Familiile cu copii ar putea primi bani nerambursabili de la stat să-și construiască locuințe

Vicepremierul Kelemen Hunor a declarat, marţi, că actuala guvernare are în vedere sprijinirea familiilor cu unul sau mai mulţi copii în ceea ce priveşte construcţia de locuinţe, prin credite nerambursabile sau parţial rambursabile.
AGERPRES - mie, 16 iun. 2021, 08:38
Familiile cu copii ar putea primi bani nerambursabili de la stat să-și construiască locuințe

Kelemen Hunor a precizat, în cadrul unei emisiuni la B1 TV, că natalitatea este în scădere accentuată, după ce în anul 1990 numărul copiilor născuţi era de peste 300.000, iar în 2020 de doar 178.000.

Vicepremierul a subliniat faptul că părinţii trebuie încurajaţi să aibă mai mulţi copii nu doar prin mărirea alocaţiilor, ci şi prin alte măsuri.

„Vrem să sprijinim familiile în construcţia de locuinţe şi asta vom propune. Toate aceste măsuri vor fi detaliate în proiecte de legi, până la sfârşitul anului. (…) Noi am spus că în acele familii în care este un copil, merge cu credit fără dobândă, unde sunt doi copii mai dai ceva din credit şi doar o parte trebuie rambursată – noi am spus să mergem până la 70% în prima parte, în cazul familiilor cu trei sau mai mulţi copii valoarea creditului trebuie rambursată în proporţie de 65%, 60% şi 55%, în funcţie de posibilităţile bugetare. Perioada propusă de către noi va fi de solicitare a creditului între 2022 şi 2028-2029. Trebuie să mergi pe o perioadă mai lungă, ca să aibă această măsură şi efecte în societate”, a detaliat Kelemen Hunor.

Acesta a menţionat că alte măsuri avute în vedere sunt construcţia de creşe, program deja demarat, dar şi acordarea indemnizaţiei de îngrijire a copiilor şi pentru bunici sau reducerea impozitului pe venitul global în funcţie de numărul de copii.

Te-ar mai putea interesa și
România a ajuns raiul falsurilor. Poate rezolva AI problema fraudelor din artă?
România a ajuns raiul falsurilor. Poate rezolva AI problema fraudelor din artă?
România este vulnerabilă, deoarece piața de artă are puțini experți, infrastructură este insuficientă pentru autentificare și investigații, iar cadrul legislativ deficitar, în timp ce......
Două noi centrale termoelectrice vor funcționa în această iarnă în România, la Constanța și Arad. Încep probele
Două noi centrale termoelectrice vor funcționa în această iarnă în România, la Constanța și Arad. Încep probele
Premierul interimar Ilie Bolojan afirmă că CET Palas din Constanţa şi CET Hidrocarburi din Arad sunt racordate, începând ...
Cele mai vândute telefoane din lume în 2026: Xiaomi dispare din top 10
Cele mai vândute telefoane din lume în 2026: Xiaomi dispare din top 10
iPhone 17 a fost cel mai vândut smartphone din lume în trimestrul al doilea din 2026, cu 6% din vânzările globale, în ...
Bolojan: Menţinerea centralelor pe cărbune va determina pierderea a până la 100 de milioane de euro din PNRR
Bolojan: Menţinerea centralelor pe cărbune va determina pierderea a până la 100 de milioane de euro din PNRR
Premierul interimar Ilie Bolojan a declarat vineri că amânarea închiderii centralelor pe lignit de la Turceni şi Craiova ...