Președintele grupului Iberdrola, Sanchez Galan, a fost inculpat de justiția spaniolă într-un dosar de spionaj de afaceri

Justiţia spaniolă a anunţat miercuri inculparea preşedintelui grupului energetic Iberdrola, Ignacio Sanchez Galan (foto), în cadrul unei anchete vizând un amplu scandal de spionaj între mari companii, relatează AFP, citată de Agerpres.
AGERPRES - mie, 23 iun. 2021, 21:21
Președintele grupului Iberdrola, Sanchez Galan, a fost inculpat de justiția spaniolă într-un dosar de spionaj de afaceri

Sanchez Galan, unul dintre cei mai importanţi patroni din Spania, este suspectat de „corupere activă a unui funcţionar”, „atingere adusă vieţii private” şi „falsificare de documente comerciale”, potrivit unui document publicat de Audienţa Naţională, tribunal specializat îndeosebi în probleme financiare.

Alţi trei înalţi responsabili ai companiei au fost inculpaţi din aceleaşi motive.

În centrul scandalului se află un fost comisar de poliţie, Jose Manuel Villarejo, acuzat de numeroase interceptări ilegale efectuate asupra unor şefi de companii şi politicieni, un scandal ce a pus în dificultate până şi familia regală.

Din 2004 până în 2017 preşedintele Iberdrola ar fi recurs în numeroase rânduri la serviciile fostului comisar de poliţie, în special cu scopul de a-i spiona pe alţi doi patroni: Manuel Pizarro, pe atunci preşedinte al companiei energetice Endesa, şi Florentino Perez, nr.1 al grupului de construcţii ACS şi preşedinte al clubului de fotbal Real Madrid, potrivit documentului judiciar.

Un alt contract a vizat supravegherea activităţilor anumitor locuitori ai satului andaluz Arcos de la Frontera „cu scopul de a învinge opoziţia arătată de primăria localităţii” faţă de construirea unei centrale electrice de către Iberdrola, scrie judecătorul însărcinat cu ancheta.

Magistratul suspectează Iberdrola că ar fi dorit să mascheze aceste activităţi, făcând să fie emise de către altă societate facturile corespunzătoare serviciilor Cenyt, firma de consultanţă a comisarului Villarejo.

La jumătatea lunii aprilie, preşedintele grupului petrolier Repsol, Antonio Brufau, şi fostul nr.1 al băncii CaixaBank, Isidro Faine, au fost de asemenea inculpaţi pentru „corupere activă a unor funcţionari”. Ei sunt de asemenea suspectaţi că ar fi recurs la serviciile fostului comisar de poliţie pentru a-l spiona pe patronul grupului de construcţii Sacyr în cadrul unei bătălii bursiere.

Villarejo, 69 de ani, a fost eliberat la începutul lunii martie după peste trei ani de arest preventiv, în aşteptarea judecării sale într-un alt dosar de interceptări ilegale, care a afectat imaginea băncii BBVA, al cărei patron Francisco Gonzalez a fost inculpat în 2019.

Dar fostul comisar este vizat în mai multe anchete deschise pe baza înregistrărilor confiscate după arestarea sa în 2017.

Calificat drept „şantajist” de către şeful guvernului, Pedro Sanchez, el este acuzat că s-ar fi îmbogăţit, luând bani pentru campanii de discreditare, ameninţare şi şantaj.

Înregistrările sale i-au pus într-o situaţie delicată în special pe fostul rege Juan Carlos, Partidul Popular (de dreapta) şi pe fostul ministru socialist al Justiţiei Dolores Delgado.

Te-ar mai putea interesa și
Nave de război americane au traversat strâmtoarea Ormuz pentru prima dată de la începutul conflictului cu Iranul
Nave de război americane au traversat strâmtoarea Ormuz pentru prima dată de la începutul conflictului cu Iranul
Mai multe nave ale Marinei SUA au traversat sâmbătă Strâmtoarea Ormuz, a declarat un oficial american pentru Axios, scrie News.ro...
Negocierile SUA-Iran: Au început discuţiile directe, mediate de Pakistan
Negocierile SUA-Iran: Au început discuţiile directe, mediate de Pakistan
Statele Unite, Iranul şi Pakistanul au început sâmbătă la Islamabad discuţii trilaterale menite să pună capăt războiului ...
Conacul din Argeș cumpărat de milionara Anja Graf din Elveția, scos la vânzare
Conacul din Argeș cumpărat de milionara Anja Graf din Elveția, scos la vânzare
Conacul Golescu-Gussi, cumpărat în 2022 de către milionara Anja Graf, proprietara Vision Apartments, este scos din nou ...
Ciprian Ciucu: Herăstrăul nu este bine. În aproximatuv o lună voi face o dezbatere în parc cu privire la ce va urma, la abordare, resurse și planificarea în timp
Ciprian Ciucu: Herăstrăul nu este bine. În aproximatuv o lună voi face o dezbatere în parc cu privire la ce va urma, ...
Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, a anunţat sâmbătă că, în aproximativ o lună, va organiza o dezbatere ...