Creşte numărul de infecţii respiratorii: Peste 98.000 de cazuri, înregistrate săptămâna trecută

Centrul Naţional de Supraveghere a Bolilor Transmisibile a înregistrat în perioada 21 - 27 noiembrie, 98.273 cazuri de infecţii respiratorii acute, numărul acestora fiind cu 1,3% mai mare faţă de cel înregistrat săptamâna precedentă, informează Ministerul Sănătăţii.
Economica.net - mie, 30 nov. 2011, 15:44

Peste 17.213 din totalul cazurilor de infecţii respiratorii acute au fost pneumonii, iar 81.013 viroze respiratorii, potrivit Mediafax.

Numărul cazurilor compatibile clinic cu gripa înregistrate la nivel naţional a fost mai mic comparativ cu cel înregistrat săptămâna precedentă, respectiv 47 faţă de 59.

Niciun laborator nu a confirmat prezenţa gripei în România.

Ministerul Sănătăţii derulează Campania de vaccinare gratuită antigripală, până în prezent fiind imunizate 208.202 persoane cu risc ridicat de îmbolnăvire.

Te-ar mai putea interesa și
Stare de urgenţă în California, din cauza El Nino
Stare de urgenţă în California, din cauza El Nino
Guvernatorul Californiei a declarat luni stare de urgenţă înaintea manifestării fenomenului climatic El Nino pe coasta vestică americană, care ar putea avea consecinţe devastatoare,......
Marii investitori americani sunt îngrijoraţi de criza politică din România. Ce a spus Nicușor Dan, de la New York
Marii investitori americani sunt îngrijoraţi de criza politică din România. Ce a spus Nicușor Dan, de la New York
Preşedintele Nicuşor Dan a discutat luni cu reprezentanţi ai companiilor, băncilor şi fondurilor de investiţii americane ...
Când mașina se oprește, planurile nu trebuie să se oprească: ce înseamnă, concret, asistența rutieră
Când mașina se oprește, planurile nu trebuie să se oprească: ce înseamnă, concret, asistența rutieră
O pană de cauciuc, o baterie descărcată, o defecțiune sau lipsa combustibilului pot opri o călătorie fără avertisment, ...
Autorizațiile de construire se digitalizează. Cum va funcționa Ghișeul Unic Național și când e nevoie de intervenția unui avocat
Autorizațiile de construire se digitalizează. Cum va funcționa Ghișeul Unic Național și când e nevoie de intervenția ...
Noul Cod CATUC a înlocuit o parte semnificativă din vechiul cadru legislativ, inclusiv Legea nr. 350/2001 și Legea nr. ...