PNRR – Comisia Europeană a început evaluarea aprofundată a planurilor de redresare şi rezilienţă

Comisia Europeană a început evaluarea aprofundată a planurilor de redresare şi rezilienţă (PNRR) pe care le-a primit din partea statelor membre pentru a accesa fonduri din planul european de relansare a economiilor afectate de pandemia coronavirusului, anunţă vineri Reprezentanţa în România.
AGERPRES - vin, 11 iun. 2021, 13:46
PNRR - Comisia Europeană a început evaluarea aprofundată a planurilor de redresare şi rezilienţă

Planurile de redresare şi rezilienţă vor fi evaluate pe baza a 11 criterii transparente prevăzute în Regulamentul de instituire a Mecanismului de redresare şi rezilienţă, componenta principală a programului de relansare NextGenerationEU. După cum este prevăzut în acest regulament, pe parcursul întregii perioade de evaluare, Comisia va acţiona în strânsă colaborare cu statul membru în cauză cu scopul de a clarifica orice potenţială întrebare deschisă, spre exemplu prin solicitarea de informaţii suplimentare, scrie Agerpres.

”Obiectivul nostru este de a colabora cu statele membre pentru a asigura utilizarea optimă a acestor fonduri”, precizează Comisia Europeană.

NextGenerationEU este un instrument temporar de redresare în valoare de 750 de miliarde de euro, menit să contribuie la repararea daunelor economice şi sociale imediate provocate de pandemia de coronavirus. În centrul NextGenerationEU se află Mecanismul de Redresare şi Rezilienţă, care va pune la dispoziţie până la 672,5 miliarde de euro pentru a sprijini investiţiile şi reformele. Această sumă se împarte în granturi în valoare totală de 312,5 miliarde de euro şi împrumuturi în valoare de 360 de miliarde de euro.

Potrivit UE, după pandemia de COVID-19, Europa va fi mai verde, mai digitală, mai rezilientă şi mai bine pregătită să facă faţă provocărilor actuale şi viitoare.

Comisia Europeană are două luni pentru a aviza planurile naţionale, una dintre condiţiile esenţiale pentru aprobarea lor fiind ca din sumele prevăzute statele membre să aloce cel puţin 37% tranziţiei ecologice şi 20% sectorului digital.

Florin Cîţu: PNRR n-a fost respins, nu a fost retrimis

Premierul Florin Cîţu a declarat vineri, la Zalău, că Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) nu a fost nici respins şi nici retrimis de către Comisia Europeană autorităţilor române, aşa cum s-a vehiculat în spaţiul public.

„Am văzut că s-a iscat în spaţiu public acea dezbatere pe PNRR. PNRR n-a fost respins, nu a fost retrimis. (…) Ca să fie clar pentru toată lumea”, a declarat premierul Cîţu, la finalul unei vizite pe şantierul şoselei de centură a Zalăului.

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a i-a transmis, vineri, ministrului Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Cristian Ghinea, să renunţe la funcţie, precizând că dacă parlamentarii PNL şi UDMR nu votează moţiunea simplă depusă împotriva acestuia, vor răspunde în solidar cu el.

„Ghinea n-a convins pe nimeni cu inteligenţa sa, dar i-a zăpăcit pe toţi cu tâmpeniile sale. Ce demisii ceri tu, Cristian?! N-ai plecat? Încă mai eşti în Guvernul României?! Când toată lumea îţi spune că eşti un dezastru naţional, tu încă mai ai tupeu să scrii baliverne pe Facebook?! Cristian, Comisia Europeană a avut timp – în doar 4 zile să-ţi citească PNRR-ul. Da, cel pe care tu l-ai trimis la Bruxelles. Fără să-l citeşti. Au citit şi s-au crucit. Cristian, nu ţi-a fost ruşine să ieşi la televizor, acum două zile, şi să minţi nonşalant că totul e ok, deşi ştiai foarte bine ce observaţii devastatoare ai primit de la Comisia Europeană?”, a scris Ciolacu pe Facebook.

Comisia Europeană (CE) a început evaluarea aprofundată a planurilor de redresare şi rezilienţă (PNRR) pe care le-a primit din partea statelor membre pentru a accesa fonduri din planul european de relansare a economiilor afectate de pandemia coronavirusului, a anunţat vineri Reprezentanţa CE în România.

Planurile de redresare şi rezilienţă vor fi evaluate pe baza a 11 criterii transparente prevăzute în Regulamentul de instituire a Mecanismului de redresare şi rezilienţă, componenta principală a programului de relansare NextGenerationEU. După cum este prevăzut în acest regulament, pe parcursul întregii perioade de evaluare, Comisia va acţiona în strânsă colaborare cu statul membru în cauză cu scopul de a clarifica orice potenţială întrebare deschisă, spre exemplu prin solicitarea de informaţii suplimentare.

”Obiectivul nostru este de a colabora cu statele membre pentru a asigura utilizarea optimă a acestor fonduri”, precizează Comisia Europeană.

Te-ar mai putea interesa și
VIDEO – Incendiu uriaș în Bulgaria, în una dintre cele mai populare staţiuni. Zeci de turiști au fost evacuați din hoteluri în Sozopol
VIDEO – Incendiu uriaș în Bulgaria, în una dintre cele mai populare staţiuni. Zeci de turiști au fost evacuați ...
Un incendiu de amploare a distrus, vineri dimineaţă, un restaurant din Oraşul Nou din Sozopol, obligând autorităţile să evacueze aproximativ 20-25 de persoane din hotelurile şi unităţile de......
Vine iarna – Europa se pregăteşte să intre în sezonul rece cu depozitele de gaze la cel mai scăzut nivel din ultimii 13 ani
Vine iarna – Europa se pregăteşte să intre în sezonul rece cu depozitele de gaze la cel mai scăzut nivel din ultimii ...
Europa se pregătește să intre în sezonul rece cu depozitele de gaze la cel mai scăzut nivel din ultimii 13 ani, situație ...
Ucraina – Cel puţin 27 de persoane au murit atac al Rusiei asupra unui depozit de muniţii
Ucraina – Cel puţin 27 de persoane au murit atac al Rusiei asupra unui depozit de muniţii
Cel puţin 27 de persoane au murit după ce o dronă rusă a lovit un depozit de muniţii în apropiere de Kiev vineri noaptea, ...
Cel mai mare acord petrolier din istoria mondială. Moment istoric, înţelegere între SUA şi Venezuela – Trump: Preţul benzinei va scădea considerabil pentru toţi americanii
Cel mai mare acord petrolier din istoria mondială. Moment istoric, înţelegere între SUA şi Venezuela – Trump: ...
Preşedintele american Donald Trump a anunţat vineri încheierea unui acord în sectorul petrolier cu Venezuela, în virtutea ...