Statele Unite au impus sancțiuni împotriva a 34 de companii acuzate că au acționat împotriva intereselor americane

Departamentul Comerţului din SUA a anunţat vineri că a adăugat 34 de societăţi, între care 14 din China, pe lista entităţilor acuzate că sunt implicate în activităţi contrare politicii externe şi intereselor securităţii naţionale ale Statelor Unite ale Americii, relatează AFP, citată de Agerpres.
AGERPRES - vin, 09 iul. 2021, 19:45
Statele Unite au impus sancțiuni împotriva a 34 de companii acuzate că au acționat împotriva intereselor americane

„Dintre aceste 34 de entităţi, 14 îşi au sediul în Republica Populară Chineză şi au permis Beijingului să ducă o campanie de represiune, detenţie în masă şi supraveghere împotriva uigurilor, kazahilor şi membrilor altor grupuri minoritare musulmane din regiunea autonomă uigură Xinjiang”, menţionează depratamentul într-un comunicat, citat de AFP.

Alte opt societăţi sunt acuzate că au facilitat exportul de articole americane în Iran, iar alte şase de implicare în achiziţionarea de componente electronice de origine americană, „probabil în cadrul programelor militare ruseşti”, conform aceluiaşi text. Instituția nu precizează în ce ţări îşi au sediul aceste entităţi.

Lista entităţilor stabilite de Biroul Industriei şi Siguranţei (BIS), subordonat Departamentului Comerţului, este utilizată pentru restricţionarea exporturilor, reexportului şi transferului de articole „către persoane (persoane fizice, organizaţii, companii) suspectate în mod justificat de a fi implicate sau de a prezenta un risc important, ori de a se fi implicat în activităţi contrare securităţii naţionale sau intereselor politicii externe a SUA”, menţionează instituția.

„Depratamentul Comerţului rămâne ferm hotărât să ia măsuri puternice şi decisive pentru a ţinti acele entităţi care permit încălcarea drepturilor omului în Xinjiang sau care utilizează tehnologia americană pentru a alimenta eforturile de modernizare militară destabilizatoare ale Chinei”, declară Gina Raimondo, șefa Departamentului Comerţului, citată în comunicat.

„Vom continua să utilizăm controale severe la export pentru a trage la răspundere guverne, companii şi persoane fizice care încearcă să acceadă la produse de origine americană pentru activităţi subversive în ţări precum China, Iran şi Rusia, care ameninţă interesele de securitate naţională ale Statelor Unite şi sunt incompatibile cu valorile noastre”, a adăugat ea.

SUA au adoptat numeroase sancţiuni, în special împotriva companiilor chineze acuzate de utilizarea muncii forţate în regiunea Xinjiang, ceea ce Beijingul dezminte.

La 24 iunie, Washingtonul a interzis importul de materiale pentru panouri solare fabricate de o companie chineză.

Înainte de aceasta, SUA blocaseră importul de produse capilare, bumbac, componente pentru calculatoare sau textile fabricate de întreprinderi din regiune. Au interzis de asemenea produsele unei companii de pescuit chineze, Dalian Ocean, acuzată şi ea de recurgere la munca forţată, dar fără legătură cu Xinjiang.

Te-ar mai putea interesa și
Nicio casă de marcat nu poate emite cod QR care să includă datele cerute oficial. Sute de mii de firme riscă să fie sancționate
Nicio casă de marcat nu poate emite cod QR care să includă datele cerute oficial. Sute de mii de firme riscă să fie ...
Sute de mii de operatori economici riscă să fie sancționați contravențional, începând cu 1 noiembrie 2026, întrucât distribuitorii de aparatele de marcat electronice fiscale (AMEF) nu cunosc......
Parcare nouă, pe cinci niveluri și fără rampe, în Sectorul 6. Cum va funcționa
Parcare nouă, pe cinci niveluri și fără rampe, în Sectorul 6. Cum va funcționa
Primăria Sectorului 6 anunță marți că va construi o parcare supraetajată, cu 104 locuri, pe strada Odgonului.
Un mare lanț de magazine cu produse ieftine întră în România
Un mare lanț de magazine cu produse ieftine întră în România
Retailerul danez Flying Tiger Copenhagen, care vinde de la jucării și articole de papetărie până la produse pentru casă, ...
Rata anuală a inflației a crescut uşor până la 6,5%
Rata anuală a inflației a crescut uşor până la 6,5%
Indicele preţurilor de consum în luna septembrie 2026 comparativ cu luna august 2026 a fost 100,77%. Rata inflaţiei de ...