Bursa a pierdut aproape întregul câştig de la deschidere

Bursa de la Bucureşti s-a întors aproape de nivelul de vineri, astfel că la mijlocul şedinţei indicele general BET-C era cu numai 0,17% peste nivelul sesiunii anterioare, pe un rulaj susţinut în continuare doar de câteva acţiuni.
Economica.net - mar, 07 mai 2013, 12:26
Bursa a pierdut aproape întregul câştig de la deschidere

Piaţa a deschis ziua în creştere cu aproape 0,6%, dar s-a întors apoi spre nivelul de vineri, în condiţiile în care cei mai mulţi investitori au continuat să adopte poziţii de aşteptare şi nu au intrat la tranzacţionare. La mijlocul şedinţei rulaje de peste 10.000 de lei înregistrau acţiuni emise doar de 16 dintre cele 79 de companii listate.

La ora 13:10, indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni, era în creştere cu 0,15%, în timp ce indicele BET-FI, al titlurilor celor cinci SIF-uri şi al acţiunilor Fondului Proprietatea (FP), era cu 0,42% sub nivelul de vineri.

Indicele extins BET-XT a stagnat, iar indicele extins BET-BK s-a situat cu 0,2% sub nivelul de vineri, dinaintea scurtei vacanţe de Paşte.

Indicele BET-XT reflectă evoluţia celor mai lichide 25 de acţiuni româneşti, inclusiv SIF-urile şi Fondul Proprietatea. În acelaşi timp, BET-BK include cele mai lichide 25 de acţiuni de la BVB, inclusiv SIF-urile şi FP, dar şi acţiunile băncii austriece Erste (EBS).

Indicele BET-NG, al acţiunilor companiilor din sectorul energetic, a crescut cu 0,41%.

Investitorii au tranzacţionat în total acţiuni de 13,1 milioane lei (3 milioane euro), valoare de peste patru ori mai mare decât rulajul din prima parte a şedinţei precedente, de doar 2,9 milioane lei (670.000 euro).

Aproape 90% din lichiditatea pieţei a fost asigurată de tranzacţii cu acţiunile Erste (2,5 milioane lei), Fondul Proprietatea (1,9 milioane lei), Banca Transilvania (2,2 milioane lei, din care un deal de 1,3 milioane lei), OMV Petrom (1,4 milioane lei, din care un deal de peste 1,3 milioane lei), SIF Oltenia (1,6 milioane lei) şi SIF Transilvania (1,5 milioane lei).

Rulajele mai ridicate înregistrate de acţiunile Erste şi SIF Oltenia se datorează câtorva tranzacţii cu volume mai mari.

La mijlocul şedinţei de la Bucureşti, pieţele vest-europene erau în creştere cu până la 0,7%.

Te-ar mai putea interesa și
N-a durat decât o zi. Trump renunță la ideea de a introduce o taxă pentru traversarea Strâmtorii Ormuz și vine cu alta, în urma discuțiilor cu statele din zona Golfului
N-a durat decât o zi. Trump renunță la ideea de a introduce o taxă pentru traversarea Strâmtorii Ormuz și vine cu alta, ...
Preşedintele american Donald Trump a anunţat marţi, pe reţeaua sa Truth Social, că renunţă la ideea, făcută publică luni, de a taxa cu 20% din valoarea încărcăturii toate navele care......
Bursa de la București a închis în scădere ședința de tranzacționare de marți. Rulajul a sărit de 213 milioane de lei
Bursa de la București a închis în scădere ședința de tranzacționare de marți. Rulajul a sărit de 213 milioane de lei
Bursa de Valori Bucureşti a închis în scădere şedinţa de marţi, iar valoarea totală a tranzacţiilor s-a cifrat la ...
Uber este foarte aproape de a prelua platforma de livrări Delivery Hero – surse Bloomberg
Uber este foarte aproape de a prelua platforma de livrări Delivery Hero – surse Bloomberg
Firma americană Uber Technologies este în negocieri avansate pentru a achiziţiona platforma de livrări Delivery Hero, ...
Lia Olguţa Vasilescu: Prin aplicarea noii legi a salarizării, statul român va pierde dublu anual faţă de cât câştigă din PNRR
Lia Olguţa Vasilescu: Prin aplicarea noii legi a salarizării, statul român va pierde dublu anual faţă de cât câştigă ...
Primarul municipiului Craiova, Lia Olguţa Vasilescu (PSD), fost ministru al Muncii, susţine că prin aplicarea noii legi ...