Facebook va introduce din iulie reclame video în News Feed

Facebook va introduce începând din luna iulie spoturi publicitare video în pagina "Noutăţi" (News Feed), pentru a obţine o nouă sursă de venit de la advertiseri, decizie care i-ar putea nemulţumi pe unii utilizatori dacă va deranja semnificativ funcţionalitatea reţelei de socializare.
Economica.net - mar, 07 mai 2013, 11:18
Facebook va introduce din iulie reclame video în News Feed

Noile spoturi video vor apărea pe principala pagină vizualizată de utilizatori, iar primul clip va rula automat fără sunet, potrivit Financial Times. Utilizatorul va putea opta pentru activarea sunetului sau pentru vizionarea altor spoturi situate mai jos pe pagină.

Unii analişti sunt îngrijoraţi că noul format al paginii de „Noutăţi” îi va deranja pe unii utilizatori şi ar putea conduce la scăderea activităţii pe Facebook.

Analistul Brian Wieser de la Pivotal Research consideră că reclamele video nu ar fi mai intruzive pentru utilizatori decât spoturile livrate în prezent pe platformă, însă rularea automată a clipurilor sau o altă formă de vizionare „forţată” ar putea deranja.

Facebook va percepe puţin peste 20 de dolari la mia de spoturi video livrate, indiferent dacă utilizatorii vor activa sau nu conţinutul audio, au declarat pentru Financial Times surse apropiate Facebook.

Spoturile vor fi limitate la 15 secunde, iar Facebook se va asigura că reclamele de la branduri rivale puternice nu vor rula în aceeaşi zi. Printre companiile care vor participa la faza iniţială a proiectului se numără clienţi importanţi ai Facebook, precum Unilever, Nestle, Ford, Diageo, American Express şi Coca-Cola.

Reţeaua de socializare încearcă astfel să acceseze bugetele uriaşe de marketing TV ale companiilor. Publicitatea video digitală reprezintă mai puţin de 5% din piaţa spoturilor TV din SUA, de 64,5 miliarde de dolari pe an, însă se extinde rapid. EMarketer estimează o creştere de 41% în acest an, la 4,1 miliarde de dolari.

Preţul perceput de Facebook pentru spoturile video este mai scăzut faţă de tarifele practicate de televiziunile din SUA, în medie 29 de dolari pentru o reclamă livrată către o audienţă de 1.000 de persoane, potrivit datelor MagnaGlobal.

Surse apropiate reţelei de socializare spun că noile reclame video ar putea genera venituri de până la 1,5 milioane de dolari pe zi. Facebook a înregistrat încasăi de 1,46 miliarde de dolari în primele trei luni ale acestui an.

Te-ar mai putea interesa și
Netanyahu reafirmă că doar un guvern de uniune naţională poate „garanta securitatea Israelului”. Ce spune Eisenkot
Netanyahu reafirmă că doar un guvern de uniune naţională poate „garanta securitatea Israelului”. Ce spune ...
Premierul israelian la final de mandat Benjamin Netanyahu a cerut din nou sâmbătă un guvern de uniune naţională cu rivalul său Gadi Eisenkot, considerând că este singura modalitate de a......
Rusia: Europa ar fi mai sigură fără NATO
Rusia: Europa ar fi mai sigură fără NATO
Europa ar fi mai sigură fără NATO, a declarat sâmbătă purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria ...
Amendă mare pentru Meta în Italia
Amendă mare pentru Meta în Italia
Compania-mamă a Facebook, Meta, a fost amendată cu 805 milioane de euro în Italia pentru accesarea de fotografii fără ...
Microsoft anunţă că a restabilit complet serviciul Outlook după întreruperea sa la nivel mondial
Microsoft anunţă că a restabilit complet serviciul Outlook după întreruperea sa la nivel mondial
Microsoft a anunţat sâmbătă că a restabilit complet serviciul, punând capăt unei întreruperi globale a programelor ...