Cel mai puternic leu de la sfârşitul lui 2011. Curs BNR – 4,3072 lei/euro

Banca Naţională a României (BNR) a afişat astăzi un curs de referinţă de 4,3072 lei/euro şi 3,2816 lei/dolar.
Economica.net - vin, 03 mai 2013, 10:02
Cel mai puternic leu de la sfârşitul lui 2011. Curs BNR - 4,3072 lei/euro

Moneda naţională s-a apreciat la începutul sesiunii interbancare, iar cotaţiile au coborât pentru scurt timp la 4,3070 lei/euro, după care au revenit peste 4,31 lei/euro, într-o piaţă cu lichiditate redusă, potrivit dealerilor.

La deschidere, euro a fost cotat la 4,3100 – 4,3120 lei, în scădere faţă de joi, când băncile au schimbat euro pentru 4,3215 – 4,3225 lei.

În prima oră de tranzacţionare, cursul a coborât treptat până la un minim de 4,3070 lei. Ulterior, cotaţiile revenind aproape de nivelul din debut.

Banca Naţională a României (BNR) a publicat joi un curs de referinţă în urcare cu 1,15 bani, la 4,3352 lei/euro. În sesiunea de precedentă, rata de schimb a fost de 4,3237 lei/euro.

Faptul că leul s-a apreciat în condiţiile crizei din coasta României este remarcabil, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, guvernatorul BNR, Mugur Isărescu.

„Cursul este liber, determinat de piaţă, într-adevăr influenţat de intrări de capitaluri. Este remarcabil, o spun cu toată convingerea, ca în condiţii de criză şi nu cu o criză prin Islanda, Irlanda, o criză în coasta României, în Cipru, o situaţie tensionată care a durat mai mult de o lună. Bank o Cyprus avea 0,6% din total piaţa bancară din România. Dacă piaţa bancară din România este 40% din PIB, 0,6% înseamnă 0,25% din PIB. Sumă mică. Revin, este remarcabil că în condiţii de criză, cu o criză în coasta României, cu tensiuni inerente cursul s-a apreciat nu s-a depreciat. A fost un test care se poate citi în termeni pozitivi fără să fim optimişti” spus Isărescu.

Te-ar mai putea interesa și
Netanyahu reafirmă că doar un guvern de uniune naţională poate „garanta securitatea Israelului”. Ce spune Eisenkot
Netanyahu reafirmă că doar un guvern de uniune naţională poate „garanta securitatea Israelului”. Ce spune ...
Premierul israelian la final de mandat Benjamin Netanyahu a cerut din nou sâmbătă un guvern de uniune naţională cu rivalul său Gadi Eisenkot, considerând că este singura modalitate de a......
Rusia: Europa ar fi mai sigură fără NATO
Rusia: Europa ar fi mai sigură fără NATO
Europa ar fi mai sigură fără NATO, a declarat sâmbătă purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria ...
Amendă mare pentru Meta în Italia
Amendă mare pentru Meta în Italia
Compania-mamă a Facebook, Meta, a fost amendată cu 805 milioane de euro în Italia pentru accesarea de fotografii fără ...
Microsoft anunţă că a restabilit complet serviciul Outlook după întreruperea sa la nivel mondial
Microsoft anunţă că a restabilit complet serviciul Outlook după întreruperea sa la nivel mondial
Microsoft a anunţat sâmbătă că a restabilit complet serviciul, punând capăt unei întreruperi globale a programelor ...