Rata anuală a inflaţiei a urcat la 3,8% în luna mai, de la 3,2% în aprilie. Care au fost cele mai mari scumpiri

Rata anuală a inflaţiei a urcat la 3,8% în luna mai a acestui an, de la 3,2% în aprilie, în condiţiile în care mărfurile nealimentare s-au scumpit cu 5,70%, mărfurile alimentare cu 1,52%, iar serviciile cu 2,78%, potrivit datelor publicate vineri de Institutul Naţional de Statistică (INS).
AGERPRES - vin, 11 iun. 2021, 09:55
Rata anuală a inflaţiei a urcat la 3,8% în luna mai, de la 3,2% în aprilie. Care au fost cele mai mari scumpiri

„Preţurile de consum în luna mai 2021 comparativ cu luna aprilie 2021 au crescut cu 0,5%. Rata inflaţiei de la începutul anului (mai 2021 comparativ cu decembrie 2020) este 3,1%. Rata anuală a inflaţiei în luna mai 2021 comparativ cu luna mai 2020 este 3,8%. Rata medie a preţurilor de consum în ultimele 12 luni (iunie 2020 – mai 2021) faţă de precedentele 12 luni (iunie 2019 – mai 2020) este 2,8%”, se spune în comunicat.

Conform INS, indicele armonizat al preţurilor de consum în luna mai 2021 comparativ cu luna aprilie 2021 este 100,56%. Rata anuală a inflaţiei în luna mai 2021 comparativ cu luna mai 2020 calculată pe baza indicelui armonizat al preţurilor de consum (IAPC) este 3,2%. Rata medie a preţurilor de consum în ultimele 12 luni (iunie 2020 – mai 2021) faţă de precedentele 12 luni (iunie 2019 – mai 2020) determinată pe baza IAPC este 2,3%, scrie Agerpres.

Energia, uleiul şi serviciile de cosmetică s- au scumpit cel mai mult în mai, raportat la luna similară din 2020

Energia electrică, uleiul comestibil şi serviciile de igienă şi cosmetică au înregistrat cele mai mari scumpiri în luna mai a acestui an comparativ cu mai 2020, în timp ce ieftiniri importante se regăsesc la cartofi, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică publicate vineri.

Conform INS, energia electrică s-a scumpit cu 16,97% în mai faţă de perioada similară din 2020 şi cu 18,22% comparativ cu decembrie 2020. Raportat la luna aprilie 2021, preţul energiei electrice a rămas acelaşi. În mai 2021, comparativ cu aceeaşi lună a anului anterior, la capitolul mărfuri nealimentare se constată ieftiniri la gaze, cu 2,16%, şi la energie termică, de 0,21%, în timp ce combustibilii s-au scumpit cu 11,49%, iar tutunul şi ţigările cu 7,03%.

În cazul mărfurilor alimentare, uleiul comestibil s-a scumpit cel mai mult, cu 13,14%, în luna mai, raportat la aceeaşi perioadă a anului anterior. În schimb, cartofii s-au ieftinit cu 32,02%. Raportat la aprilie 2021, cartofii s-au scumpit cu 11,74%, iar ouăle s-au ieftinit cu 1,04%.

De asemenea, în mai 2021, comparativ cu perioada similară din 2020, serviciile de igienă şi cosmetică s-au scumpit cu 5,76%, iar cele de îngrijire medicală cu 5,26%. Serviciile de transport aerian s-au ieftinit în perioada menţionată cu 16,32%. Faţă de luna anterioară, cel mai mult s-au serviciile de transport aerian, cu 2,27%.

 

Rata anuală a inflaţiei IPC se va înscrie pe o traiectorie pronunţat ascendentă în lunile următoare şi va atinge nivelul de 4,1% în luna decembrie, conform Raportului trimestrial asupra inflaţiei publicat de Banca Naţională a României.

„Ulterior publicării Raportului din luna martie s-au materializat unele presiuni inflaţioniste semnificative, induse preponderent de componentele coşului de consum aflate în afara controlului politicii monetare – îndeosebi pe segmentul preţurilor combustibililor, dar şi al celorlalte componente ale grupei bunurilor energetice (energie electrică şi gaze naturale). În schimb, pentru rata anuală a inflaţiei de bază (CORE2 ajustat), revizuirile sunt relativ minore, aceasta urmând să atingă 2,8% în decembrie 2021 şi 3% în decembrie 2022. În aceste condiţii, rata anuală a inflaţiei IPC se va înscrie pe o traiectorie pronunţat ascendentă în lunile următoare, atingând 4,1% în luna decembrie. Natura preponderent temporară a şocurilor anticipate pentru acest an, va implica ulterior efecte de bază favorabile, urmând ca rata anuală a inflaţiei IPC să coboare până la 3% la finele anului 2022. În plus, corecţia de la valori situate uşor peste 4%, în cursul anului 2021, la valori plasate confortabil în intervalul ţintei, respectiv în apropiere de 3%, este de aşteptat să aibă loc deja în cursul trimestrului I 2022”, se spune în raport.

Comparativ cu Raportul asupra inflaţiei din martie, revizuirile ratei anuale a inflaţiei IPC sunt consistente pentru finalul anului 2021 (+0,7 puncte procentuale), respectiv +0,2 puncte procentuale pentru decembrie 2022 (la acest orizont, în principal ca urmare a unei contribuţii mai ridicate din partea indicelui CORE2 ajustat).

Te-ar mai putea interesa și
VIDEO Autostrada Transilvania: Umbrărescu, aproape de finalizarea lucrărilor și pe tronsonul Nădășelu – Zimbor
VIDEO Autostrada Transilvania: Umbrărescu, aproape de finalizarea lucrărilor și pe tronsonul Nădășelu – Zimbor
Secțiunile dintre Nădășelu și Zimbor din Autostrada Transilvania (A3), construite de UMB, sunt la un pas de finalizare, fiind realizate în proporție de 98%, anunță sâmbătă Cristian......
USR propune o lege prin care tinerii cu cerințe educaționale speciale să beneficieze de locuri dedicate în facultăți
USR propune o lege prin care tinerii cu cerințe educaționale speciale să beneficieze de locuri dedicate în facultăți
Uniunea Salvaţi România (USR) anunţă că tinerii cu cerinţe educaţionale speciale şi care nu sunt încadraţi în ...
Alianța AUKUS plănuiște să construiască vehicule submarine fără pilot, anunță Pete Hegseth
Alianța AUKUS plănuiște să construiască vehicule submarine fără pilot, anunță Pete Hegseth
Statele Unite, Marea Britanie şi Australia lucrează împreună pentru a dezvolta vehicule submarine fără pilot (UUV), ...
AUR a depus un proiect de lege prin care se scutește de la impozitare chiria suportată de angajatori pentru salariații care sunt studenți
AUR a depus un proiect de lege prin care se scutește de la impozitare chiria suportată de angajatori pentru salariații ...
Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR) a depus în Parlament o iniţiativă legislativă care prevede introducerea unui ...