Oraşul fabricilor transformate în birouri. Fraţii Buzoianu au finalizat prima clădire

Societatea Felinvest, fostul producător de dulciuri Feleacul din Cluj-Napoca, a finalizat construcţia primei clădiri de birouri de clasa A de pe terenul fostei fabrici.
Andrada Ghira - mie, 08 mai 2013, 21:06
Oraşul fabricilor transformate în birouri. Fraţii Buzoianu au finalizat prima clădire

În ultimul an, oraşul Cluj-Napoca a atras atenţia investitorilor din imobiliare. Şi nu pentru construcţia de apartamente sau malluri, ci pentru dezvoltarea de clădiri de birouri. Cele mai importante companii care vor ridica noi spaţii de birouri sunt Fribourg Development, deţinută de fostul premier al Republicii Moldova, Ion Stuza, fondul de investiţii NEPI în parteneriat cu omul de afaceri timişorean Ovidiu Şandor, dar şi fraţii Buzoianu.

Astfel, locul a trei fabrici – Feleacul, Libertatea şi Tricotaje Someşul, vor fi luate de clădiri noi, moderne, unde noile salopete vor fi gulerele albe. Primii care au ajuns la linia de sosire sunt fraţii Buzoianu.

Iniţial, în locul fostei fabrici Feleacul urmau să fie ridicate blocuri cu apartamente. Însă, criza din imobiliare i-a determinat pe proprietari să modice proiectul în clădiri cu spaţii pentru birouri. Compania vrea ca pe terenul de 20.000 mp, de pe strada Henri Barbusse, să dezvolte până în 2015 proiectul Cluj Business Center, ce cuprinde trei clădiri de şapte etaje şi care vor oferi la finalizare peste 57.000 mp de spaţii de birouri.

„Am schimbat proiectul pentru că piaţa a mers în acest sens şi exista cerere. Segmentul locuinţelor s-a plafonat, atât ca valoare, cât şi ca volum”, a declarat pentru ECONOMICA.NET, Călin Buzoianu, preşedintele Consiliului de Administraţie al Felinvest.

Prima clădire de birouri a fost deja finalizată, iar chiriaşii se vor putea muta de la 1 iunie. Prima clădire de birouri este împărţită în doză scări, fiecare cu o suprafaţă închiriabilă de 8.000 mp, respectiv 9.000 mp. Anul viitor, compania va demara lucările şi pentru cea de-a doua clădire de birouri, care va avea o surpafaţă închiriabilă de birouri similară cu prima.

„Aceasta a fost strategia noastră, să fim în piaţă cu clădiri de birouri de clasa A şi să fim primi. Vizăm clienţi de renume, iar chiriaşii noştri sunt sucursale ale unor grupuri mari internaţionale, dar şi companii de call-center de la nivel local. Acum suntem în faza de pre-semnare, urmează ca spre sfârşitul lunii mai aceste contracte să se concretizeze. Estimăm că odată semnate contractele, vom avea un grad de închiriere de 95%”, a mai declarat pentru ECONOMICA.NET, Călin Buzoianu.

Investiţia în prima clădire s-a ridicat la 30 de milioane de euro, bani proveniţi din credite contractate la Banca Carpatica şi Banca Transilvania. Acţionarul majoritar al Felinvest este Octavian Buzoianu, fratele lui Călin Buzoianu. În 2009, compania şi-a schimbat obiectul de activitate şi a început activitatea în domeniul imobiliar.

Cum se tranformă fabrica de mobilă Libertatea

Prima etapă din parcul tehnologic Liberty (foto) presupune reconversia unor clădiri existente şi amenajarea spaţiilor exterioare. Această fază de lucrări vizează amenajarea a 8.772 mp, pentru birouri, un restaurant şi cafenea, iar primele spaţii urmează a fi livrate în luna noiembrie a acestui an Investiţia pentru prima fază se ridică la 10 milioane de euro, iar la finalizare, proiectul va oferi 46.000 de spaţii de birouri. În total, fostul premier al Republicii Moldova va investi 25 de milioane de euro.

The Office, în loc de mall

În vara anului trecut, fondul de investiţii sud-africa NEPI anunţa achiziţia terenului de două hectare al fostei fabrici Tricotaje Someşul, unde britanicii de la Carpathian aveau în plan construcţia unui centru comercial. Aici, NEPI va dezvolta în parteneriat cu omul de afaceri Ovidiu Şandor un complex de birouri cu o suprafaţă de 54.000 mp. Lucrările la prima fază, care va cuprinde spaţii de birouri de 19.000 mp au început în primăvara acestui an, iar lucrările vor dura 14 luni. Proiectul, denumit The Office (foto), va fi livrat în întregime în 2016.

Te-ar mai putea interesa și
Ponderea muncitorilor care muncesc peste 49 de ore pre săptămână este mai mică în România decât în UE
Ponderea muncitorilor care muncesc peste 49 de ore pre săptămână este mai mică în România decât în UE
În anul 2023, 7,1% din persoanele angajate din Uniunea Europeană au lucrat cel puţin 49 de ore pe săptămână la principalul loc de muncă, arată datele publicate miercuri de Eurostat cu ocazia......
A început deszăpezirea pe Transfăgărăşan. E posibil să fie deschis circulaţiei mai devreme de 1 iulie – DRDP Braşov
A început deszăpezirea pe Transfăgărăşan. E posibil să fie deschis circulaţiei mai devreme de 1 iulie – DRDP ...
Drumarii au început deszăpezirea Transfăgărăşanului, drum care este posibil să fie redeschis circulaţiei "cu mult ...
SUA, „determinate” să obţină „acum” un acord între Israel şi Hamas, afirmă Blinken
SUA, „determinate” să obţină „acum” un acord între Israel şi Hamas, afirmă Blinken
Statele Unite sunt 'determinate' ca Israelul şi Hamas să încheie 'acum' un acord de armistiţiu, asociat cu eliberarea ...
ONRC: Aproape 25.300 de firme au fost radiate în primul trimestru al acestui an
ONRC: Aproape 25.300 de firme au fost radiate în primul trimestru al acestui an
Un număr de 25.292 de firme au fost radiate la nivel naţional, în primele trei luni din 2024, cu 40,53% mai multe comparativ ...