Calendarul finanțărilor prin PNDR. Ministerul Agriculturii așteaptă după Guvern schimbarea legislației aplicabile

La finele acestei luni, AFIR ar putea lansa două măsuri de finanțare prin PNDR. Pentru restul, se așteaptă publicarea în Monitorul Oficial a unui proiect de Hotărâre de Guvern care schimbă legislația referitoare la cadrul general de implementare a măsurilor programului național de dezvoltare rurală.
Alina Stanciu - mar, 13 iul. 2021, 16:19
Calendarul finanțărilor prin PNDR. Ministerul Agriculturii așteaptă după Guvern schimbarea legislației aplicabile

Ministerul Agriculturii vrea ca, la finele acestei luni, Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale ( AFIR) să deschidă sesiunile pentru depunerea proiectelor în cadrul unor măsuri din cadrul programului national de dezvolatre rurală (PNDR) cofinanțate din Fondul European Agricol pentru dezvoltare Rurală. Este, în primul rând, vorba despre submăsura 9.1- înființarea grupurilor de producători- prin care agricultrii care se asociază pot beneficia de până la 10% din valoarea producției comercializată prin intermediul grupului, dar nu maim ult de 100.000 de euro pe an.

De asemenea, tot la finele lui iulie, MADR dorește să se deschidă sesiunile de depunere a proiectelor din cadrul submăsurii 17.1- prime de asigurare a culturilor, a animalelor și a plantelor. Prin această submăsură fermierii care participă la schemele de asigurare private în vederea gestionării corespunzătoare a riscurilor care le pot afecta producția agricolă pot beneficia de 70% din valoarea primei de asigurare eligibile și plătită efectiv de către fermier.

Aceste două măsuri nu sunt afectate de modificările care vor surveni printr-o hotărâre de urgență la HG 226/2015 privind stabilirea cadrului general de implementare a măsurilor programului național de dezvoltare rurală cofinanțate din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală și de la bugetul de stat.

Ulterior, în luna august, se vor putea depune proiecte pentru măsura 6.1- sprijin pentru finanțarea tinerilor fermieri, pentru care sunt alocați în total 100 de milioane de lei. În cadrul acestei măsuri se vor aloca 50.000 de euro fermierilor care încep pentru prima dată o activitate agricolă ca şefi/conducători de exploataţie.

Tot din august, vor fi disponibile și măsurile 16.4 și 16.4 – Sprijin pentru cooperare orizontală și verticală între actorii din lanțul de aprovizionare în sectoarele agricol și pomicol, dar și măsura 6.3- dezvoltarea fermelor mici pentru care se dau 15.000 de euro nerambursabili.

Potrivit calendarului MADR, din septembrie se vor lansa măsurile 4.1- investiții în explatații agricole  și 4.2- investiții în procesare produse agricole, pentru care există o serie de modificări majore și pentru care sunt alocați 1 miliard de euro.

“ Dorim să lăsăm ghidurile de finanțare pentru aceste măsuri mai mult timp în consultare, minim 3 săptămâni, după apariția HG-ului”, a explicat ministrul Agricultuii Adrian Oros. Potrivit acestuia, totul depinde de când va trece de Guvern modificarea HG 226/2015 referitor la cadrul de implemnetare a PNDR. “Cu cât se publică mai repede în Monitorul Oficial, cu atât cei de la AFIR pot modifica procedurile și softurile legate de bazele de date”, a mai spus ministrul.

 

Te-ar mai putea interesa și
Omagiu adus eleganței masculine: Rolls-Royce Ghost Savile Row și secretele celei mai complexe broderii din istoria mărcii
Omagiu adus eleganței masculine: Rolls-Royce Ghost Savile Row și secretele celei mai complexe broderii din istoria mărcii
Constructorul auto de lux Rolls-Royce Motor Cars a prezentat oficial modelul Ghost Savile Row, un exemplar unicat din seria de ampatament mărit Ghost Extended. Lansarea acestui proiect subliniază o......
CASS la pensiile peste 3.000 lei înseamnă 2,3 miliarde de lei în cinci luni, efectul Legii 141/2025. Excedent de 2,7 miliarde lei la Fondul din care e finanţat sistemul sanitar, cu 51% mai mare decât în urmă cu un an – analiză
CASS la pensiile peste 3.000 lei înseamnă 2,3 miliarde de lei în cinci luni, efectul Legii 141/2025. Excedent de 2,7 miliarde ...
Efectele Legii 141 din 2025, care a eliminat scutirea de la plata CASS pentru mai multe categorii de asiguraţi: 2,3 miliarde ...
Misterioasele majorări de capital cu 14 milioane de euro la Hervis, înainte de vânzarea companiei
Misterioasele majorări de capital cu 14 milioane de euro la Hervis, înainte de vânzarea companiei
Retailerul de echipamente sportive Hervis Sports and Fashion a primit o infuzie de capital de 12 milioane de euro de la compania-mamă ...
CURS VALUTAR. Analiștii BCR spun că Banca Națională este îngrijorată de cursul de schimb. Măsura pe care ar urma să o ia, în ciuda inflației în scădere
CURS VALUTAR. Analiștii BCR spun că Banca Națională este îngrijorată de cursul de schimb. Măsura pe care ar urma să ...
Inflația în luna iunie s-a situat la 10,42% față de aceeași perioadă a anului trecut, înregistrând o încetinire ...