Graficul grecilor de la Aktor îl contrazice pe Drulă: lotul 2 din Autostrada Sebeș – Turda va fi gata în 2022

Lotul 2 din Autostrada Sebeș – Turda va fi finalizat în aprilie 2022, conform graficului lucrărilor grecilor de la Aktor. Pe de altă parte, ministrul Transporturilor Cătălin Drulă a anunțat săptămâna trecută că a obținut promisiunea fermă a constructorului că în toamnă lotul va fi gata.
Anemona Andone - lun, 21 iun. 2021, 14:23
Graficul grecilor de la Aktor îl contrazice pe Drulă: lotul 2 din Autostrada Sebeș – Turda va fi gata în 2022

“Aprilie 2022 – conform grafic execuție lucrări” este termenul menționat pe site-ul Companiei de Drumuri pentru finalizarea lotului 2 din Autostrada Sebeș – Turda (A10).

Pe de altă parte, aceeași sursă menționează ca termen estimat pentru deschiderea traficului luna noiembrie 2021.

grafic aktor

 

 

 

 

Și ministrul Transporturilor Cătălin Drulă a anunțat săptămâna trecută că acest lot va fi gata în 2021.

„O altă oprire pe traseul șantierelor. Împreună cu Dan Barna, astăzi am fost și pe autostrada Sebeș-Turda – lotul 2, unde m-am asigurat că anul acesta, așa cum am anunțat, vom deschide tronsonul de 29 de km dintre Alba Iulia și Aiud. Am obținut promisiunea fermă a constructorului că în toamnă lotul va fi gata și că pe întreaga A10 se va putea circula în acest an. În plus, antreprenorul a finalizat soluția tehnică de remediere a alunecării de teren care a creat probleme la km 19 și s-a apucat de implementarea ei. Pe tronson se aștern zilnic circa 2.000 de tone de asfalt”, a scris ministrul Transporturilor cu ocazia vizitei pe șantier din 18 iunie.

Din datele prezentate atât pe site-ul Companiei de Drumuri cât și de către șeful Transporturilor, nu este clar dacă inaugurarea se va face fără ca lucrările să fie realizate în întregime sau dacă termenul estimat, noiembrie 2021, este unul nerealist. Sau poate constructorul elen va finaliza lucrările înainte de expirarea noului grafic.

Contractul pentru construcția celor 24,25 kilometri ai lotului 2 din Autostrada Sebeș – Turda a fost atribuit asocierii Aktor – Euro Construct, pentru suma de 549,33 milioane de lei, iar ordinul de începere a fost emis în decembrie 2014. De altfel, acest lot din A10 este inclus în planul de inaugurări autostrăzi în 2021, anunțat în repetate rânduri de șeful Transporturilor.

Citește și Grecii de la Aktor: Până la vară livrăm lotul 2 din Autostrada Sebeș – Turda. La sfârșitul lui mai începem construcția pe lotul 3 din A0 Sud

Te-ar mai putea interesa și
Plan  european pentru blackout. Vei mai putea plăti cu cardul în caz de pană de curent? Șeful Mastercard dă răspunsul
Plan european pentru blackout. Vei mai putea plăti cu cardul în caz de pană de curent? Șeful Mastercard dă răspunsul
Există un plan european în caz de blackout, inclusiv în ceea ce privește plățile cu cardul. În actualele condiții tensionate care au provocat o criză energetică, astfel de măsuri nu sunt......
Nouă baterie de mari dimensiuni, foarte aproape de conectarea la rețea: 254 MWh la Scornicești, cu investor polonezii de la R.Power și constructori românii de la Parapet
Nouă baterie de mari dimensiuni, foarte aproape de conectarea la rețea: 254 MWh la Scornicești, cu investor polonezii ...
Producătorul Independent de Energie (IPP) R.Power se apropie de finalizarea primului său proiect BESS (sistem de stocare ...
Ce spune FMI despre investițiile masive în inteligenţa artificială
Ce spune FMI despre investițiile masive în inteligenţa artificială
Investiţiile puternice în infrastructura de inteligenţă artificială (AI) menţin creşterea economică globală la un ...
Criză Audi – Marca gigantului german Volkswagen e pe roşu
Criză Audi – Marca gigantului german Volkswagen e pe roşu
Producătorul auto german Audi a livrat clienţilor cu aproape 20% mai puţine autovehicule în trimestrul al treilea al ...