Israelul reintroduce obligativitatea purtării măştii în spaţiile publice închise

Israelul a anunţat vineri că reintroduce obligativitatea purtării măştii în locurile publice închise, după o creştere a numărului de cazuri de persoane infectate cu COVID-19, într-o ţară în care mai mult de jumătate din populaţie a fost complet vaccinată, relatează AFP.
AGERPRES - vin, 25 iun. 2021, 11:42
Israelul reintroduce obligativitatea purtării măştii în spaţiile publice închise

„Din cauza creşterii numărului de infectări, Ministerul Sănătăţii a anunţat că începând de astăzi, 25 iunie, la prânz (09:00 GMT), vor fi necesare măştile în toate locurile care nu sunt la exterior, cu excepţia locuinţelor”, a precizat ministerul într-un comunicat.

În plus, israelienii sunt sfătuiţi să poarte o mască sanitară în timpul marilor adunări în aer liber, „de exemplu în timpul evenimentelor legate de ‘marşul mândriei’ (Pride Parade) care va avea loc în acest week-end”, a declarat ministerul cu referire la marşul organizat la Tel-Aviv vineri după-amiază, la care sunt aşteptaţi mii de oameni.

Copiii cu vârsta sub şapte ani, persoanele cu dizabilităţi şi cei care practică un sport sunt scutiţi de obligaţia de a purta o mască în interior.

Premierul israelian Naftali Bennett a avertizat miercuri că dacă peste 100 de cazuri noi de coronavirus vor fi înregistrate zilnic timp de o săptămână, purtarea unei măşti va fi din nou obligatorie.

Începând de luni, autorităţile sanitare au înregistrat zilnic peste 100 de noi pacienţi cu COVID-19.

Israelul a anunţat miercuri că amână redeschiderea teritoriului său pentru turişti „din cauza îngrijorărilor cu privire la posibila răspândire a variantei Delta” a coronavirusului.

Peste cinci milioane din cei 9,3 milioane de israelieni (55% din populaţie) au primit două doze de vaccin anti-COVID-19.

În total, au fost raportate peste 840.000 de contaminări de la începutul pandemiei în Israel, între care 6.428 de decese asociate COVID-19.

Te-ar mai putea interesa și
Premieră în România. Prima licitație de tauri de reproducție Limousine şi Charolaise. Prețurile pornesc de la 4.000 de euro
Premieră în România. Prima licitație de tauri de reproducție Limousine şi Charolaise. Prețurile pornesc de la 4.000 ...
Prima licitaţie din România dedicată taurilor de reproducţie din rasele Limousine şi Charolaise va avea loc pe data de 26 septembrie, la Saschiz, în judeţul Mureş, unde 19 exemplare vor fi......
Turcii de la AC&CO, unul dintre cei mai mari producători de textile din Europa, mai aduc 1 milion de euro în România
Turcii de la AC&CO, unul dintre cei mai mari producători de textile din Europa, mai aduc 1 milion de euro în România
Retailerul de fashion pentru bărbați AC&CO, originar din Turcia și prezent în mai multe centre comerciale din București ...
Test BMW iX3: Ingineria BMW în față cu Transfăgărășanul și realismul fantastic din Țara Făgărașului
Test BMW iX3: Ingineria BMW în față cu Transfăgărășanul și realismul fantastic din Țara Făgărașului
Am pus la încercare primul SUV BMW electric din generația Neue Klasse, versiunea 50 xDrive de 469 CP, pe un traseu de aproape ...
Ce a spus președinta Venezuelei despre cel mai mare acord petrolier din istoria mondială, încheiat recent. Impact asupra prețul benzinei
Ce a spus președinta Venezuelei despre cel mai mare acord petrolier din istoria mondială, încheiat recent. Impact asupra ...
Preşedinta interimară a Venezuelei, Delcy Rodriguez, a spus sâmbătă că acordul energetic cu SUA va rămâne în vigoare ...