Câţi bani câştigă Adrian Sârbu şi cum a destabilizat CME

Fondatorul PRO TV a primit anul trecut un pachet salarial de 5,5 milioane dolari, din care cea mai mare parte au reprezentat diverse bonusuri de performanţă, informează Adevărul.
Economica.net - mie, 30 nov. 2011, 13:23

Adrian Sârbu a încasat aproape 11 milioane de dolari în 2010 şi 2011 din vânzarea de acţiuni deţinute în corporaţia pe care o conduce, fapt ce a dus la instabilitatea CME.

Tranzacţiile făcute de Adrian Sârbu,  preşedintele Central European Media Enterprises (CME),  au influenţat în mod negativ încrederea investitorilor companiei şi au contribuit la scăderea la jumătate a valorii acţiunilor gigantului media, potrivit unui raport întocmit de KB, parte a grupului Societe General.

„CEO-ul companiei a vândut acţiuni în repetate rânduri în acest an şi anul trecut. Acest demers ar putea continua, ceea ce le transmite investitorilor un impuls psihologic negativ”, se arată în raport.

 

Te-ar mai putea interesa și
Când mașina se oprește, planurile nu trebuie să se oprească: ce înseamnă, concret, asistența rutieră
Când mașina se oprește, planurile nu trebuie să se oprească: ce înseamnă, concret, asistența rutieră
O pană de cauciuc, o baterie descărcată, o defecțiune sau lipsa combustibilului pot opri o călătorie fără avertisment, chiar și atunci când mașina este întreținută corespunzător. Iar......
Autorizațiile de construire se digitalizează. Cum va funcționa Ghișeul Unic Național și când e nevoie de intervenția unui avocat
Autorizațiile de construire se digitalizează. Cum va funcționa Ghișeul Unic Național și când e nevoie de intervenția ...
Noul Cod CATUC a înlocuit o parte semnificativă din vechiul cadru legislativ, inclusiv Legea nr. 350/2001 și Legea nr. ...
AI-ul începe să preia munca din companii. Diana David, SAP România, explică ce va rămâne de făcut oamenilor
AI-ul începe să preia munca din companii. Diana David, SAP România, explică ce va rămâne de făcut oamenilor
Companiile intră într-o etapă în care inteligența artificială nu mai este folosită doar pentru automatizarea unor ...
Revolut schimbă din temelii sistemul de comisoane. Cine câștigă și cine pierde
Revolut schimbă din temelii sistemul de comisoane. Cine câștigă și cine pierde
Revolut Bank UAB elimină comisioanele variabile ale brokerilor cu care lucrează clienții săi și reduce comisionul pentru ...