RomReal vinde din terenurile din România şi a început să le divizeze pentru a găsi cumpărători

Dezvoltatorul imobiliar RomReal, cu capital norvegiano-britanic, vrea să vândă o parte din cele 130 hectare de teren deţinute în mai multe zone din România, în vederea asigurării lichidităţii, iar pentru a găsi mai uşor cumpărători a început divizarea terenurilor în loturi mai mici.
Economica.net - lun, 06 mai 2013, 12:01
RomReal vinde din terenurile din România şi a început să le divizeze pentru a găsi cumpărători

„Căutăm activ cumpărători pentru o parte din terenurile pe care le deţinem pentru a îmbunătăţi nivelul lichidităţii companiei până la revenirea pieţei. Obţinerea finanţării este una dintre dificultăţile cu care se confruntă piaţa românească şi având în vedere acest lucru, conducerea companiei este în curs de schimbare a planurilor zonale pentru mai multe terenuri în Constanţa pentru a le diviza în unităţi mai mici”, se arată într-un raport al RomReal.

Reprezentanţii RomReal apreciază că terenurile de dimensiuni mai mici în locaţii bune pot atrage cumpărători cu surse de finanţare limitate.

Terenurile din portofoliul RomReal au suprafeţe cuprinse între 4.000 metri pătraţi şi 865.000 metri pătraţi.

Dezvoltatorul imobiliar a obţinut anul trecut de la Alpha Bank extinderea cu trei ani a scadenţei unui credit de 11,6 milioane de euro, cu posibilitatea prelungirii termenului de rambursare cu încă doi ani.

Termenul de rambursare a fost extins până la 30 noiembrie 2015, în condiţiile în care compania a anunţat la începutul lunii octombrie că are dificultăţi la plata creditului, scadent la sfârşitul lunii noiembrie, astfel că risca să intre în incapacitate de plată.

„După succesul cu Alpha Bank, compania are nevoie să îşi securizeze surse de finanţare pentru capitalul de lucru în vederea acoperirii costurilor de operare, precum impozite sau alte costuri cu diverse servicii. Având în vedere că va fi foarte dificil să finalizăm vreo tranzacţie cu terenuri în viitorul apropiat, credem că va fi necesară o majorare de capital în acest an pentru a ne asigura capitalul de lucru. În acest sens, conducerea va propune majorarea capitalului cu 1,5 milioane de euro prin emisiune de noi acţiuni”, se precizează în raport.

RomReal, firmă înregistrată în Bermude, are capital norvegiano-britanic şi urma să dezvolte proiecte imobiliare în România prin intermediul firmei Westhouse.

Compania deţine 14 terenuri în Bucureşti, judeţul Constanţa şi în Braşov, evaluate la 24 milioane de euro.

Westhouse anunţa la începutul anului 2007 investiţii de 1,5 miliarde de euro pentru dezvoltarea de proiecte imobiliare în România, principalele oraşe vizate fiind Bucureşti, Constanţa şi Braşov. Proiectele urmau să includă spaţii rezidenţiale, comerciale şi de birouri, în total fiind prevăzută construcţia a 4.500 de locuinţe, finalizate în perioada 2011-2012.

Compania a finalizat însă un singur proiect de locuinţe, cu 37 de unităţi în Constanţa, vândut complet, şi a mai fost implicată în dezvoltarea a altor două tot în Constanţa, vândute în 2010 unor firme din grupul Nova, controlat de omul de afaceri Dan Adamescu.

Te-ar mai putea interesa și
Comisia Europeană a aprobat schemele de ajutor de stat pentru companiile mari consumatoare de energie din Bulgaria, Germania și Slovenia
Comisia Europeană a aprobat schemele de ajutor de stat pentru companiile mari consumatoare de energie din Bulgaria, Germania ...
Comisia Europeană a aprobat, joi, schemele de ajutor de stat prin care se oferă o reducere temporară a preţurilor energiei electrice pentru întreprinderile mari consumatoare de energie din......
UNSAR: Companiile de asigurări au plătit zilnic despăgubiri de 7 milioane de lei în 2025 în baza polițelor CASCO
UNSAR: Companiile de asigurări au plătit zilnic despăgubiri de 7 milioane de lei în 2025 în baza polițelor CASCO
Despăgubirile plătite de asigurători în baza polițelor facultative CASCO au depășit 2,56 de miliarde de lei în 2025, ...
Lege pentru primării şi consilii judeţene – Plafon maxim de 3 miliarde de lei la împrumuturile contractate de autoritățile publice locale
Lege pentru primării şi consilii judeţene – Plafon maxim de 3 miliarde de lei la împrumuturile contractate de autoritățile ...
Guvernul a aprobat, joi, un proiect de hotărâre care prevede că, pentru anul 2026, plafonul maxim pentru contractarea ...
Platformă unică naţională pentru gestionarea accesului muncitorilor străini – Work in Romania – Proiect OUG
Platformă unică naţională pentru gestionarea accesului muncitorilor străini – Work in Romania – Proiect OUG
Guvernul va gestiona accesul lucrătorilor străini pe piaţa muncii din România printr-o platformă unică naţională, ...