Comisia Europeană le-a propus statelor UE un set de măsuri pentru redeschiderea coordonată a sectoarelor culturale și creative

Comisia Europeană a propus marţi o serie de măsuri coordonate pentru redeschiderea în condiţii de siguranţă a sectoarelor culturale şi creative, indică un comunicat el executivului comunitar, relatează Agerpres.
AGERPRES - mar, 29 iun. 2021, 17:23
Comisia Europeană le-a propus statelor UE un set de măsuri pentru redeschiderea coordonată a sectoarelor culturale și creative

Orientările prezentate de executivul UE recomandă ca eliminarea tuturor restricţiilor să fie strategică şi graduală, cu un număr limitat de participanţi la început, pentru a evalua situaţia epidemiologică şi ca instituţiile culturale să aibă un plan de pregătire care să detalieze protocoalele de acţiune atunci când sunt depistate cazuri de COVID-19.

De asemenea, ar trebui puse la dispoziţia întregului personal din instituţiile culturale informaţii specifice şi/sau formare ad-hoc, pentru a reduce la minimum riscurile de infectare.

Potrivit Comisiei Europene, vaccinarea persoanelor care lucrează în medii culturale ar trebui promovată pentru a asigura protecţia acestora şi a publicului.

Participanţilor li se poate cere dovada unui test negativ COVID-19 şi/sau a unei vaccinări şi/sau a unui diagnostic COVID-19 pentru a fi admişi la locul de desfăşurare a evenimentului. În funcţie de circulaţia variantelor la nivel local, această cerinţă poate fi extinsă la persoanele vaccinate complet.

În plus, instituţiile culturale ar trebui să se asigure că datele de contact ale publicului sunt disponibile la nevoie pentru depistarea contacţilor.

Instituţia ar trebui să stabilească măsuri de protecţie specifice: menţinerea distanţării fizice ori de câte ori este posibil, instalaţii curate şi accesibile de spălare a mâinilor, ventilaţie adecvată şi curăţarea frecventă a suprafeţelor. Utilizarea de măşti faciale de către participanţi este o măsură complementară importantă, adaugă comunicatul executivului UE.

Te-ar mai putea interesa și
Programul de guvernare. Pensiile vor fi indexate din 2027. Noua lege a salarizării în sectorul public va fi elaborată tot anul viitor
Programul de guvernare. Pensiile vor fi indexate din 2027. Noua lege a salarizării în sectorul public va fi elaborată ...
Indexarea pensiilor începând din 2027 şi elaborarea, anul viitor, a proiectului noii legi a salarizării în sectorul public se numără printre măsurile prevăzute în Programul de guvernare......
Ambasadorul SUA a fost la ASF.  Discuții despre temutul SEC, supraveghetorul burselor din New York și din SUA. Petrescu, președinte ASF: Am abordat și tema reglementării piețelor cripto
Ambasadorul SUA a fost la ASF. Discuții despre temutul SEC, supraveghetorul burselor din New York și din SUA. Petrescu, ...
Darryl Nirenberg, Ambasadorul Statelor Unite ale Americii(SUA) la București, a fost, astăzi, în vizită la Autoritatea ...
ING Bank România a lansat ING Invest. 15.000 dintre clienții săi și-au deschis într-o lună conturi pe platformă
ING Bank România a lansat ING Invest. 15.000 dintre clienții săi și-au deschis într-o lună conturi pe platformă
ING Bank România anunță că 15.000 de clienți și-au deschis deja un cont prin ING Invest, la mai puțin de o lună de ...
Luca Niculescu: Restanțele salariale ale magistraților pun o presiune suplimentară pe buget. O să-i invit pe toți cei care sunt parte a acestei decizii la dialog, să vedem ce soluții găsim
Luca Niculescu: Restanțele salariale ale magistraților pun o presiune suplimentară pe buget. O să-i invit pe toți cei ...
Premierul desemnat, Luca Niculescu, a declarat joi că restanţele salariale ale magistraţilor, în valoare de 5 miliarde ...