Accesul feroviar în Maramureş blocat prin Salva – Vişeu. Un tren de marfă a deraiat

Traficul feroviar între localităţile Telciu şi Fiad, pe traseul de acces în maramureş Salva-Vişeu din judeţul Bistriţa-Năsăud, este blocat, miercuri seară, după ce trei vagoane ale unui tren de marfă format din 37 de vagoane şi încărcat cu buşteni s-au răsturnat, iar alte patru au sărit de pe şine, nicio persoană nefiind rănită.
Economica.net - mie, 08 mai 2013, 17:21
Accesul feroviar în Maramureş blocat prin Salva - Vişeu. Un tren de marfă a deraiat

Şeful Poliţiei Transporturi Feroviare Bistriţa-Năsăud, Ioan Murăşan, a declarat corespondentului MEDIAFAX că este vorba despre trenul 43622, care circula pe ruta Sighetu Marmaţiei – Dej.

„Garnitura cu 37 de vagoane încărcate cu buşteni a deraiat între localităţile Fiad şi Telciu. Trei vagoane s-au răsturnat şi patru au sărit de pe şine. Nu sunt răniţi”, a declarat el.

Primarul comunei Telciu, Sever Mureşan, a declarat corespondentului MEDIAFAX că la locul accidentului se află angajaţi ai CFR, ai Poliţiei Transporturi Feroviare şi ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă.

„Din câte am înţeles de la ei, linia e grav afectată. De altfel, în zona aceasta s-a circulat cu viteză redusă tocmai din cauza stării deplorabile a liniei ferate. Acum, probabil că va fi nevoie de câteva zile să fie refăcută infrastructura feroviară. Problema este că trebuie să mai vină trenuri dinspre Sighet cu direcţia Timişoara şi Bucureşti. Nu ştiu cum vor face. Poate vor transborda călătorii. Nu s-a luat nicio decizie în acest sens”, a spus el.

Potrivit sursei citate, este nevoie de utilaje care să repună vagoanele pe şine şi să încarce buştenii care s-au împrăştiat în urma răsturnării celor trei vagoane.

Te-ar mai putea interesa și
Reorganizarea Romsilva – Risc de blocaj pentru Regie, sesizare oficială la CSAT de la Federaţia Sindicatelor din Silvicultură Silva
Reorganizarea Romsilva – Risc de blocaj pentru Regie, sesizare oficială la CSAT de la Federaţia Sindicatelor din ...
Reorganizarea Romsilva riscă să blocheze Regia şi pune în pericol pădurile statului, avertizează Federaţia Sindicatelor din Silvicultură Silva, care a sesizat oficial Consiliul Suprem de......
Putin spune că Rusia câştigă pe câmpul de luptă şi nu va negocia cu „teroriştii”
Putin spune că Rusia câştigă pe câmpul de luptă şi nu va negocia cu „teroriştii”
Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a declarat marţi că ţara sa câştigă războiul din Ucraina şi a prezentat conducerea ...
UE vrea să îşi dezmembreze serviciul diplomatic şi pregăteşte votul cu „majoritate calificată”  – presă
UE vrea să îşi dezmembreze serviciul diplomatic şi pregăteşte votul cu „majoritate calificată” – ...
Comisia Europeană pregăteşte planuri de dezmembrare a serviciului diplomatic al Uniunii Europene şi intenţionează să ...
Se pun baterii de stocare a energiei pe bandă rulantă în România: Peste 300 MWh instalați doar în ultima lună
Se pun baterii de stocare a energiei pe bandă rulantă în România: Peste 300 MWh instalați doar în ultima lună
Instalațiile de stocare a energiei electrice din România au depășit 2.300 MWh capacitate și 1.000 MW putere, potrivit ...