1 Mai la mare: Turiştii se vor putea plimba cu autobuzele etajate. Care este preţul biletelor

Autobuzele etajate vor fi reintroduse în circulaţie, miercuri, pentru turiştii care îşi vor petrece minivacanţa de 1 Mai pe litoral, aceste mijloace de transport urmând să circule zilnic, la intervale de o jumătate de oră, între Gara Constanţa şi staţiunea Mamaia.
Economica.net - mar, 30 apr. 2013, 09:38
1 Mai la mare: Turiştii se vor putea plimba cu autobuzele etajate. Care este preţul biletelor

Potrivit reprezentanţilor Regiei Autonome de Transport Constanţa, autobuzele etajate vor intra în circulaţie de miercuri şi vor avea program de funcţionare zilnic, între orele 10.00 – 18.00. Lungimea unei curse este de aproape 30 de kilometri şi este parcursă în aproximativ o oră şi jumătate, pe traseu existând 14 staţii.

Preţul unui bilet de călătorie pentru autobuzele etajate a fost stabilit la 5 lei, tichetele putând fi achiziţionate din autobuz. Valabilitatea unui bilet este de trei ore, astfel că pasagerii pot coborî într-o staţie şi vizita un obiectiv turistic, iar apoi îşi pot continua călătoria cu un alt autobuz, cu acelaşi bilet.

Peste 40.000 de turişti sunt aşteptaţi să petreacă pe litoral minivacanţa de 1 Mai şi Paşte, preţurile la cazare fiind cuprinse între 45 de lei de persoană pentru o noapte la un hotel de două stele şi 220 de lei de persoană la un hotel de cinci stele din Mamaia.

Primii turişti au ajuns la mare încă de la sfârşitul săptămânii trecute, cei mai mulţi aflându-se în staţiunele 2 Mai şi Vama Veche, unde şi-au instalat corturile.

Te-ar mai putea interesa și
Centura Călimănești: A fost semnat contractul pentru consolidarea DN 7CC. Cât vor dura lucrările
Centura Călimănești: A fost semnat contractul pentru consolidarea DN 7CC. Cât vor dura lucrările
Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Craiova informează marți că a fost semnat contractul pentru consolidarea DN 7CC, între km 2+950 și km 3+150....
Cont special pentru copii cu dobândă avantajoasă. Unicredit crește randamentul la contul de economii Junior
Cont special pentru copii cu dobândă avantajoasă. Unicredit crește randamentul la contul de economii Junior
UniCredit Bank anunță majorarea dobânzii la 4,5% pe an pentru Contul de Economii Junior în lei, o soluție de economisire ...
Topul scumpirilor din septembrie 2026 – date inflaţie INS
Topul scumpirilor din septembrie 2026 – date inflaţie INS
Chiriile, motorina şi benzina au înregistrat cele mai mari creşteri de preţuri în septembrie 2026, comparativ cu aceeaşi ...
Dacia Striker „made in Turkiye” poate fi comandată în România. Prețurile încep de la 21.900 de euro
Dacia Striker „made in Turkiye” poate fi comandată în România. Prețurile încep de la 21.900 de euro
Marca Dacia, parte a grupului francez Renault, a anunțat în această dimineață lista de prețuri pentru modelul Striker ...