Criza demografică din „cea mai fericită ţară din lume” – Finlanda încearcă să atragă muncitori străini. Are nevoie de 20.000 – 30.000 de persoane pe an

Considerată "cea mai fericită ţară din lume", Finlanda încearcă să atragă muncitori străini pentru a-şi atenua criza demografică, în condiţiile în care se confruntă cu una dintre cele mai importante penurii de forţă de muncă din Europa, relatează miercuri AFP.
AGERPRES - mie, 23 iun. 2021, 11:53
Criza demografică din

„Este recunoscut la scară largă că avem nevoie de un număr impresionant de persoane”, a declarat Saku Tihveräinen, recrutor la agenţia Talented Solutions, „pentru a ajuta la acoperirea costurilor generate de îmbătrânirea populaţiei”.

În timp ce majoritatea ţărilor occidentale se confruntă cu o demografie oscilantă, puţine simt efectele la fel de mult ca Finlanda, scrie Agerpres.

Ţara nordică numără deja 4 seniori cu vârsta peste 65 de ani pentru fiecare 10 persoane apte de muncă, iar acest raport va creşte la unul pentru două persoane până în 2030, plasând-o înaintea tuturor ţărilor din lume, cu excepţia Japoniei.

Potrivit autorităţilor de la Helsinki, ţara nordică cu 5,5 milioane de locuitori va avea nevoie de o migraţie netă pozitivă de 20.000 până la 30.000 de persoane în fiecare an pentru a-şi menţine serviciile publice şi îngrijirile geriatrice la niveluri de excelenţă, acoperind în acelaşi timp deficitul iminent al cheltuielilor cu pensiile.

Charles Mathies, cercetător în domeniul educaţiei şi migraţiei la Academia din Finlanda, este unul dintre experţii consultaţi de programul guvernamental „Talent Boost”, care timp de patru ani îşi propune să facă Finlanda ţara cea mai atractivă din lume, în parte printr-o serie de programe de recrutări locale.

Printre lucrătorii vizaţi se numără profesioniştii din domeniul sănătăţii spanioli, metalurgişti slovaci, experţi în IT şi experţi maritimi ruşi, indieni sau filipinezi.

Pe hârtie, Finlanda, un pionier al egalităţii de gen, promite ca visele să devină realitate prin serviciile sale publice eficiente, nivelul scăzut al criminalităţii şi al inegalităţilor, toate încununate cu un nivel ridicat de încredere în autorităţi. Însă, pe lângă limba sa complicată şi clima aspră, ţara nordică suferă, de asemenea, în mod paradoxal, de accesul adesea dificil pe piaţa muncii pentru străini, ceea ce duce la o proporţie semnificativă de plecări după câteva luni.

Confruntate cu cea mai mare lipsă de muncitori calificaţi în rândul ţărilor OCDE, unele start-up-uri finlandeze au decis să facă echipă pentru a recruta străini, a declarat Shaun Rudden de la compania de livrări Wolt.

La rândul său, primarul Helsinki, Jan Vapaavuori, a mobilizat firme importante de comunicare pentru a îmbunătăţi atractivitatea şi notorietatea oraşului său.

În timp ce sosirea persoanelor singure nu este o problemă prea mare, atragerea cuplurilor şi a familiilor este dificilă, deoarece „soţii au întotdeauna probleme enorme în găsirea unui loc de muncă adecvat”, a explicat el.

Te-ar mai putea interesa și
Kia Romauto intră pe nișa GPL în România. Concurență pentru Dacia și Renault
Kia Romauto intră pe nișa GPL în România. Concurență pentru Dacia și Renault
Kia Romauto, importatorul mărcii Kia pe piața locală, își diversifică portofoliul comercial printr-o nouă linie de business axată pe reducerea costurilor de exploatare prin instalarea......
Ahold Delhaize, proprietarul Mega Image și Profi, a adus 64 milioane de euro la business-ul din România
Ahold Delhaize, proprietarul Mega Image și Profi, a adus 64 milioane de euro la business-ul din România
Retailerul olandezo-belgian Ahold Delhaize, proprietarul lanțurilor Mega Image și Profi, și-a capitalizat firma din România ...
FOTO Conturile de pensie a 8,3 milioane de români au explodat după demiterea Guvernului Bolojan. Plusul din Pilonul 2 este de trei ori cât inflația. Cât aveți în plus și care e reversul medaliei
FOTO Conturile de pensie a 8,3 milioane de români au explodat după demiterea Guvernului Bolojan. Plusul din Pilonul 2 este ...
Sumele deținute de cei peste 8,3 milioane de români cu contribuție obligatorie în sistemul de pensii administrate privat ...
Tranzacție în brokerajul de asigurări: Cosmin Angheluță nu este implicat în planurile lui Antonio Babeti, fost Globasig, pentru înființarea unui nou broker
Tranzacție în brokerajul de asigurări: Cosmin Angheluță nu este implicat în planurile lui Antonio Babeti, fost Globasig, ...
Cosmin Angheluță, profesionist cu o experiență de peste 25 de ani în asigurări și fost director adjunct al Gothaer, ...