Analiză: 62,5% din apartamentele vechi scoase la vânzare sunt compatibile cu programul Prima casă

Oferta pe segmentul locuinţelor care se încadrează în bugetul a 60.000 de euro a crescut considerabil în ultimii patru ani, 62,5% din apartamentele vechi scoase la vânzare la nivel naţional fiind compatibile cu programul 'Prima casă', se arată într-o analiză a portalului Imobiliare.ro.
Economica.net - J, 09 mai 2013, 09:56
Analiză: 62,5% din apartamentele vechi scoase la vânzare sunt compatibile cu programul Prima casă

Mai mult, 42% din oferta totală de apartamente noi la nivel naţional se încadrează în prezent în suma de 60.000 de euro, poziţia de lider fiind împărţită de Iaşi şi Cluj (64% din totalul apartamentelor noi), la polul opus fiind Braşovul cu 30% din oferta de pe acest segment. În Timişoara şi Constanţa 48%, respectiv 50% din apartamentele noi se încadrează în limita a 60.000 de euro.

La momentul demarării programului guvernamental, un bucureştean putea accesa cu ajutorul Primei Case un apartament vechi cu două camere într-unul dintre cartierele medii ale Capitalei – Drumul Taberei, Militari, Dristor, Berceni. Potrivit datelor Imobiliare.ro, în momentul lansării, 43% din oferta de apartamente vechi cu două camere din Bucureşti se încadra în pragul de 60.000 de euro.

În prezent, însă, ponderea deţinută de anunţurile compatibile cu Prima Casa pe acest segment este de peste 70% din total. În acest moment, cumpărătorii se pot îndrepta inclusiv spre zone ca Universitate, Romană sau Cişmigiu, unde cu 60.000 de euro pot fi cumpărate chiar apartamente cu trei camere, cu suprafeţe de până în 70-80 metri pătraţi, în imobile construite înainte de 1970. O alta schimbare survenită în ultimii patru ani este includerea apartamentelor noi în acest segment. Astfel, o treime (32,2%) din apartamentele noi scoase la vânzare în Capitală au un preţ mai mic sau egal cu 60.000 de euro.

În ceea ce priveşte oferta de case, 22% din totalul anunţurilor reprezentând case vechi şi 9% din cele care au ca obiect vânzarea caselor noi au un preţ de strigare de cel mult 60.000 de euro. Cele mai multe astfel de proprietăţi se găsesc la Iaşi, unde 40% din oferta de case vechi, respectiv 20,5% din cea de case noi se încadrează în suma de 60.000 de euro. Pe ultimele locuri se află Cluj-Napoca şi Braşovul cu mai puţin de 5% din ofertă. În acelaşi timp, 18% din casele vechi scoase la vânzare în Constanţa şi 9% din cele de pe piaţa din Timişoara au un preţ mai mic sau egal cu 60.000 de euro.

Te-ar mai putea interesa și
Cât este salariul mediu net în România şi unde sunt cele mai mari lefuri – date oficiale mai 2026 (INS)
Cât este salariul mediu net în România şi unde sunt cele mai mari lefuri – date oficiale mai 2026 (INS)
Salariul mediu net în România a scăzut cu 2,7% în luna mai faţă de aprilie, până la valoarea de 5.684 de lei, în timp ce câştigul mediu brut s-a diminuat cu 2,6%, arată datele publicate,......
China se pregătește pentru era post-Putin. Beijingul caută să „subjuge” Rusia după prăbușirea regimului Putin (WSJ)
China se pregătește pentru era post-Putin. Beijingul caută să „subjuge” Rusia după prăbușirea regimului ...
Sub conducerea lui Vladimir Putin, care a rupt legăturile cu Occidentul, Rusia s-a transformat pe deplin într-un partener ...
Legislaţia privind criptomonedele este neclară şi poate genera litigii fiscale – avocat
Legislaţia privind criptomonedele este neclară şi poate genera litigii fiscale – avocat
Lipsa unor reguli contabile şi fiscale clare pentru societăţile care operează cu criptoactive poate genera litigii între ...
Canada vrea un acord comercial cu Mercosur până la sfârşitul anului
Canada vrea un acord comercial cu Mercosur până la sfârşitul anului
Canada încearcă să încheie un acord comercial cu Mercosur înainte de sfârşitul anului, cu scopul de a găsi alţi ...