Administrația Deltei Dunării a adoptat noile reguli privind transportul turiștilor în rezervație

Guvernatorul Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării (RBDD), Ion Munteanu, a adoptat, luni, o decizie privind regulile pentru desfăşurarea activităţii de transport pasageri pe braţele Dunării şi canalele interioare ale rezervaţiei, se arată într-un comunicat de presă transmis luni de Administraţia RBDD, relatează Agerpres.
AGERPRES - lun, 12 iul. 2021, 19:54
Administrația Deltei Dunării a adoptat noile reguli privind transportul turiștilor în rezervație

Decizia a fost luată în contextul în care constatările agenţilor ecologi făcute în timpul ultimelor controale arată că majoritatea ambarcaţiunilor care transportă turişti nu deţin actul de reglementare obligatoriu conform legislaţiei în vigoare pentru desfăşurarea activităţii.

„Administraţia RBDD, în calitate de administrator al Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării, patrimoniu UNESCO, în spiritul dezvoltării durabile şi al protejării bogăţiei naturale de excepţie a zonei, a emis, în data de 12.07.2021, Decizia nr. 209 privind regulile pentru desfăşurarea activităţii de transport pasageri pe braţele Dunării şi canalele interioare din RBDD. Decizia reprezintă cumulul actelor normative în vigoare, fără a implica modificări legislative, şi responsabilizarea agenţilor economici şi a turiştilor privind documentele necesare şi comportamentul adecvat şi obligatoriu pentru vizitarea deltei în condiţii de siguranţă, atât pentru oameni cât şi pentru natură”, se arată în comunicatul de presă.

Pentru emiterea autorizaţiei/permisului pentru desfăşurarea activităţii de transport pasageri, solicitanţii trebuie să depună o cerere tip, o copie după certificatul de înregistrare la Registrul Comerţului, certificatul Constatator, dacă este cazul, copie după actul de identitate al solicitantului, copie după atestat de bord/permis de navigaţie, după caz, copie după certificatul de înregistrare al ambarcaţiunii cu specificaţia valabilă pentru transport pasageri, copie după actele de stare tehnică a ambarcaţiunii, copie a contractului de predare deşeuri, accept acostare (primărie) cu plan de situaţie, descrierea activităţii, contractul de servicii mentenanţă ambarcaţiune, copie după actul de proprietate al ambarcaţiunii (drept de folosinţă), copie după permisul conducătorului nominalizat, poze ale ambarcaţiunii cu numărul vizibil, taxa aferentă eliberării autorizaţiei / permisului de acces (după caz), dovada înregistrării angajatului în REVISAL/contract cu PFA, copie după fişa de instructaj semnată de angajat şi angajator, dar şi o declaraţie potrivit căreia ambarcaţiunea pentru care se va solicita autorizaţie/permis pentru transport pasageri nu va putea fi folosită şi pentru activitatea de pescuit.

Potrivit sursei, fişa de instructaj va cuprinde mai multe prevederi, printre care obligaţia conducătorului de a respecta vitezele maxime admise, interzicerea consumului de alcool pe perioada deplasării şi interzicerea apropierii de aglomerările de păsări.

„Autorizaţia/permisul pentru desfăşurarea activităţii de transport pasageri pe braţele Dunării şi canalele interioare va prevedea că nerespectarea regulilor de mai sus se va sancţiona conform legislaţiei în vigoare ducând până la anularea actului de reglementare deţinut. Ulterior diseminării informaţiei, societăţilor/PFA-urilor pentru care a fost emis deja actul de reglementare li se va solicita să revină la ARBDD pentru completarea autorizaţiei/permisului cu noile prevederi”, se mai specifică în sursa amintită.

Te-ar mai putea interesa și
BNR: Depozitele la bănci ale firmelor şi populaţiei au scăzut cu 0,1% în aprilie 2026
BNR: Depozitele la bănci ale firmelor şi populaţiei au scăzut cu 0,1% în aprilie 2026
Depozitele la bănci ale rezidenţilor clienţi neguvernamentali au scăzut, în luna aprilie 2026, cu 0,1% faţă de luna anterioară, până la nivelul de 672,710 miliarde lei, iar faţă de......
Ce spune Oana Gheorghiu despre listarea pe bursă a Poştei Române
Ce spune Oana Gheorghiu despre listarea pe bursă a Poştei Române
O listare pe bursă a Poştei Române ar aduce multă plus-valoare companiei, iar România trebuie să înţeleagă că listarea ...
Noi descinderi ale DNA la Primăria Iaşi în dosarul privind păcura din Rezervele Statului (surse)
Noi descinderi ale DNA la Primăria Iaşi în dosarul privind păcura din Rezervele Statului (surse)
Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) fac din nou percheziţii în mai multe birouri ale Primăriei Iaşi ...
Ce a spus Nicușor Dan despre combaterea dezinformării şi încrederea românilor în autorităţi
Ce a spus Nicușor Dan despre combaterea dezinformării şi încrederea românilor în autorităţi
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, miercuri, în deschiderea unui eveniment privind integritatea informaţiei şi combaterea ...