Guvernul a avizat cadrul legal de angajare a managerilor privaţi în companiile de stat

Guvernul a avizat cadrul legal care permite angajarea de manageri privaţi în companii de stat, stabilind totodată ca nivelul remuneraţiei acestora să nu fie stabilit prin lege, ci prin negociere între acţionarii companiei respective şi persoana selectată pentru postul de manager.
Economica.net - mie, 30 nov. 2011, 19:17

Cadrul legal de angajare a managerilor privaţi a fost reglementat printr-o ordonanţă de urgenţă privind guvernanţa corporatistă a întreprinderilor publice, iniţiată de Ministerul Justiţiei şi aprobată de Guvern în şedinţa de miercuri, conform negocierilor cu Fondul Monetar Internaţional, potrivit Mediafax.

Proiectul de lege privind guvernanţa corporatistă se aplică întreprinderilor publice, persoane juridice române, fiind exceptate societăţile de asigurare şi reasigurare, instituţiile de credit şi instituţiile financiare.

Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, a declarat la Guvern că întreaga procedură de selecţie internaţională a managerilor privaţi poate dura între 3 şi 5 luni. „Vor fi declanşate proceduri de selecţie a managerilor privaţi la companii de stat şi regii autonome cu o cifră de afaceri de peste un miliard lei la nivelul anului 2010 şi peste o mie de angajaţi. În prezent, companiile sunt administrate de manageri cu contracte de mandat care nu implică costuri suplimentare în cazul revocării acestora”, a spus Predoiu.

El a arătat totodată că nivelul remuneraţiei unui manager privat va fi stabilit prin negociere între acesta şi acţionarii companiei, fără a fi stabilit prin lege. „Aceste sume rămân subiectul negocierii între compania respectivă şi managerul selectat. Nu există în lege inclusă o astfel de valoare, deci rămâne la latitudinea celor care negociază aceste contracte”, a spus ministrul Justiţiei.

Un proiect de lege prezentat de Mediafax în luna septembrie releva că managerii privaţi ar putea câştiga lunar sume care ajung până la 75.000 de euro brut, la care se vor adăuga milioane de euro anual în cazul unor companii de stat cu profit ridicat, dacă sunt îndeplinite criteriile de performanţă din contract.

Suma încasată de managerul privat din profitul net ar putea depăşi două milioane euro şi ar ajunge chiar la patru milioane euro în cazul unor companii profitabile, precum Romgaz, Transgaz şi Hidroelectrica.

Primele companii de stat pentru care vor fi angajaţi manageri privaţi sunt Poşta Română, Tarom, CFR Marfă, Electrificare CFR, Societatea Naţională a Lignitului Oltenia, Electrica Furnizare, Hidroelectrica, Romarm şi Oltchim.

Anul viitor vor fi numiţi manageri privaţi la alte şase companii, respectiv CFR, CFR Călători, Nuclearelectrica, Transgaz, Transelectrica şi Romgaz.

La începutul lunii octombrie, Ministerul Economiei a semnat cu compania Pedersen & Partners Consulting contractul de consultanţă pentru recrutarea de personal de conducere.

Te-ar mai putea interesa și
Iranul anunță că echipa sa de fotbal nu va participa la Campionatul Mondial. Trump consideră că echipa iraniană este binevenită, dar că prezența ei nu este însă potrivită
Iranul anunță că echipa sa de fotbal nu va participa la Campionatul Mondial. Trump consideră că echipa iraniană este ...
Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat joi că echipa naţională masculină de fotbal a Iranului este binevenită să participe la Cupa Mondială din 2026, dar a adăugat că nu consideră că......
Guvernul spaniol pregătește măsuri fiscale prin care să oprească scumpirea electricității și combustibililor, în contextul războiului din Orientul Mijlociu
Guvernul spaniol pregătește măsuri fiscale prin care să oprească scumpirea electricității și combustibililor, în ...
Ministrul spaniol al Economiei, Carlos Cuerpo, a anunţat joi că pregăteşte un pachet de măsuri fiscale destinate să ...
ANPC a oprit de la comercializare 140 de tone de zahăr, în urma controalelor efectuate astăzi. 456 de amenzi au fost date
ANPC a oprit de la comercializare 140 de tone de zahăr, în urma controalelor efectuate astăzi. 456 de amenzi au fost date
Comisarii pentru Protecţia Consumatorilor au oprit definitiv de la comercializare aproximativ 140 de tone de zahăr, fiind ...
FOTO Al 30-lea vagon de călători modernizat de Electroputere VFU Pașcani prin PNRR urmează să fie predat CFR Călători
FOTO Al 30-lea vagon de călători modernizat de Electroputere VFU Pașcani prin PNRR urmează să fie predat CFR Călători
GRAMPET Group anunță atingerea unui prag important în cea mai complexă modernizare de vagoane realizată vreodată la ...