Nicolae Demetriade, fost director al Tarom, a fost numit în Consiliul de Administraţie al companiei

Fostul director general al Tarom Nicolae Demetriade a fost numit în Consiliul de Administraţie al operatorului aerian, consiliu care cuprinde şapte membri, a anunţat compania.
Economica.net - J, 09 mai 2013, 13:00
Nicolae Demetriade, fost director al Tarom, a fost numit în Consiliul de Administraţie al companiei

Decizia a fost luată în cadrul Adunării Generale a Acţionarilor, întrunită miercuri, 8 mai, pentru întregirea echipei formate până la acel moment din şase membri, aleşi în luna octombrie a anului trecut.

„Domnul Nicolae Demetriade vine cu o bogată experienţă în aviaţie şi o foarte bună cunoaştere a companiei Tarom, fapt care ne consolidează echipa”, a declarat Dan Pascariu, preşedintele Consiliului de Administraţie al operatorului.

Demetriade a absolvit Academia de Studii Economice în anul 1970 şi are peste 40 de ani de experienţă în industria de aviaţie şi de turism. El a ocupat diverse funcţii de conducere în cadrul Tarom în perioada 1981-2002, între anii 2001-2002 fiind şi director general al companiei. În prezent, el este preşedintele agenţiei de turism World Travel, care reprezintă în România şi Republica Moldova grupul de companii Royal Caribbean, Celebrity Cruises şi Azamara.

Tarom a încheiat primele trei luni pierderi de 49 milioane lei, în scădere cu 24% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut şi sub cele bugetate, de 78 milioane lei.

Planul de management al companiei deţinute de Ministerul Transporturilor prevede pentru acest an pierderi de 143 milioane lei şi de 18 milioane lei pentru 2014.

În baza planului de management, Tarom a iniţiat în martie un program de retragere voluntară a personalului, vizând reducerea personalului cu 10% până la finele anului.

Compania urmăreşte de asemenea o creştere a numărului de pasageri transportaţi cu 100.000 pe an, de la 2,3 milioane în acest an la 2,6 milioane în 2016, şi o majorare a gradului de încărcare a aeronavelor, de la 68% în acest an la 75% în 2016.

Te-ar mai putea interesa și
Dezvăluiri noi în cazul incidentului din zborul Flydubai către Tel Aviv. Parchetul din EAU a încadrat acțiunea ca atac terorist. Copilotul din Oman nu avea dreptul să zboare în țara natală
Dezvăluiri noi în cazul incidentului din zborul Flydubai către Tel Aviv. Parchetul din EAU a încadrat acțiunea ca atac ...
Parchetul din Emiratele Arabe Unite a confirmat sâmbătă că incidentul de miercuri de la bordul cursei FZ1073 operată de Flydubai, care făcea legătura între Dubai şi Tel Aviv, a fost un "atac......
Un fost prieten apropiat al lui Marco Rubio a fost condamnat de justiția americană pentru lobby secret în favoare Venezuelei
Un fost prieten apropiat al lui Marco Rubio a fost condamnat de justiția americană pentru lobby secret în favoare Venezuelei
Un fost congresman republican, David Rivera (foto), fost prieten apropiat al secretarului de stat american Marco Rubio, a ...
Influența Chinei în America Latină este văzută ca fiind mai bună decât cea a Statelor Unite – sondaj
Influența Chinei în America Latină este văzută ca fiind mai bună decât cea a Statelor Unite – sondaj
China este percepută în America Latină ca având o influenţă mai bună decât Statele Unite, potrivit unui sondaj publicat ...
Canada a înființat un Consiliu Naţional pentru Inteligenţa Artificială. Instituția va sfătui Guvernul cu privire la implementarea responsabilă a IA
Canada a înființat un Consiliu Naţional pentru Inteligenţa Artificială. Instituția va sfătui Guvernul cu privire la ...
Canada a anunţat vineri înfiinţarea unui Consiliu Naţional pentru Inteligenţa Artificială (IA), responsabil în special ...