Rusia interzice zborurile civile în spaţiul aerian al Siriei

Rusia a anunţat marţi că a interzis toate zborurile comerciale în spaţiul aerian al Siriei, la o zi după un incident în care a fost implicat un avion rus, cu 159 de pasageri la bord, care ar fi fost vizat de două tiruri cu rachete de tip sol-aer.
Economica.net - mar, 30 apr. 2013, 15:42
Rusia interzice zborurile civile în spaţiul aerian al Siriei

Agenţia federală rusă a aviaţiei Rosaviaţia, a precizat că interzicerea zborurilor civile în spaţiul aerian sirian este în vigoare de luni, pe o durată nedeterminată.

„Ţinând cont de situaţia actuală, agenţia federală pentru transport aerian apreciază că interesele comerciale nu pot să primeze asupra securităţii persoanelor ce utilizează serviciile companiilor aeriene ruse”, a anunţat Rosaviaţia într-un comunicat.

Ministerul rus al Transporturilor a anunţat luni că un avion al companiei aeriene ruse NordWind Airlines, care asigura o cursă pe ruta Sharm-el-Sheikh (Egipt)-Kazan (la 800 kilometri est de Moscova), a fost ţinta unor tiruri în spaţiul aerian sirian, pe 29 aprilie.

Avionul, care revenea din staţiunea balneară din Egipt, o ţară foarte frecventată de turişti ruşi, a aterizat la Kazan, conform programului, fără să fi suferit vreo pagubă.

Piloţii avionului, la bordul căruia se aflau 159 de pasageri, au declarat că au „detectat semne ale unor scene de luptă” la sol, în Siria, potrivit autorităţilor ruse.

„Partea siriană ne-a informat că, luni dimineaţa, persoane neidentificate au tras două rachete de tip sol-aer care au explodat în apropierea unui avion civil aparţinând unei companii aeriene ruse”, a declarat o sursă bine informată, citată de agenţia Interfax.

Agenţia RIA Novosti, citând un angajat al Ambasadei Rusiei la Damasc, a subliniat că diplomaţi ruşi examinau un raport asupra atacului.

Rusia, unul dintre ultimii susţinători ai regimului de la Damasc, se opune oricărei intervenţii militare în Siria.

Te-ar mai putea interesa și
HomeRun: În Ilfov construcția caselor pe structură metalică este printre cele mai solicitate servicii, iar în Cluj pentru mutările de mobilă
HomeRun: În Ilfov construcția caselor pe structură metalică este printre cele mai solicitate servicii, iar în Cluj pentru ...
HomeRun.ro, una dintre principalele platforme digitale de servicii din România, anunță atingerea pragului de 50 de milioane de solicitări de servicii la nivel internațional....
Un laborator de inteligență artificială a fost inaugurat la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca
Un laborator de inteligență artificială a fost inaugurat la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca
GlobalLogic, o companie a Grupului Hitachi, a inaugurat joi la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca un laborator de inteligență ...
Fondul suveran al Norvegiei, cel mai mare din lume, ar putea să înceapă să investească în arme nucleare
Fondul suveran al Norvegiei, cel mai mare din lume, ar putea să înceapă să investească în arme nucleare
Guvernul Norvegiei ia în considerare posibilitatea ca fondul său suveran, cel mai mare din lume, să investească în companii ...
Avansul pentru creditul ipotecar: cât trebuie să ai înainte să începi căutarea locuinței?
Avansul pentru creditul ipotecar: cât trebuie să ai înainte să începi căutarea locuinței?
Dacă vrei să cumperi o locuință prin BCR, răspunsul nu este pur și simplu „15%”. Pentru Casa Mea, ghidurile BCR ...