Fiul lui Cristi Borcea intră în imobiliare. Firma Geometrik Build, din care Patrick Borcea deține 50%, investește 20 de milioane de euro la Constanța

Geometrik Build, o firmă din care Patrick Borcea, fiul lui Cristi Brocea, deține jumătate, anunță investiții de 20 de milioane de euro în aproape 400 de apartamente la Constanța.
Andrada Ghira - lun, 14 iun. 2021, 14:27
Fiul lui Cristi Borcea intră în imobiliare. Firma Geometrik Build, din care Patrick Borcea deține 50%, investește 20 de milioane de euro la Constanța

Ansamblul numit South Side Residence din Constanța va avea 384 de apartamente, construite în două faze. În prima fază vor fi finalizate 192 de unități, este deja în construcție și va fi livrată în septembrie 202. Lucrările pentru cea de-a doua fază, care va cuprinde alte 192 de apartamente, vor începe în luna august a acestui an și vor fi finalizate în mai 2023, se arată într-un comunicat de presă.

„Chiar dacă vânzările au început în urmă cu doar o lună, deja s-au contractat 15% din unitățile primei faze.  Proiectul se adresează tinerilor sau  familiilor care vor sa achiziționeze o locuință nouă într-un ansamblu rezidențial cu toate facilitățile integrate”, spune Alina Verdeață, Managing Partner, Green Alley, agentul exclusiv al proiectului South Side Residence.

Blocurile se construiesc pe strada General Ioan Eremia, în partea de sud a orașului, zona Veterani. Prețurile pentru apartamentele cu două camere pornesc de la 63.000 de euro plus TVA, iar pentru cele cu trei camere, prețurile pornesc de la 85.100 plus TVA.

Firma Geometrik Build, înfiițată anul trecut, este deținută în proporție de 50% de către Patrick-Cristiqan Borcea, care va implini 24 de ani în decembrie, iar restul de către Valentin Țăranu. Fiul lui Brocea mai este asociat în alte patru firme: Torquaz General Trading, Geometrik Construction & Engineering, Royal Art Events și Top Alfa Development.

Presa din Constanța a scris la începutul acestui an de planurile fiului lui Borcea de a intra în afacerile imobiliare, când a obținut certificatul de urbanism, potrivit Ziua de Constanța. 

 

Te-ar mai putea interesa și
România a ajuns printre cele mai îndatorate țări. Vom lua bani de la extern la dobânzi fără precedent
România a ajuns printre cele mai îndatorate țări. Vom lua bani de la extern la dobânzi fără precedent
România a ajuns a patra țară din Uniunea Europeană ca nivel al dobânzilor aferente datoriei publice plătite din PIB. Peste 3% din PIB-ul României se duce pe plata dobânzilor pentru salariile......
Friedrich Merz şi-a anulat vizita la Adunarea Generală a ONU de la New York. Cancelarul german se confruntă cu o situație electorală complicată, agravată și de prețurile doarte mari la benzină
Friedrich Merz şi-a anulat vizita la Adunarea Generală a ONU de la New York. Cancelarul german se confruntă cu o situație ...
Cancelarul german Friedrich Merz şi-a anulat vizita planificată la Adunarea Generală a ONU de la New York, programată ...
BVB a închis în scădere ședința de tranzacționare de marți. Rulajul a trecut cu puțin de 104 milioane de lei
BVB a închis în scădere ședința de tranzacționare de marți. Rulajul a trecut cu puțin de 104 milioane de lei
Bursa de Valori Bucureşti a închis în scădere pe toţi indicii şedinţa de marţi, iar valoarea totală a tranzacţiilor ...
OpenAI, Anthropic şi Google lucrează la crearea unui organism care să supravegheze riscurile asociate de inteligența artificială
OpenAI, Anthropic şi Google lucrează la crearea unui organism care să supravegheze riscurile asociate de inteligența ...
OpenAI, Anthropic şi Google DeepMind lucrează la crearea unui organism care să supravegheze riscurile asociate inteligenţei ...