Niţă va efectua o vizită la Chişinău, pentru a discuta proiectele energetice cu R.Moldova

Ministrul delegat pentru Energie al României, Constantin Niţă, va efectua în perioada 7-8 mai o vizită la Chişinău unde va discuta implementarea proiectelor energetice cu Republica Moldova.
Economica.net - lun, 29 apr. 2013, 20:30
Niţă va efectua o vizită la Chişinău, pentru a discuta proiectele energetice cu R.Moldova

România şi Republica Moldova discută în prezent în privinţa gazoductului Iaşi – Ungheni, precum şi a proiectelor din domeniul energetic care vizează liniile de interconexiune electrică Iaşi – Ungheni- Străşeni, instalarea convertoarelor back-to-back pe liniile Bălţi-Suceava şi Vulcăneşti-Isaccea. Premierul interimar de la Chişinău, Iurie Leancă a convocat luni o şedinţă de lucru în privinţa acestor proiecte, potrivit unui comunicat al guvernului.

În cadrul şedinţei a fost menţionat faptul că ambele părţi au lansat deja procedurile de licitaţie a lucrărilor pe porţiunile României şi Republicii Moldova. Conform estimărilor, lucrările pe porţiunea Republicii Moldova ar putea fi lansate în luna august, după finalizarea procedurilor de achiziţii.

Urmează ca, în perioada imediat următoare, să se treacă la etapa a doua care vizează obţinerea finanţării pentru studiul de fezabilitate, proiectare şi construcţie a unei Staţii de Comprimare, precum şi a gazoductului Ungheni – Chişinău, care va oferi posibilitatea de a majora numărul de consumatori.

În timpul unei vizite a premierului Victor Ponta la Chişinău, la 17 iulie 2012, a fost semnată o declaraţie comună privind cooperarea bilaterală în domeniul securităţii energetice, care includea realizarea gazoductului Iaşi-Ungheni şi a liniilor electrice de înaltă tensiune Suceava-Bălţi şi Iaşi-Ungheni. Autorităţile de la Bucureşti şi Chişinău şi-au propus ca interconectarea de gaz Iaşi-Ungheni să devină funcţională până la sfârşitul acestui an.

Te-ar mai putea interesa și
Lovitură pe piața energiei: Un mare furnizor al populației a cumpărat masiv curent scump de la ELCEN pentru la iarnă. Aproape 900 de lei/MWh bandă
Lovitură pe piața energiei: Un mare furnizor al populației a cumpărat masiv curent scump de la ELCEN pentru la iarnă. ...
Electrocentrale București (ELCEN), producătorul de energie electrică și termică al Capitalei, a scos din nou la vânzare energie electrică, cu mai multe perioade de livrare în iarna ce vine.......
Ilie Bolojan va discuta cu Cristina Trăilă: Vom lua mâine o decizie
Ilie Bolojan va discuta cu Cristina Trăilă: Vom lua mâine o decizie
Premierul interimar Ilie Bolojan anunţă că va discuta miercuri cu Cristina Trăilă, secretar general adjunct al Guvernului, ...
În Timişoara nu se mai autorizează jocurile de noroc, doar activităţile Loteriei Naţionale
În Timişoara nu se mai autorizează jocurile de noroc, doar activităţile Loteriei Naţionale
Primarul municipiului Timişoara, Dominic Fritz, a anunţat că începând de marţi în oraş nu mai pot fi autorizate jocurile ...
Bursa de la Bucureşti a închis pe roşu şedinţa de tranzacţionare de marţi
Bursa de la Bucureşti a închis pe roşu şedinţa de tranzacţionare de marţi
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis marţi în scădere pe aproape toţi indicii, iar valoarea totală a tranzacţiilor ...