp după ce palestinienii au obţinut reprezentarea oficială, ca membru cu drepturi depline, în organizaţia patrimoniului cultural internaţional UNESCO.

Te-ar mai putea interesa și
Autorizațiile de construire se digitalizează. Cum va funcționa Ghișeul Unic Național și când e nevoie de intervenția unui avocat
Autorizațiile de construire se digitalizează. Cum va funcționa Ghișeul Unic Național și când e nevoie de intervenția ...
Noul Cod CATUC a înlocuit o parte semnificativă din vechiul cadru legislativ, inclusiv Legea nr. 350/2001 și Legea nr. 50/1991, și urmărește, printre altele, simplificarea și digitalizarea......
AI-ul începe să preia munca din companii. Diana David, SAP România, explică ce va rămâne de făcut oamenilor
AI-ul începe să preia munca din companii. Diana David, SAP România, explică ce va rămâne de făcut oamenilor
Companiile intră într-o etapă în care inteligența artificială nu mai este folosită doar pentru automatizarea unor ...
Revolut schimbă din temelii sistemul de comisoane. Cine câștigă și cine pierde
Revolut schimbă din temelii sistemul de comisoane. Cine câștigă și cine pierde
Revolut Bank UAB elimină comisioanele variabile ale brokerilor cu care lucrează clienții săi și reduce comisionul pentru ...
FOTO O mare agenție de rating pune România pe ultimul loc, sub risc substanțial. Marile industrii din regiune au probleme serioase, dependența de China crește. Harta Coface
FOTO O mare agenție de rating pune România pe ultimul loc, sub risc substanțial. Marile industrii din regiune au probleme ...
Coface, una dintre agențiile de rating de top ale Europei, a realizat o hartă a situației economice din Europa Centrală ...